Sari la conținut

Sf.Ioan Gura de Aur_Duminica orbului din naÅŸtere_3

din „Comentar la Evanghelia de la Ioan”
Sfantul Ioan Gura de Aur
Editura „Pelerinul Roman” – Oradea

OMILIA 57

„Acestea zicînd, a scuipat jos ÅŸi a făcut tină din scuipat ÅŸi a uns cu tină ochii orbului. Åži i-a zis: Mergi de te spală la scăldătoarea Siloamului (care se tîl cu ieste trimis). Deci s-a dus ÅŸi s-a spălat ÅŸi a venit văzînd.” (Cap.9 Vers.6- Vers.16).

1. Credinţa orbului din naştere. Bunătatea lui Dumnezeu faţă de toţi .oamenii fără excepţie.

2. Nevoia credinţei peste tot. Este o pace rea şi un război care este bun.

3. Să fugim de cei răi, să ne lipim de oamenii buni. Să tăiem membrele stricate, să ne separăm de prietenii periculoÅŸi. Depărtîndu-ne adesea de ei îi cîştigăm, sînt făcuÅ£i să intre în sine. însoÅ£irea cu cei răi este mai periculoasă decît o ciumă. Copiii răi sînt niÅŸte dezmoÅŸteniÅ£i, trebuie să fugim de prietenii care sînt stricaÅ£i. Nu se cercetează viaÅ£a noastră dar sîntem judecaÅ£i după cei cu care avem de a face. însoÅ£irea cu cei răi, periculoasă pentru sine, sminteÅŸte cu privire la alÅ£ii. ‘

1. Cei ce vor să aibă ceva rod din învăţătura noastră nu trebuie să lase să treacă nici ce! mai mic lucru. Motivul pentru care ni se porunceÅŸte să citim cu grijă sfintele Scripturi, este că, cea mai mare parte din timp, ceea ce părea mai uÅŸor de înÅ£eles ascunde ceea ce este cu un sens ascuns, care este de o adîncime destul de mare. RemarcaÅ£i în sfîrÅŸit, ceea ce ne arată nouă lectura pe care urmează s-o facem: „Aceasta zicînd, a scuipat jos”. Pentru ce scuipă Iisus aÅŸa?

Ca să strălucească slava lui Dumnezeu, ÅŸi fiindcă el trebuie să facă lucrurile celui ce l-a trimis. în sfîrÅŸit, nu fără motiv a spus evanghelistul toate lucrurile acestea ÅŸi a arătat că Iisus a scuipat; ci pentru a arăta că el întărea cuvintele prin faptele sale. Åži pentru ce nu s-a folosit Mîntuitorul de apă pentru a face tină, ci de salivă? El trebuia să-l trimită pe orb la scăldătoarea Siloamului: el a scuipat deci pe pămînt, de teamă ca să nu i se atribuie o parte din vindecare acestei fîntîni, adică apei ei, ÅŸi la fel pentru a ne învăţa că virtutea care a format ÅŸi a deschis ochii acestui orb, a ieÅŸit din gura sa. în acest sens a zis evanghelistul: „Şi a făcut tină din scuipat”. Apoi i-a poruncit orbului să se spele, ca să nu se creadă că pămîntul a lucrat această minune.

Pentru ce n-a făcut-o Iisus Hristos imediat şi l-a trimis pe orb la Siloam? Aceasta a făcut-o pentru a ruşina mîndria evreilor şi pentru a vă face să cunoaşteţi credinţa orbului. Căci este de crezut că ei l-au văzut toţi pe cînd mergea la scăldătoare, avînd ochii unşi cu tină; o faptă aşa de minunată şi de strălucită şi nemaiauzită ar fi trebuit să atragă asupra lui privirile întregii lumi; toţi, fie că-l cunoşteau sau nu, trebuiau să-l privească cu o atenţie curioasă. Precum nu era prea de crezut că un orb din naştere îşi va primi vederea, Mîntuitorul, făcîndu-l să meargă într-o călătorie lungă, a adunat în jurul lui mai mulţi martori siguri şi nerespinşi ai unui semn atît de nou, ca dînd toată atenţia acestuia, evreii să nu poată spune apoi; el este, acesta nu este el. Mai mult, îi face să vadă că nu este contrar legii, fiindcă îl trimite pe acest om la lacul Siloamului. Şi nu este de crezut şi de temut că ei îi vor atribui slava acestei vindecări lacului, cei mai mulţi spălîndu-şi acolo ochii lor, fără a avea vreun folos.

