Sari la conținut

Sf.Ioan Gura de Aur_Duminica orbului din naÅŸtere_4


din „Comentar la Evanghelia de la Ioan”
Sfantul Ioan Gura de Aur
Editura „Pelerinul Roman” – Oradea

OMILIA 56

„Şi trecînd Iisus, a văzut un om orb din naÅŸtere. Åži ucenicii Lui l-au întrebat, zicînd: învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinÅ£ii lui, de s-a născut orb?” (Cap.9, Vers.1-Vers.6).

1. Vindecarea orbului din naştere. Nimeni nu este pedepsit pentru păcatul părinţilor săi.

2. Iisus Hristos dîndu-i vedere orbului din naştere, dovedea evreilor că el este Creatorul.

3. Contrazicerea aparentă este explicată. Sfîntul Pavel numeşte noapte ceea ce numeşte Iisus Hristos zi şi zi ceea ce numeşte el noapte. Fericirea patriei cereşti. Ceea ce trebuie să se facă pentru a ajunge acolo. Săracii ne construiesc case în cer. Să le dăm bunurile noastre.

1- »Şi trecînd Iisus, a văzut un om orb din naÅŸtere” (1). Iisus Hristos în omenirea sa, în rîvna sa pentru mîntuirea noastră, ÅŸi voinÅ£a sa de a le închide gura celor răi, nu neglija nimic din ceea ce-i aparÅ£inea să facă, chiar cînd nu întîi nea decît indiferenţă în jurul său. Aceasta fiindcă profetul ÅŸtia ceea ce a zis: „Ca să te îndreptezi întru cuvintele Tale; ÅŸi să biruieÅŸti cînd vei judeca Tu” (Ps. 50,5). lată pentru ce evreii nu puteau ajunge acum la sublimitatea cuvintelor lui, ce zic eu? atunci cînd îl numesc demonizat, ÅŸi căutau să-l omoare; fiind ieÅŸit din templu, el a vindecat un orb, ca să potolească mînia lor chiar prin lipsa sa, ca să înmoaie duritatea inimii lor, ÅŸi să îndulcească neomenia lor prin minune, ÅŸi la fel pentru a dovedi învăţătura sa, ca să-i dea lui mai multă credinţă ÅŸi crezare: ÅŸi minunea pe care o face el nu este nici obiÅŸnuită, nici mică, ci în aÅŸa fel încît nu s-a mai văzut pînă atunci aÅŸa ceva. „De cînd este lumea” zice orbul, „să fi deschis cineva ochii unui orb din naÅŸtere”. Căci poate că cineva a deschis ochii unui orb, dar nu a unui orb din naÅŸtere.

Ori, că Iisus a ieÅŸit din templu ÅŸi ar fi venit în mod expres ÅŸi cu intenÅ£ia de a lucra această minune, ceea ce o dovedeÅŸte în mod arătat iat-o: El a mers să-l caute pe orb, ÅŸi orbul n-a venit să-l caute. Åži iarăşi: El l-a privit cu atîta atenÅ£ie, că ucenicii săi zărindu-l, s-au dus să-i pună această întrebare: „învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinÅ£ii lui, de s-a născut orb?” întrebare întemeiată pe o părere falsă: căci, înainte de a se naÅŸte, cum ar fi putut face acest om ceva păcat? Pentru ce să fi fost el pedepsit pentru păcatele părinÅ£ilor săi? Pentru ce s-au dus ucenicii să-i pună această întrebare? Iisus Hristos vindecînd mai înainte paralizatul, îi zice: „lată că te-ai făcut sănătos de acum să nu mai păcătuieÅŸti” (Ioan 5,14). De acolo au cunoscut că pentru aceia a ajuns acest om paralizat pedepsit pentru păcatele sale, ÅŸi ei au gîndit între ei la fel. Că acest om a căzut în paralizie pentru păcatele sale aceia poate să fie; dar ce veÅ£i spune voi despre acesta? oare pentru păcatele sale a fost lovit de orbire? Aceasta nu se poate spune, căci el s-a născut orb. Poate că păcatele părinÅ£ilor săi sînt acelea care i-au atras această pedeapsă? Dar chiar aceia nu se poate spune: căci fiul nu este pedepsit de loc pentru păcatele părinÅ£ilor săi. Dacă vedem maltratat un copil zicem: Ce înseamnă aceia? Ce a făcut acest copil? Aceasta nu înseamnă a întreba ci numai a-ÅŸi arăta uimirea ÅŸi îndoiala sa. La fel vorbeau ÅŸi ucenicii, nu atîta pentru a întreba, pe cît pentru a-ÅŸi expune îndoiala lor.

