Sari la conținut

Sf.Ioan Gura de Aur_Duminica orbului din naÅŸtere_1


din „Comentar la Evanghelia de la Ioan”
Sfantul Ioan Gura de Aur
Editura „Pelerinul Roman” – Oradea

OMILIA 59

„Şi l-au dat afară. Auzind Iisus că l-au dat afară ÅŸi aflîndu-I, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns ÅŸi a zis: Åži cine este, Doamne ca să cred în El?” (Cap.9 Vers.35-Cap.10, Vers.13).

1. Iisus Hristos vine înaintea orbului din naştere ca pentru a-l lăuda pentru mărturisirea sa curajoasă, el îi dă un nou har.

2. După care semne diferite se cunoaşte hoţul şi păstorul.

3. Iisus este adevăratul Păstor şi adevăratul Hristos.

1. Dumnezeu îi cinsteşte mai ales pe cei care, pentru adevăr şi mărturisirea numelui lui Iisus Hristos, suferă ceva rău sau ceva batjocoritor. Căci, precum este adevărată păstrarea bogăţiilor pierzîndu-le pentru Dumnezeu, şi a iubi viaţa sa urînd-o în această lume (Ioan 12,25); la fel înseamnă a-şi aduna comoară de slavă fiind aici înconjurat de batjocuri. Aşa a fost soarta orbului: evreii l-au alungat din templu, şi Domnul templului l-a primit. El a fost alungat dintr-o adunare stricată, şi a aflat izvorul mîntuirii: el a fost necinstit prin cei ce-l necinsteau pe Iisus Hristos, şi Domnul îngerilor l-a cinstit: acelea sînt răsplăţile celor ce apără adevărul. Aşa noi înşine, după ce ne-am desprins de bogăţiile de aici de jos, dobîndim bunătăţile cereşti; dacă sîntem înconjuraţi de batjocuri pentru sfîntul nume al lui Dumnezeu şi dacă am dat săracilor bogăţiile noastre vom fi cinstiţi şi aici jos şi acolo sus. Iisus l-a întîlnit pe orb imediat ce l-au alungat din templu. Evanghelistul vrea să spună că Iisus vine în mod expres ca să se întîlnească cu el. Şi priviţi răsplata pe care i-o dă: el îi dă cel mai mare din toate bunurile, căci i se face cunoscut lui, care nu-l cunoştea de loc mai înainte, şi îl asociază cu ucenicii săi.

Pentru voi, dragii mei ascultători, vă rog să vedeÅ£i în ce fel evanghelistul face să se cunoască graba lui Iisus Hristos ÅŸi înÅ£elepciunea de care se foloseÅŸte el; Iisus zicîndu-i orbului: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” Orbul răspunde: „Şi cine este Doamne?” căci el nu-i cunoÅŸtea încă cu toate că l-a vindecat, căci el era orb înainte de a fi primit binefacerea vindecării sale; ÅŸi după ce ÅŸi-a dobîndit vederea a fost tras într-o parte ÅŸi-n alta de aceÅŸti turbaÅ£i, Iisus deci, ca ÅŸi grecul Agonotet, primeÅŸte pe acest atlet care iese din luptă victorios ÅŸi triumfător. Åži ce îi zice el? „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” ce vrea să spună aceia? După ce s-a luptat aÅŸa de mult împotriva evreilor, după atîtea cuvinte pe care ie-a zis pentru apărarea adevărului, Iisus îl întreabă dacă crede; aceasta nu fiindcă el nu ÅŸtie, ci fiindcă voia să se facă cunoscut, ÅŸi să arate cît cinsteÅŸte el credinÅ£a acestui om. O aÅŸa de mare mulÅ£ime de popor, zice el, m-a încărcat cu batjocuri, eu nu mă îngrijorez de loc; singurul lucru pe care-i doresc este ca tu să crezi în mine, căci un singur om care face voia iui Dumnezeu, valorează mult mai mult decît o mulÅ£ime de bîrfitori „Unul valorează mai mult decît o mie” zice Eclesiastul. „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” Iisus Hristos îl întreabă ca ÅŸi cum el ar fi Fiul iui Dumnezeu, el care este prezent în faÅ£a ochilor săi ÅŸi începe prin a-i inspira dorinÅ£a de a-l cunoaÅŸte. Căci el nu i-a zis: crezi, imediat; ci l-a întrebat pentru credinÅ£a lui. Ce răspunde deci? „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?” Răspunsul unui om care doreÅŸte ÅŸi aÅŸteaptă cu căldură, el nu-l cunoaÅŸte pe acela pentru care a vorbit aiî’îa, ÅŸi în aceia vă face să cunoaÅŸteÅ£i măreÅ£ia iubirii sale pentru adevăr: nici favoarea, nici pteresul nu l-a făcut să vorbească, pentru că nu l-a văzut încă pe binefăcătorul său.