Dar aici, puterea lui Iisus Hristos lucrează totul, lată pentru ce a arătat sfîntul Ioan semnificaÅ£ia cuvîntului Siloam: Căci zicînd: Iisus l-a trimis la Siloam, el a adăugat „care se tîlcuieÅŸte trimis”, pentru a vă face să înÅ£elegeÅ£i că Iisus acolo l-a vindecat pe orb; aÅŸa citim la sfîntul Pavel „Şi toÅ£i aceiaÅŸi băutură duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra duhovnicească, ce avea să vină. Iar piatra era Hristos” (1 Cor. 10,4). Cum deci Iisus Hristos era piatra cea duhovnicească, el era la fel Siloamuî duhovnicesc. Apoi, mi se pare că această apă, care se arată aÅŸa dintr¬odată, înseamnă o mare ÅŸi adîncă taină. Care este această taină? Venirea lui Iisus Hristos în lume care a avut loc împotriva oricărei aÅŸteptări.

Consideraţi împreună, fraţii mei, supunerea sufletului acestui orb şi ascultarea lui întru totul. El n-a zis: dacă saliva sau tina trebuie să-mi dea vederea, ce nevoie mai am să merg la Siloam? Dar dacă Siloamul este care trebuie să mă vindece, la ce-mi foloseşte această salivă? pentru ce a uns el ochii mei? pentru ce mi-a poruncit să merg să mă spăl? El n-a avut nici măcar gîndul vreuneia din aceste obiecţii, n-a avut în vedere decît să asculte de porunca lui Iisus Hristos. Nimic n-a fost capabil să-l oprească, nici să-l supere.

Dar dacă cineva ne pune nouă această întrebare: Cum acest orb, pentru că ÅŸi-a spălat tina care era pusă pe ochii săi, ÅŸi-a dobîndit vederea? Nu-i vom da decît acest singur răspuns, că nu ÅŸtim nimic. Åži ce este de mirare că nu ÅŸtim, pentru că nici evanghelistul, nici cel ce a fost vindecat, n-au ÅŸtiut ei înÅŸiÅŸi? Cu adevărat, orbul ÅŸtia ceea ce a făcut Iisus Hristos, dar felul în care ÅŸi-a dobîndit vederea, el n-a putut să-l înÅ£eleagă, nici să-l descopere. Cînd l-au întrebat, el a răspuns: „Tină a pus pe ochii mei ÅŸi m-am spălat ÅŸi văd”. Dar cum se face aceia este ceia ce nu se poate explica. Cînd i-ar fi pus mii de întrebări, el n-ar fi ÅŸtiut să răspundă nimic mai mult.

„Iar vecinii ÅŸi cei care-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta care ÅŸedea ÅŸi cerÅŸea?” (8). Unii ziceau el este. AlÅ£ii ziceau: Nu, ci seamănă cu el. Dar el zicea: Eu sînt” (9). Noutatea faptului îi aruncă în necredinţă, cu toate apărările luate împotriva îndoielii. Unii ziceau: „Nu este acesta care ÅŸedea ÅŸi cerÅŸea?”. Vai! cît este de mare umanitatea lui Dumnezeu! Pînă unde coboară ea? Ea îi vindecă cu o infinitate de bunătăţi pe o mulÅ£ime de cerÅŸetori săraci, ÅŸi prin aceia ea le impune tăcere evreilor; ea nu-i cinsteÅŸte cu grija ÅŸi cu providenÅ£a sa numai pe oamenii străluciÅ£i ÅŸi mari, ci ÅŸi de asemenea pe cei ce sînt de jos ÅŸi fără nume în lume. Căci Dumnezeu a venit pentru mîntuirea tuturor oamenilor.