Ce răspunde deci Iisus Hristos? „Nici el n-a păcătuit, nici părinÅ£ii lui, ci ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu” (3). Åži el nu o spune aceia pentru a arăta că ei ar fi cu totul lipsiÅ£i de păcat; căci n-a zis: „Nici el n-a păcătuit, nici părinÅ£ii lui”, ci adaugă, că motivul că s-a născut orb este pentru ca să se arate în el slava Fiului lui Dumnezeu. Acest om aici a păcătuit, ÅŸi părinÅ£ii săi au păcătuit la fel, dar nu aceia este cauza orbirii lui. în sfîrÅŸit Iisus Hristos, vorbind cu aceÅŸti termeni n-a vrut să ne facă să cunoaÅŸtem decît în mod adevărat că acesta nu era orb din această cauză, ci că alta era, ÅŸtiind despre păcatul părinÅ£ilor lui; căci nu este permis să fie pedepsit unul pentru păcatul celuilalt. în sfîrÅŸit, dacă am fi de acord ar trebui să recunoaÅŸtem că ÅŸi acest om. a păcătuit înainte de naÅŸtere.

La fel Mîntuitorul zicînd: „Nici el n-a păcătuit”, nu înÅ£elege că sînt oameni care păcătuiesc de la naÅŸterea lor, ÅŸi care ar fi pedepsiÅ£i pentru aceia; ca atunci cînd zicem: „Nici părinÅ£ii lui” el nu vrea să spună că ar fi cineva pedepsit pentru păcatele părinÅ£ilor săi. El înlătură această bănuială prin gura lui Ezechiel: „Mă jur pe Mine însumi că nu se va auzi spunîndu-se această pildă: „PărinÅ£ii au mîncat aguridă ÅŸi copiilor li s-au strepezit dinÅ£ii” (Ezech. 18,3,44). Moise zice la fel: „Nu vei ucide pe tată pentru copil” (Deut. 24,16). Mai mult, Scriptura spune de un rege sigur, că el nu i-a ucis pe copii pentru părinÅ£i, ca să se conformeze legii lui Moise.

Că dacă îmi face cineva această obiecÅ£ie: pentru ce zice Scriptura: „Dumnezeu pedepseÅŸte păcatele părinÅ£ilor asupra copiilor, pînă în al treilea ÅŸi al patrulea neam” (leÅŸ. 20,5; Deut. 5,9); vom răspunde că această hotărîre nu este generală, ÅŸi că ea este pronunÅ£ată împotriva unora din evrei care au ieÅŸit din Egipt, ÅŸi iată sensul: Cum cei pe care i-am scos eu din robia egipteană au devenit, chiar după ce au văzut atîtea semne ÅŸi minuni, mai răi ca ÅŸi părinÅ£ii lor, care totodată n-au văzut nimic aÅŸa de mare ÅŸi atît de minunat, ei vor fi pedepsiÅ£i la fel ca ÅŸi ei, zice Domnul, fiindcă au făcut aceleaÅŸi păcate.

Şi dacă se examinează acest pasaj cu grijă şi cu atenţie, se va cunoaşte că aşa trebuie să-l înţelegem.