„Şi a zis Iisus: L-ai ÅŸi văzut! Chiar cel Care vorbeÅŸte cu tine Acela este” (37). El nu zice: eu sînt; folosindu-se încă de protejare zice: „L-ai ÅŸi văzut”. Aceste cuvinte erau întunecate, pentru aceasta adaugă mai clare, ÅŸi zice: Cel Care vorbeÅŸte cu tine”. Orbul a răspuns: „Cred Doamne. Åži s-a închinat Lui” (38). Mîntuitorul nu numai că nu i-a zis: Eu sînt care te-am vindecat, eu sînt care-Å£i vorbesc: du-te ÅŸi te spală în scăldătoarea Siloamului; ci trecînd în aceste lucruri sub tăcere îi zice. Crezi tu în Fiul lui : Dumnezeu?”. Pentru care orbul s-a aruncat înaintea lui ÅŸi i s-a închinat cu o dovadă mare de iubire: ceea ce au făcut o parte mică din cei pe care i-a vindecat, ca ÅŸi leprosul ÅŸi alÅ£ii cîţiva. Iisus îi descopere apoi puterea sa divină; căci, ca să nu se creadă că acelea erau simple cuvinte, el adaugă ÅŸi mărturia faptelor. Åži cum orbul era încă culcat înaintea picioarelor lui pentru a i se închina, el adaugă: „Spre judecată am venit în lumea aceasta, pentru ca cei care nu văd să vadă, iar care văd să fie orbi” (39).

Sfîntul Pavel spune acelaÅŸi lucru: „Ce vom zice deci? Că păgînii care nu căutau dreptatea au dobîndit dreptatea, însă dreptatea din credinţă; Iar Israel, urmînd legea dreptăţii n-a ajuns la legea dreptăţii” (Rom. 9,30,31).

Cînd a zis Iisus Hristos: „Spre judecată am venit în această lume” el l-a întărit pe orb în credinţă, ÅŸi i-a invitat pe cei ce-l urmau, să ÅŸtie pe farisei. Åži acest cuvînt: „spre judecată”, înseamnă un chin mai mare; prin aceia arată că cei ce-l condamnau pe el erau ei înÅŸiÅŸi condamnaÅ£i ÅŸi că cei ce-l numeau un păcătos erau ei înÅŸiÅŸi în păcat. Mai mult, Mîntuitorul declară aici că se pot primi două feluri de vederi, ÅŸi două orbiri: una simÅ£ită ÅŸi alta duhovnicească. Atunci unii din cei ce-l urmau i-au zis: „Nu cumva ÅŸi noi sîntem orbi?” (40).