Apoi, paralizatul şi orbul din naştere au avut aceiaşi soartă: nici unul nici celălalt nu l-au cunoscut pe cel ce venea să-i vindece, fiindcă imediat după vindecarea lor Iisus Hristos s-a retras; Mîntuitorul avea obiceiul să facă aşa pentru a lua orice bănuială faţă de minunile sale pe care le făcea. Cum, în sfîrşit, oameni care nu-l cunoşteau pe cel care i-a vindecat, s-ar fi pus să înşele şi să ascundă fapta şi să strice adevărul în favoarea lui? Mai mult, acest orb nu era un necunoscut un vagabond, era un om pe care în toate zilele îl vedeau stînd la poarta templului.

Cum evreii erau toÅ£i în îndoială dacă era acesta, ce zice el? „Eu sînt”. El nu roÅŸeÅŸte pentru infirmitatea sa din trecut, nu se teme de furia poporului, ÅŸi nu se teme de loc de a se face cunoscut pentru a înălÅ£a slava binefăcătorului său. Deci îi ziceau: Cum Å£i s-au deschis ochii? (10). Acela a răspuns: Omul care se numeÅŸte Iisus a făcut tină ÅŸi a uns ochii mei ÅŸi mi-a zis: mergi la scăldătoarea Siloamului ÅŸi te spală. Åži ducîndu-mă deci ÅŸi spălîndu-mă, am văzut! (11). Ce spui tu acolo? Un om poate să-i redea vederea unui orb din naÅŸtere? Aceasta fiindcă el nu avea încă o idee dreaptă despre Iisus Hristos. „Omul care se numeÅŸte Iisus a făcut tină ÅŸi a uns ochii mei”.

2. RemarcaÅ£i, dragii mei ascultători, cît de adevărat este acest om: el nu spune din ce a făcut Iisus tina, căci nu spune ceea ce nu ÅŸtie. în sfîrÅŸit, el n-a văzut că Iisus a scuipat pe pămînt, ci prin atingere ÅŸi simÅ£ire a simÅ£it că l-a uns. Åži mi-a zis: „Mergi la scăldătoarea Siloamului ÅŸi te spală”. El asigura aceia pentru că l-a auzit. Åži de unde cunoÅŸtea el glasul lui Iisus Hristos? Prin întreÅ£inerea lui cu ucenicii săi. Toate lucrurile acestea, el le povestea prin mărturia faptelor, arătînd ceea ce se face; felul el nu putea să-l spună. Căci dacă în lucrurile pe care le zărim prin simÅ£uri ÅŸi prin atingere, credinÅ£a este necesară, ea este cu atît mai mult în cele care nu se pot vedea. „Şi i-au zis: Unde este Acela? A zis el: Nu ÅŸtiu” (12). Dacă ei întrebau „Unde este el” era deja ou scopul de a-l face să moară.