Pentru ce s-a născut dar acest om orb? Zice Scriptura: „Ca să se arate în el slava lui Dumnezeu”. De unde se mai naÅŸte încă o întrebare să ÅŸtim, dacă slava lui Dumnezeu nu putea să se arate decît prin orbirea acestui om? Sigur, Scriptura nu spune că slava lui Dumnezeu nu se putea arăta altfel, căci sigur că se putea; ci aceasta s-a făcut ca ea să se arate mai mult ÅŸi în minune. Ce! veÅ£i zice voi, acest om a primit această lipsă pentru ca să se arate slava lui Dumnezeu? Dar, vă rog, ce rău i s-a întîmplat lui? Dacă Domnul n-ar fi vrut să vină el în lume ce aÅ£i avea voi de răspuns?

Dar eu spun că această orbire chiar, i-a adus lui un bine: căci el a văzut cu ochii sufletului. La ce le-a folosit la evrei să aibă ochii? Văzînd, ei erau ca niÅŸte orbi care nu văd, ÅŸi ÅŸi-au atras un chin mai mare. Dar orbirea ce rău i-a făcut acestuia? pentru că era orb, ei ÅŸi-a primit vederea. Precum relele din această viaţă nu sînt rele adevărate, fa fel bunurile nu sînt adevărate bunuri. Ci păcatul singur este un rău, orbirea dimpotrivă nu este nici un rău. Ori, cel ce scoate toate lucrurile din nefiinţă, „Este Stăpînul”, el a putut să-l lase pe acest orb în această stare. Totodată unii zic că acest cuvînt „ca să”, nu este aici o particulă cauzală, ÅŸi că el arată numai fapta care urmează: ca atunci cînd Iisus Hristos zice „Spre judecată am venit în această fume, pentru ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi” (Ioan 9,39). Căci Mîntuitorul n-a venit, ca cei ce văd să devină orbi. Åži încă: „Pentru că ceea ce este vădit despre Dumnezeu se cunoaÅŸte între ei; aÅŸa ca ei să fie fără cuvînt de apărare” (Rom. 9,19,20). Cu toate acestea, Dumnezeu nu le descopere desăvîrÅŸirile sale lor, pentru a-i face fără scuză, ci pentru a le da un mijloc ca să se apere. Åži mai jos în alt loc: „Iar legea a intrat ÅŸi ea ca să se înmulÅ£ească greÅŸeala” (Rom. 5,20). Åži deÅŸi legea n-a venit pentru a-l duce pe om la păcat; dimpotrivă, pentru a-l opri ÅŸi a-l împiedica să cadă în el.

2. VedeÅ£i că peste tot particula „ca să”, nu este pusă decît pentru a arăta fapta, sau ceea ce va urma după ea. AÅŸa ca un arhitect priceput, Dumnezeu a terminat o parte din casa pe care a voit s-o construiască, a lăsat cealaltă parte nedesăvîrÅŸită, ca terminînd-o apoi, să le închidă gura necredincioÅŸilor momentan cu privire la originea faptelor sale. Astfel leagă el laolaltă diferite părÅ£i din trupul nostru, el sfîrÅŸeÅŸte ceea ce-i lipseÅŸte, ÅŸi lucrează aici ca ÅŸi la o casă care este gata să se prăbuÅŸească, atunci cînd face sănătoasă mîna uscată, atunci cînd întăreÅŸte membrele paralizatului, cînd îi face să meargă pe ÅŸchiopi, cînd îi vindecă pe leproÅŸi, cînd dă sănătate bolnavilor, cînd întăreÅŸte picioarele slabe, cînd învie morÅ£ii, cînd deschide ochii care erau închiÅŸi, cînd le dă celor ce nu aveau deloc ochi. El repară deci toate slăbiciunile naturii noastre slabe, ÅŸi prin aceia el îşi arată, îşi descoperă slava ÅŸi puterea sa. Apoi, cînd zice Iisus: Ca să se arate puterea lui Dumnezeu, el vorbeÅŸte despre sine, ÅŸi nu despre Tatăl. Căci puterea Tatălui era cunoscută cu desăvîrÅŸire.