Åži cum cu altă ocazie au zis: „Noi n-am fost niciodată robi nimănui” (Ioan 8,33) ÅŸi: „Noi nu sîntem născuÅ£i din desfrînare” (Ibid. 41): acum ei la fel n-au ochi ÅŸi urechi decît pentru lucrurile sensibile, ÅŸi aceia este orbirea pentru care vor roÅŸi. După care Iisus Hristos, pentru a-i face să cunoască, că ar fi mai bine pentru ei ca să fie orbi decît să vadă, le zice: „Dacă aÅ£i fi orbi n-aÅ£i avea păcat” (41). Evreii privind ca blestem boala de a fi orbi, Iisus Hristos întoarce vorbirea sa împotriva lor, ÅŸi le zice: chiar aceia vă va face mai puÅ£in vinovaÅ£i, ÅŸi voi n-aÅ£i fi aÅŸa de aspru pedepsiÅ£i. Astfel Mîntuitorul înlătură întotdeauna sentimentele omeneÅŸti ÅŸi trupeÅŸti, ÅŸi ridică sufletul insuflîndu-i gînduri mari ÅŸi minunate. Voi spuneÅ£i deci acum că vedeÅ£i.

Cum Iisus Hristos le-a spus altădată: Voi spuneÅ£i că el este Dumnezeul vostru; la fel le spune aici: „Dar acum ziceÅ£i: că vedeÅ£i; căci cu adevărat nu vedeÅ£i”. Aici Iisus Hristos le arată evreilor că ceea ce priveau ei ca un subiect foarte mare de slavă ÅŸi de laudă, va fi pricina unei pedepse aspre la care vor fi condamnaÅ£i. Ei mîngîie pentru orbirea lui pe orbul din naÅŸtere. Apoi vorbeÅŸte despre orbirea lor; căci, de teamă ca ei să nu spună: dacă noi nu te urmăm, dacă nu te credem, aceasta nu este din cauză că noi sîntem orbi, ci fiindcă ne temem de tine ca de un înÅŸelător; e! nu le vorbeÅŸte decît despre acest subiect.

2. Åži nu fără motiv a arătat evanghelistul că, cîţiva dintre fariseii, care erau cu Iisus, au înÅ£eles aceste cuvinte ÅŸi i-au zis: „Nu cumva ÅŸi noi sîntem. orbi?” Aceasta pentru a face să se vadă că erau aceiaÅŸi care s-au retras mai înainte să-l urmeze, ÅŸi care au aruncat cu pietre în el. Căci unii îl urmau prin felul de a cîştiga; la fel ÅŸi ei îl părăseau ÅŸi se întorceau uÅŸor împotriv lui. Prin ce dovedeÅŸte Iisus Hristos că el nu este un înÅŸelător ÅŸi un ÅŸarlatan, ci păstorul? O face punîndu-le pe unele împotriva altora ÅŸi pe semnele păstorului ÅŸi pe ale ÅŸarlatanului, prin care ie dă mijlocul de a cunoaÅŸt adevărul ÅŸi de a-l cerceta. Åži mai întîi, el arată ce este furul ÅŸi tîlharul spunînd aÅŸa chiar prin Scripturi.

„Adevărat, adevărat zic vouă: Cel care nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur ÅŸi tîlhar” (Cap. 10,1). VedeÅ£i fraÅ£ilor semnele tîlharului: mai întîi, el nu intră ziua, nici pe faţă; în al doilea rînd, el nu intră prin autoritatea Scripturilor, căci, a intra prin Scripturi, înseamnă a intra prin uşă. Apoi, Mîntuitorul îi arată aici pe proorocii mincinoÅŸi, pe păstorii falÅŸi, care au fost înainte de el, ÅŸi pe cei care trebuie să-l urmeze: Antihrist, falÅŸii hristoÅŸi, Iuda, Teuda (Fap. 5,36) ÅŸi toÅ£i ceilalÅ£i din această specie; ÅŸi cu dreptate numeÅŸte el Scripturile uşă.