Aici, fraÅ£ii mei, consideraÅ£i cît de departe este Iisus Hristos de orice mîndrie ÅŸi de laudă, cum se retrage ÅŸi se ascunde după ce a făcut o vindecare, cum nu căuta slavă, nici laude de la popor. PriviÅ£i cu cît adevăr răspunde orbul la toate întrebările care i se pun. Evreii îl căutau deci pe Iisus Hristos ca să-l aducă la arhierei, ÅŸi, negăsindu-l, ei îl duc pe orb la farisei, ca să-l întrebe mai cu asprime. Evanghelistul arată că era ziua sîmbetei; pentru a face să se vadă sufletui lor rău, ÅŸi că ei se foloseau de ocazie ÅŸi de pretextul zadarnic de a-l batjocori, pentru că se pare că el a trecut peste lege. Aceia rezultă din faptul că în clipa cînd l-au văzut pe orb, ei nu i-au pus decît această întrebare: „Cum Å£i-a deschis el ochii?” Åži priviÅ£i că ei n-au zis: Cum Å£i-ai dobîndit vederea, ci: „Cum Å£i-a deschis el ochii tăi?” ca să-i dea ocazia să-l calomnieze pe Iisus Hristos, pentru fapta pe care a făcut-o. Dar orbul le răspunde în cuvinte puÅ£ine, ca la niÅŸte oameni care nu erau în lipsă de cunoaÅŸtere faţă de ceea ce s-a petrecut: el nu-l numeÅŸte pe Iisus, el nu zice: el mi-a zis: „Du-te ÅŸi te spală”; ci fără a întîrzia răspunde imediat: „Tină a pus pe ochii mei ÅŸi m-am spălat ÅŸi văd” (15), fariseii ÅŸtiau tot ce s-a petrecut, fiindcă deja l-au învinuit foarte mult, ÅŸi au zis: VedeÅ£i ce fapte face Iisus Hristos în ziua sîmbetei, el unge cu tină.

Dar pentru voi, iubiţii mei ascultători, priviţi că orbul nu se tulbură de loc: căci la prima întrebare el a mărturisit adevărul, atunci cînd n-avea să se teamă de nimic, aceia se întăreşte mai mult, dar ceea ce este minunat, ceea ce este uimitor, este că fariseii intimidîndu-l, dîndu-i ocazie să se teamă, el stăruie să susţină adevărul acesta, şi nu se desparte de ceea ce a zis mai înainte. Ce fac deci fariseii, sau ceilalţi care s-au aflat acolo? Ei l-au adus cu ei, nădăjduind să nege ceea ce a zis; dar în zadar se linguşeau, el era cu totul altfel. Ei au învăţat încă într-un mod mult mai exact cum s-a petrecut lucrul, şi aceia li s-a întîmplat totdeauna în toate minunile. Noi vom arăta mai clar în ceia ce urmează.

Ce zic deci fariseii? „Unii” nu toÅ£i, ci cei mai îndrăzneÅ£i, zic: „Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu Å£ine sîmbăta. Iar alÅ£ii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Åži era dezbinare între ei” (16). vedeÅ£i că aceÅŸti evrei erau atraÅŸi ÅŸi cîştigaÅ£i prin minuni? FiÅ£i atenÅ£i la ceea ce răspund acum cei ce au trimis să-l caute pe orb mai puÅ£in cîţiva din ei; pe atîta sinedriÅŸti, dorinÅ£a de slavă i-a făcut pe cei mai mulÅ£i să cadă în necredinţă. Cu toate acestea cei mai mulÅ£i din sinedriÅŸti au crezut în el, dar nu îndrăzneau să-l mărturisească public (Ioan 12,42). Poporul era dispreÅ£uit pentru el, fiindcă el lua parte la slava sinagogii. SinedriÅŸtii care erau mai de vază, aveau multă greutate să se declare deschis; reÅ£inuÅ£i, unii, prin iubirea de stăpânire, ceilalÅ£i, prin teama de părerea generală. Pentru aceasta Iisus Hristos le-a zis: „Cum puteÅ£i voi să credeÅ£i, luând slavă de la oameni?” (Ioan 5,44).