Ori, cum evreii au auzit spunînd că Dumnezeu, pentru a-l crea pe om a luat ţărînă din pămînt; pentru acest motiv, Iisus Hristos s-a folosit la fel de tină. Dacă el ar fi zis: Acesta sînt eu care am luat tină, şi eu l-am făcut pe om, acest cuvînt i-ar fi supărat pe ascultătorii săi. Dar făcînd să apară chiar prin faptele pe care le făcea, el a înlăturat orice obiecţie. Mîntuitorul deci, luînd tină, a amestecat-o cu saliva sa şi prin aceia şi-a descoperit puterea sa, care era ascunsă, şi a făcut-o să strălucească. în sfîrşit, nu era slavă mică pentru a se face cunoscut ca şi Creatorul.

Căci din aceia urma restul, o parte făcînd să se creadă cealaltă ÅŸi apoi totul. CredinÅ£a nu făcea aÅŸa decît să se coboare de la mai mult la mai puÅ£in. în sfîrÅŸit, din toate lucrurile create, omul este ceea ce este mai minunat, ÅŸi ochiul este cel mai preÅ£ios dintre toate organele sale: iată pentru ce în vindecarea minunată despre care vorbim noi, Mîntuitorul n-a creat în mod simplu ochiul, ci l-a creat în felul în care am arătat. Căci, cu toate că ochiul este un organ foarte mic, cu toate acestea el este necesar trupului. Sfîntul Pavel o arată prin aceste cuvinte: „Şi dacă urechea ar zice: Pentru că nu sînt ochi, eu nu sînt din trup: oare pentru aceia nu va fi ea din trup?” (I Cor. 12,16).

Tot ceea ce este în noi arată puterea divină care l-a format; dar ochiul o face să strălucească mai mult, pentru că el conduce întreg trupul, care îl face frumos, care este podoaba cea frumoasă a feÅ£ei ÅŸi candela care luminează toate mădularele. Ochiul este pentru trup ceea ce este soarele pentru lume. dacă aÅ£i stinge lumina soarelui veÅ£i pune totul în tulburare ÅŸi în confuzie, veÅ£i pierde totul. Dacă stingeÅ£i ochii, picioarele ÅŸi mîinile sînt inutile, sufletul la fel. Pierderea ochilor aduce cu sine ruinarea minÅ£ii. în sfîrÅŸit, căci prin ei am venit noi la cunoaÅŸterea lui Dumnezeu. „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înÅ£elegîndu-se din făpturi, adică veÅŸnica Lui putere ÅŸi dumnezeire” (Rom. 1,20). Ochiul nu este deci numai lampa trupului (Mt. 6,22), ci el este mai mult a sufletului decît a trupului. Pentru aceasta este pus sus ca pe un tron regesc ÅŸi este pus mai presus decît celelalte simÅ£uri, Iisus Hristos deci formează ochiul.

Apoi ca să nu credeÅ£i că el ar fi avut nevoie de materie pentru a face lucrul pe care voia să-l facă, ÅŸi ca să învăţaÅ£i că la început, cînd a creat toate lucrurile, Å£arina de care s-a folosit el nu-i era necesară: căci cel care din nimic a produs substanÅ£ele cele mai mari ÅŸi mai strălucite putea cu atît mai mult să formeze acest ochi fără materie, dacă ar fi voit. Pentru a vă învăţa, zic eu, că el n-a avut nicidecum nevoie, ÅŸi pentru a vă arăta că el este care la început, a creat toate lucrurile, punînd tina în locul ochiului zice „Mergi de te spală” (7) ca să ÅŸtiÅ£i că, pentru a forma ochii, n-am nevoie ca să am în mînă tină ÅŸi că nu mă folosesc de ea decît pentru a face să strălucească slava mea ÅŸi puterea mea.

Mîntuitorul deci, pentru a arăta că vorbeÅŸte despre propria sa persoană, atunci cînd zice: „Ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu” adaugă „Mie Mi se cade să fac, pînă este ziuă, lucrurile Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, cînd nimeni nu poate să lucreze” (4); adică, trebuie ca să mă fac cunoscut eu însumi, ÅŸi ca să fac tot ceea ce este capabil să dovedească cum că eu fac aceleaÅŸi lucruri ca ÅŸi Tatăl meu nu asemănătoare, ci aceleaÅŸi; ceea ce arată o ÅŸi mai mare egalitate, ÅŸi nu se poate spune decît de aceia care n-au între ei nici cea mai mică inegalitate.