Acestea sînt care ne duc la Dumnezeu ÅŸi ni-l fac cunoscut: ele sînt care le fac pe oi: acestea sînt care le păzesc ÅŸi care le închid intrarea lupilor. în sfîrÅŸit, Scripturile ca o poartă sigură, îi împiedică pe eretici să intre, garantîndu-ne păstrarea a tot ceea ce voim noi să păstrăm, ÅŸi păzindu-ne de orice rătăcire. Åži dacă nu deschidem noi înÅŸine această uşă, duÅŸmanii noÅŸtri nu vor putea să ne prindă uÅŸor. Prin acelea vom deosebi ÅŸi-i vom cunoaÅŸte pe cei ce sînt păstori adevăraÅ£i, ÅŸi pe cei ce nu sînt. Dar ce înseamnă acest cuvînt: „în staul”? el face aluzie la oi ÅŸi la păzirea lor. Căci, cel ce nu intră prin sfîntă Scriptură, ci urcă prin alt loc, adică, cel care-ÅŸi alege un alt drum decît cel pe care l-a arătat Scriptura ÅŸi ni l-a descris, acela, zic eu este un hoÅ£.

Nu vedeÅ£i fraÅ£ilor, că Iisus Hristos, invocînd mărturia Scripturilor, arată în acest fel unirea sa cu Tatăl? pentru aceasta le zicea evreilor: „CercetaÅ£i Scripturile” (Ioan 5,39); pentru aceasta l-a luat pe Moise ca martor, ÅŸi la fel pe toÅ£i proorocii. „ToÅ£i cei ce-i ascultă pe prooroci vor veni la Mine zice el”. Åži: „Căci dacă aÅ£i fi crezut pe Moise M-aÅ£i fi crezut ÅŸi pe Mine” (Ioan 5,46). Dar aici zice aceste lucruri în mod metaforic. Åži atunci cînd zice: „Care intră prin altă parte”, el i-a numit pe cărturari, care călcau legea, învăţînd învăţături omeneÅŸti ca adevărată învăţătură ÅŸi prescripÅ£ii ale Domnului, Iisus Hristos le face o mustrare, zicînd: „Şi nimeni dintre voi nu Å£ine legea” (Ioan 7,19).

Divinul Mîntuitor a spus foarte bine: „Care urcă ÅŸi nu care intră: ceea ce arată fapta unui hoÅ£ care face eforturile sale pentru a trece un zid ÅŸi nu încetează de a se expune la pericole. VedeÅ£i acest portret al hoÅ£ului? Dar acum învăţaÅ£i ceea ce înseamnă păstor. „Iar cel care intră pe uşă păstor este oilor” (2). Acestuia portarul îi deschide ÅŸi oile ascultă de glasul lui ÅŸi oile sale le cheamă pe nume ÅŸi le mîna afară” (3). Åži cînd le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor ÅŸi oile merg după el, căci cunosc glasul lui” (4).

Iisus Hristos a făcut portretul păstorului ÅŸi al furului; vedeÅ£i în ce fel le aplică cuvintele care urmează: „Acestuia portarul îi deschide”. El continuă cu metafora pentru a da mai multă forţă ÅŸi energie cuvintelor sale. păci dacă vreÅ£i să examinaÅ£i în mod deosebit fiecare termen din parabola «a, nimic nu ne împiedică să-l înÅ£elegem pe Moise sub acest nume de portar, căci lui i-a descoperit Dumnezeu tainele sale; vocea lui o ascultă oile, „şi el le cheamă pe oile sale după numele lor”. în sfîrÅŸit, cum cărturarii ÅŸi fariseii îl numeau adesea pe Mîntuitorul un înÅŸelător, ÅŸi întăreau poporul prin necredinÅ£a lor, zicînd: „Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei?” (Ioan 7,48), el îi face să vadă ÅŸi zice că nu este un înÅŸelător fiindcă ei îl cred aÅŸa, ci ei trebuie să fie numiÅ£i înÅŸelători ÅŸi răi, fiindcă ei nu-i ascultă ÅŸi nu cred în el; ÅŸi la fel pentru acest motiv, ei sînt pe drept alungaÅ£i din staul.