Ei care căutau să-l omoare pe nedrept pe Iisus Hristos se mândreau că lucrează spre slava lui Dumnezeu ÅŸi ziceau că cel ce vindeca orbii nu putea să fie trimis de Dumnezeu, fiindcă nu păzea sîmbăta: la care ceilalÅ£i se opuneau că un om rău n-ar fi ÅŸtiut să facă asemenea semne. Aceia, ascunzând cu viclenie minunea, vesteau ceea ce se numea călcarea legii. Ei nu ziceau: El vindecă în ziua sîmbetei; ci el nu păzeÅŸte sîmbăta. AceÅŸtia arată o slăbiciune mare de spirit: atunci cînd trebuiau să arate că nu era călcată sîmbăta, ei nu obiectează decît minunile, ÅŸi aceia se întîmpla fiindcă ei îl luau drept un om, altfel ei ar fi putut să-l apere, ÅŸi să răspundă că cel ce a făcut sîmbăta este stăpînul sîmbetei (Mc. 2,28); dar ei nu aveau încă această părere dreaptă despre el. De altfel niciunul din ei nu îndrăznea să-ÅŸi arate pe faţă gîndul său, ci se exprimă toÅ£i sub formă de îndoială, unii fiind opriÅ£i prin frică, ceilalÅ£i din iubire pentru demnităţi. „Şi era dezbinare între ei”: ÅŸi această dezbinare, care s-a ridicat la început în popor, se răspîndeÅŸte apoi ÅŸi printre sinedriÅŸti. „Unii ziceau: este un om bun, alÅ£ii ziceau: nu, ci amăgeÅŸte poporul” (Ioan 7,12).

RemarcaÅ£i că sinedriÅŸtii, a căror dezbinare o urmează pe cea a poporului, au arătat mai multă neputinţă ca ÅŸi el? Dar, ceea ce este uimitor, este că după ce s-au împărÅ£it aÅŸa, ei n-au mai arătat nici tărie, nici curaj, în faÅ£a fariseilor. Dacă dezbinarea lor era desăvîrÅŸita, ei ar fi cunoscut imediat adevărul: căci este o dezbinare dreaptă ÅŸi mîntuitoare. Pentru aceasta zicea Iisus Hristos: „N-am venit să aduc pace pe pămînt, ci sabie” (Mt. 10,34). în sfîrÅŸit, este o pace rea ÅŸi un război care este bun ÅŸi folositor.

Spre exemplu, fiii lui Adam care zidesc un turn, s-au unit împreună pentru pierzarea lor ÅŸi au fost dezbinaÅ£i, cu toate că în ciuda lor, pentru binele ÅŸi pentru folosul lor. (Fac. 11) Core ÅŸi ceata sa s-au unit pentru rău: împărÅ£irea lor a fost deci fericită (leÅŸ. 13). Iuda la fel a făcut foarte rău că s-a unit cu evreii (Mt. 26). Poate deci să fie o pace rea ÅŸi un război bun. lată pentru ce zice Iisus Hristos: „Dacă te sminteÅŸte ochiul tău, scoate-l: ÅŸi dacă piciorul tău te sminteÅŸte, taie-l” (Mt. 5,29: 18,9). Dacă trebuie să tăiem membrele rele de la trup din care fac parte, cu atît mai mult trebuie să ne ferim de prietenii a căror însoÅ£ire ne pierde sufletul. Pacea deci nu este totdeauna bună; la fel precum războiul nu este totdeauna rău.

3. Eu spun aceste lucruri, dragii mei ascultători, ca să fugiÅ£i de cei răi ÅŸi ca să vă ataÅŸaÅ£i de oamenii buni. Dacă tăiem membrele cu gangrena care sînt de nevindecat, de teamă ca să nu strice ÅŸi restul trupului, dacă tăiem unele din membrele noastre, nu din dispreÅ£, ci în interesul celorlalte, cu cît mai mult trebuie să facem noi la fel privitor la cei a căror însoÅ£ire ne este dăunătoare? Că dacă putem să-i vindecăm fără niciun risc, trebuie să facem tot efortul nostru pentru aceia. Dar dacă sînt de necorectat, ÅŸi dacă ne sînt o ocazie de cădere, trebuie să-i tăiem ÅŸi să-i aruncăm de la noi. Adesea aceasta va fi un mare cîştig. Pentru aceasta le dă acest aviz Pavel corintenilor: „RidicaÅ£i răul din mijlocul vostru” (1. Cor. 5,13). Åži iarăşi: „Pentru a-l scoate din mijlocuf vostru pe cel care a făcut o asemenea faptă atît de urîtă” (Ibid. 2).