Cine va îndrăzni deci să combată acum această egalitate a Fiului, văzînd că el este capabil de aceleaşi lucruri ca şi Tatăl, care are puterea să le facă? în sfîrşit, nu numai că l-a format ochiul, nu numai că l-a deschis, ci el i-a dat şi facultatea de a vedea, ceea ce face să se vadă că el a insuflat şi sufletul. Căci dacă sufletul nu lucrează, oricît de sănătos, oricît de întreg ar fi ochiul, niciodată nu va vedea nimic. Pentru aceasta i-a transmis el sufletului facultatea să acţioneze, şi i-a dat acestui om un ochi compus din artere, din nervi, din sînge, şi din toate celelalte lucruri din care este construit trupul nostru.

„Mi se cade să fac lucrurile pînă este ziuă”. Ce înseamnă aceste cuvinte? Ce urmare au ele? Ele au una adevărată. Căci Iisus vrea să spună acestea: F mă este ziuă, pînă cînd oamenii pot să creadă în mine, ÅŸi eu trăiesc, trebuie ca să fac lucrurile. „Vine noaptea”, adică vremea apropiată” cînd nimeni nu poate să lucreze”. Mîntuitorul n-a zis: în care eu nu voi putea lucra, ci: „Cînd nu poate să lucreze”, adică în care nu va mai fi nici credinţă, nici faptă, nici răbdare. Åži cum Iisus numeÅŸte credinţă o faptă, ei îi zic: „Ce să facem, ca să săvîrÅŸim lucrurile lui Dumnezeu?” (Ioan 6,28). El răspunde: „Lucrul lui Dumnezeu este ca să credeÅ£i în Cel pe care L-a trimis” (Ibid. 29). Pentru ce atunci nimeni nu va putea să facă această faptă? Fiindcă atunci nu va rămîne credinÅ£a ÅŸi toÅ£i vor asculta fie că vreau, fie că nu vreau.

Şi ca evreii să nu poată spune că Iisus Hristos lucra printr-un îndemn de ambiţie şi de mîndrie, el le arată că tot ce face el o face pentru ei, pentru mîntuirea lor; pentru că numai în această lume se poate crede şi se pot face fapte şi în cealaltă credinţa nu le va folosi la nimic, că nu vor putea nici să lucreze nici să cîştige. lată pentru ce vindecă divinul Mîntuitor pe orb, fără ca acesta să vină să-l caute sau să-i roage. Dar totodată ceea ce a urmat vindecarea lui, vreau să spun credinţa lui şi tăria lui, dovedesc arătat că el era vrednic de acest har; căci dacă ar fi văzut el ar fi venit să-l afle pe Iisus Hristos şi ar fi crezut în el; şi dacă ar fi auzit spunînd că era de faţă, el nu s-ar fi stăpînit să nu alerge.

El putea să se gîndească ÅŸi să spună în sine însuÅŸi: Ce înseamnă aceia? Iisus a făcut tină mi-a uns ochii mei ÅŸi mi-a zis: „Du-te ÅŸi te spală”? Åži fiindcă nu poate să mă vindece mă trimite la scăldătoarea Siloamului? Adesea eu m-am spălat acolo cu alÅ£ii ÅŸi aceia nu mi-a folosit la nimic. Dacă avea cu adevărat puterea să mă vindece să-mi dea vederea, el m-ar fi vindecat imediat, fără a mă trimite sâ mă spăl. AÅŸa zicea ÅŸi Nemaan către Elisei (Reg. 5,11): poruncindu-i proorocul să se spele în Iordan, el nu credea în aceasta. Åži deÅŸi Elisei se bucura de o faimă destul de mare. Dar acest orb n-a fost necredincios, nu s-a împotrivit nu zice în sine însuÅŸi: Ce vrea să fie aceia” Trebuia ca să pună tină pe ochi? Aceia mai mult mă orbeÅŸte. Cine ÅŸi-a primit vreodată vederea în acest fel? Dar n-a avut nici un gînd de acestea. Acum, fraÅ£ii mei, vedeÅ£i această credinţă ÅŸi această tărie de suflet?