Dacă este pentru păstor să intre prin poarta cea adevărată, ÅŸi dacă Iisus a intrat prin aceia, toÅ£i cei ce-l vor urma vor putea fi ‘ oile lui; cei ce dimpotrivă s-au separat, nu i-au făcut pentru aceia rău păstorului, ci ÅŸi-au făcut lor separîndu-se de adunarea oilor. Căci dacă se numeÅŸte pe sine uşă, nu vă tulburaÅ£i;: el se numeÅŸte pe sine însuÅŸi ÅŸi păstor ÅŸi oaie după diferitele funcÅ£ii pe care ÅŸi le atribuie. Astfel atunci cînd ne oferă pe noi Tatălui său, el se numeÅŸte uşă; cînd poartă grijă de noi, el se numeÅŸte păstorul. Åži îşi zice păstor, ca să nu credeÅ£i că a ne oferi pe noi Tatălui său, acesta ar fi tot lucrul său.

„Şi oile ascultă de glasul lui ÅŸi oile sale le cheamă pe nume ÅŸi le mînă afară”. „Şi cînd le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor”- DeÅŸi în obiceiul comun, se întîmplă tocmai contrarul, păstorii merg după oi. Dar Iisus Hristos, pentru a arăta că el îi va duce pe toÅ£i oamenii la adevăr, lucrează tocmai contrar obiceiului păstorilor; la fel ca atunci cînd a făcut să iasă oile sale, el nu le-a depărtat de lupi (Mt. 10,16) ci le-a trimis în mijlocul lor: grija păstorească la divinul păstor este cu totul diferită faţă de a noastră; este de altfel cu totul admirabilă.

3. Apoi, mi se pare că orbul este desemnat aici, pentru că Iisus l-a chemat atunci cînd era în mijlocul evreilor, ÅŸi acesta a auzit glasul lui ÅŸi l-a recunoscut. „Iar după un străin, ele nu merg, ci vor fugi de la el, pentru că nu cunosc glasul străinilor” (5). în acest ioc Iisus Hristos vorbeÅŸte despre cei ce l-au urmat pe Teuda sau pe Iuda (Fap. 5,36) despre care este scris că toÅ£i cei ce au crezut în ei, s-au risipit, sau ÅŸi despre hristoÅŸii falÅŸi care vor trebui să-i înÅŸele pe mulÅ£i oameni după aceia. Åži de teamă ca fariseii să nu zică, că el era unul din aceÅŸti falÅŸi hristoÅŸi face să se vadă că el era cu totul deosebit de ei.

Prima deosebire pe care o aduce ei constă în aceia că doctrina sa provenea din Scripturi, şi că prin aceia le conducea el pe oile sale: ori, ceilalţi nu făceau la fel. Oile sale n-au crezut în el numai atunci cînd trăia, ci şi după moartea sa; pe cînd celelalte oi s-au separat în mod continuu de păstorii lor. Noi putem să mai adăugăm încă, ceea ce nu este de puţină însemnătate; este că aceşti falşi hristoşi, aceşti profeţi falşi lucrau ca nişte tirani, făceau tot ceea ce puteau pentru a îndemna poporul la revoltă: dar Iisus Hristos era aşa de departe de această purtare, că fuge atunci cînd poporul voia să-l facă rege (Ioan 6,15); şi atunci cînd vin să-l întrebe dacă este îngăduit să plătească dajdie cezarului, el răspunde că trebuie s-o plătească (Mt. 22,17) şi a plătit-o el însuşi (Ibid. 17,26).

Mai mult, el a veni pentru mîntuirea oilor, ca ele să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug (loat 10,10); dar alţii chiar le-au luat viaţa aceasta prezentă. Aceia le-au trădat p< oile care s-au încrezut în ei, şi au luat-o la fugă; dar Iisus Hristos a rămaţ aşa de tare, şi i-a apărat cu atîta curaj, încît şi-a dat viaţa sa pentru ele; Aceia au suferit împotriva voii lor şi a inimii lor; dar Iisus Hristos n-a suferii nimic decît liber şi în mod voit.