Căci însoÅ£irea cu cei răi este periculoasă ÅŸi fatală. Ciuma nu face aÅŸa de mari ravagii, ÅŸi boala nu-i strică aÅŸa de repede pe cei ce sînt infectaÅ£i, ca nedreptatea prietenilor să nu le devină dăunătoare prietenilor lor: în sfîrÅŸit, „însoÅ£irile rele strică obiceiurile bune” (I Cor. 15,33). Un prooroc zice iarăşi: „Fugi din mijlocul lor ÅŸi te depărtează de ei” (lerem. 51,6). Deci nimeni să nu-ÅŸi facă prieten din cel ce este rău. Dacă, atunci cînd copiii noÅŸtri sînt răi îi dezmoÅŸtenim, fără a mai privi atunci nici la natură, nici la legile ei, nici la legătura pe care o formează ea; noi trebuie cu atît mai mult, să fugim de cunoÅŸtinÅ£ele noastre ÅŸi de prietenii noÅŸtri, dacă sînt răi; căci, cînd nu ne-ar face nici un rău, cu toate acestea nu ne putem feri ca ei să nu ne producă o faimă rea, fiindcă străinii nu cercetează viaÅ£a noastră, ci judecă despre noi prin cei ce ne cercetează.

Eu vă chem la aceasta în mod egal ÅŸi pe femei ÅŸi pe fiice, ÅŸi vă zic la toÅ£i cu apostolul: „AveÅ£i grijă să faceÅ£i binele nu numai înaintea lui Dumnezeu, ci ÅŸi înaintea oamenilor” (Rom. 12,17).

Să facem deci tot posibilul pentru a nu fi un subiect de sminteală şi de cădere aproapelui nostru.

Oricît de curată şi de sfînta ar fi viaţa noastră, dacă îi smintim pe alţii, totul este pierdut pentru noi.

Şi cum, trăind în mod sfînt putem să fim subiect de sminteală? Aceasta se întîmpla cînd întîlnirea cu cei răi ne dă o faimă rea. în sfîrşit, dacă ne văd sigur pe noi netemîndu-ne de întîlnirea lor, cu toate că nu ni se întîmpla nici un rău, noi sîntem atunci altora o piatră de sminteală. Vorbirea mea vă priveşte pe toţi, bărbaţi, femei şi fiice, şi las la conştiinţa voastră să cerceteze cîte rele se nasc din această însoţire. Pentru mine, cu adevărat, eu nu bănuiesc niciun rău, poate la fel fac cele mai strălucite persoane: dar propria voastră desăvârşire poate răni conştiinţa fratelui vostru care este mai simplă şi mai slabă, şi sînteţi obligaţi să priviţi la slăbiciunea lui. Şi chiar cînd n-ar fi rănit, acest neam ce vă vede se va sminti.

Ori, sfîntul Pavel porunceÅŸte „să nu dăm pricină de sminteală nici evreului, nici neamurilor, nici Bisericii lui Dumnezeu” (I Cor. 10,32). Pentru mine, încă odată, eu nu bănuiesc niciun rău la o fecioară, căci eu iubesc fecioria, ÅŸi iubirea n-are bănuieli rele (I Cor. 13,5). Eu iubesc foarte mult această stare, ÅŸi n-aÅŸ putea gîndi nimic rău. Dar chiar aceleaÅŸi sentimente, cum îi vom face noi pe străini să le aibă căci trebuie să avem privirea îndreptată ÅŸi spre ei.

Să ne rînduim aşa de bine viaţa noastră, ca necredinciosul să nu afle nimic în noi ca să ne reproşeze.

Pentru cei ce trăiesc bine slăvesc pe Dumnezeu, la fel cei ce trăiesc rău sînt pricină de hulă împotriva lui. Dar, ferească Dumnezeu ca să fie oameni de aceia printre voi, ci mai bine să strălucească faptele noastre în aşa fel ca Tatăl nostru cel din ceruri să fie preamărit (Mt. 5,16) şi ca să ne bucurăm de slava lui. pe care v-o doresc prin harul şi bunătatea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care şi cu care slavă se cuvine Tatălui şi Duhului Sfînt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Lasă un răspuns