„Vine noaptea”: Prin aceia Iisus Hristos face să se cunoască, că chiar după ce va fi ridicat pe cruce, chiar ÅŸi după moartea sa va avea grijă de păcătoÅŸi ÅŸi îi va atrage la sine pe cei mai mulÅ£i. „Pînă este zi”, dar după ce va trece ziua, el îi va tăia, îi va arunca în mod absolut pe cei răi; aceasta o arată el în aceÅŸti termeni: „Atît cît sînt în lume, Eu sînt Lumina lumii” (5). Åži o spune aÅŸa ÅŸi în altă parte: „CredeÅ£i pînă aveÅ£i Lumina”.

3. Pentru ce dar a numit sfîntul Pavel viaÅ£a aceasta noapte, ÅŸi zi ceea ce va urma? Cu toate acestea el nu înaintează nimic în cunoaÅŸterea cuvintelor lui Iisus Hristos: departe de noi aceia, ei spune aceleaÅŸi lucruri, nu după literă, ci după sens, ÅŸtiind că: „Noaptea a trecut ÅŸi este ziuă” (Rom. 13,22). Căci timpul prezent el îl numeÅŸte noapte, din cauza celor ce sînt aÅŸezaÅ£i în întuneric sau prin compararea acestei vieÅ£i plină de întuneric cu viaÅ£a luminoasă, de care se va bucura în cer; dar Iisus Hristos numeÅŸte timpul viitor o noapte, căci atunci nu se va mai păcătui. Apostolul numeÅŸte dimpotrivă viaÅ£a de faţă o noapte, fiindcă cei ce trăiesc în nedreptăţi ÅŸi în necredinţă sînt în întuneric.

Adresîndu-ÅŸi deci cuvîntul către credincioÅŸi, el zice: „Noaptea a trecut ÅŸi s-a arătat ziua”. Fiindcă ei sînt rînduiÅ£i să se bucure într-o zi de această lumină: dar prima lor viaţă, el o numeÅŸte noapte; pentru aceasta le zice: „Să părăsim deci faptele întunericului”. VedeÅ£i că le arată că ei erau în întuneric; pentru acest motiv adaugă: „Să călătorim cu bună ÅŸtiinţă ÅŸi cu cinste, precum se merge ziua”, ca să ne putem bucura de lumina: „care ni s-a vestit”. Căci dacă lumina „Pe care ne-o aduce de faţă acum propovăduirea evangheliei”, este aÅŸa de luminoasă ÅŸi aÅŸa de strălucită, gîndiÅ£i-vă cum va fi aceia de care vă veÅ£i bucura în cer? Să fim convinÅŸi: că pe cît întunecă (eclipsează) razele soarelui lumina lămpii, pe atît, sau mai mult va întrece lumina cerească pe aceasta care v-o vestim noi vouă. Åži aceia voia să spună Mîntuitorul prin aceste cuvinte: „Soarele se va întuneca” (Mt. 24,29): adică va fi acoperit de strălucirea luminii celei noi.

Căci dacă acum, pentru că avem case luminoase, bine aierisite, noi punem banii şi grija noastră ca să le construim; nu vă gîndiţi că, noi ne vom epuiza pînă la ultimele puteri, pentru a ne construi în ceruri locuinţe care să strălucească, acolo unde locuieşte lumina nespusă?

Construind aici joc, ne expunem la pericole şi la procese pentru limite de hotar şi case, pe cînd sus nu poate să ni se întîmple nimic din acestea: nu mai este temere de gelozie şi de invidie, nimeni nu ne va mai face proces pentru limitele pămîntului (hotar). Ci, mai mult, această casă pe care o construim noi aici jos, în mod necesar va trebui s-o părăsim; şi cealaltă o vom locui veşnic: una se distruge şi o degradează vremea, e supusă la multe pericole, cealaltă este statornică şi rămîne totdeauna în prima ei stare: săracul nu poate s-o construiască pe aceasta, cealaltă pentru doi dinari se poate construi, cum a făcut-o văduva pe care voi o cunoaşteţi (Mc. 13,42). Pentru aceasta eu mă usuc, mă întristez şi de durere, că văzînd că trebuie să nădăjduim bunuri mari, noi sîntem aşa de laşi şi atît de neglijenţi să ni le cîştigăm, şi nu cruţăm nimic pentru a ne stabili aici în case frumoase, totuşi nu ne gîndim de loc să ne pregătim în cer cea mai mică locuinţă.

Spuneţi-mi, vă rog: în această lume unde aţi vrea să aveţi locuinţa voastră? Oare în pustie, sau într-un mic sătuc? Nu, ci cred că într-o capitală, acolo unde se face un negoţ foarte mare, unde este o strălucire mai mare. Şi vă duc într-un oraş al cărui arhitect este Dumnezeu şi lucrător este tot el. Eu vă îndemn, dragii mei fraţi, să construim acolo; să construim acolo unde este nevoie de mai puţină muncă şi osteneală.

Mîinile săracilor sînt care construiesc aceste case, şi iată adevăratul mod de a construi: ceea ce se face în această lume nu ajunge decît ca să arate nebunia noastră cea mare. Dacă vreunul din voi v-aţi angaja să faceţi o călătorie în Persia, pentru a vedea ţara şi să veniţi imediat înapoi; şi dacă v-ar sfătui în acelaşi timp să construiţi case acolo nu l-aţi judeca drept un nebun că vă îndeamnă la un lucru nefolositor şi zadarnic? Pentru ce construiţi dar pe pămînt, de pe care va trebui să ieşiţi după puţine zile?

Dar, veţi zice voi, aceste case pe care le construiesc eu le voi lăsa copiilor mei. Vai! copiii voştri trebuie să vă urmeze, dacă cumva ei nu vă vor depăşi: şi la fel va fi cu urmaşii lor, şi chiar în această lume, este un motiv de împovărare şi de necăjire a se afla moştenitor. Dar în împărăţia cerească n-aveţi să vă temeţi de aşa ceva: moştenirea pe care o veţi avea acolo, nu va suferi nici o schimbare, vă va rămîne întreagă a voastră, a fiilor voştri şi a copilaşilor dumneavoastră, dacă ei imită virtutea voastră. Acesta este Iisus Hristos care construieşte zidul; cu un aşa de priceput arhitect nu mai este nevoie de nici un inspector; este lipsit de orice nedreptate.

Dumnezeu se dezbracă de totul şi el se îngrijeşte de toate, de ce ar mai trebui să vă îngrijiţi voi? El adună materialele şi ridică casa. Şi nu numai aceasta este minunat, ci că el o construieşte după dorinţa voastră, şi încă şi mai bine ca şi cum aţi dori voi. Căci el este un arhitect minunat, şi se pune să vă procure tot felul de comodităţi şi de foloase. Dacă, fiind săraci vreţi să construiţi această casă, nu vă mai temeţi, ea nu vă va trezi invidie, nici gelozie; invidiosul n-o vede de loc, ci numai îngerii care se bucură de fericirea voastră. Nimeni nu va putea spune dinainte care sînt limitele moştenirii voastre, fiindcă nu veţi avea vecini care să fie atacaţi de această boală.

Acolo vecinii voştri vor fi sfinţii, Petru, Pavel, toţi patriarhii, martirii, cetele îngerilor şi ale arhangelilor. Pentru aceasta dragii mei fraţi, să dăm bunurile şi bogăţiile noastre săracilor, ca să dobîndim aceste locuinţe. Facă Dumnezeu ca să le obţinem toţi, prin harul şi bunătatea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care şi cu care slavă se cuvine Tatălui şi Duhului Sfînt, în vecii vecilor. Amin.

Lasă un răspuns