„Această pildă le-a spus-o Iisus, dar n-au înÅ£eles ce înseamnă cuvintele Lui” (6). Pentru ce le vorbea el într-un fel întunecos? O făcea pentru a-i fac^i mai atenÅ£i. Dar imediat după aceia el ia orice întuneric prin aceste cuvinte: „Eu sînt uÅŸa, de va intra cineva prin Mine, se va mîntui, ÅŸi va intra ÅŸi va ieÅŸi ÅŸi păşune va afla” (9) adică el va trăi în liniÅŸte ÅŸi în libertate, Iisus Hristos numeÅŸte aici păşune hrana oilor, ÅŸi puterea ÅŸi autoritatea pe care le-o dă lor: adică oaia rămîne în staul, ÅŸi nimeni n-o va putea face să iasă. Åži aceia li s-a întîmplat apostolilor, care intrau ÅŸi ieÅŸeau ca niÅŸte stăpîni ai lumii întregi, ÅŸi nimeni n-a putut să-i mai alunge. „ToÅ£i cîţi au venit mai înainte de Mine sînt furi ÅŸi tîlhari, dar oile nu i-au ascultat” (8).

Iisus Hristos nu vorbeşte acolo despre prooroci, cum o pretind ereticii; căci oile i-au ascultat, şi prin ei au crezut în Iisus Hristos, toţi cei care au crezut în el; ci el vorbeşte despre Teuda, despre Iuda, şi despre alţi înşelători. Mai mult aceste cuvinte: oile nu i-au ascultat, el le zice spre lauda oilor. Ori, niciodată el nu-i laudă pe cei ce nu i-au ascultat pe profeţi; dimpotrivă îi j dispreţuieşte şi-i mustră foarte aspru: de unde se vede că despre aceşti j înşelători zice Mîntuitorul că oile nu i-au ascultat.

„Furul nu vine decît să fure ÅŸi să junghie ÅŸi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă ÅŸi mai mult să aibă” (10). Precum s-a întîmplat în răzvrătirea lui Teuda, în care toÅ£i au fost stîrpiÅ£i ÅŸi măcelăriÅ£i. „Eu am venit ca viaţă să aibă ÅŸi mai mult să aibă”. Ce este aceasta vă rog o viaţă din belÅŸug? Este împărăţia cerurilor. Dar el n-o arată încă, ÅŸi se foloseÅŸte de numele de viaţă ca arătînd un nume care lor le este cunoscut. „Eu sînt păstorul cel bun, Păstorul cel bun îşi pune viaÅ£a pentru oi” (11). Aici în sfîrÅŸit Iisus Hristos vorbeÅŸte despre patima sa, face să se vadă că va suferi pentru mîntuirea lumii ÅŸi că nu va merge la moarte în ciuda sa.

După aceia dumnezeiescul Mîntuitor aduce încă un mijloc de a-l recunoaÅŸte pe păstor ÅŸi pe năimit. „Păstorul cel bun îşi pune viaÅ£a pentru oi. Iar cel plătit ÅŸi cel care nu este păstor, ÅŸi ale cărui oi nu sînt ale lui, vede lupul venind ÅŸi lasă oile ÅŸi fuge; ÅŸi lupul le răpeÅŸte ÅŸi le risipeÅŸte” (12). Prin aceste cuvinte Iisus Hristos arată că el este egal cu Tatăl său în putere ÅŸi în autoritate; căci el însuÅŸi este păstorul, căruia îi aparÅ£in oile.

Nu vedeÅ£i dragii mei ascultători, că în parabole Iisus Hristos vorbeÅŸte într-un fel mai înalt, fiindcă vorbirea este mai ascunsă ÅŸi mai tainică, ÅŸi nu dă ocazie” ascultătorilor să critice, „Cel plătit vede lupul venind ÅŸi lasă oile ÅŸi fuge; ÅŸi lupul le răpeÅŸte ÅŸi le risipeÅŸte”. Aceia au făcut falÅŸii hristoÅŸi; dar adevăratul Hristos a făcut tocmai contrarul; atunci cînd l-au prins, el a zis: „Deci dacă Mă căutaÅ£i pe Mine, lăsaÅ£i pe aceÅŸtia să se ducă, ca să se împlinească cuvîntul spus de El: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe niciunul” (Ioan 18,8,9). Se poate înÅ£elege în acest loc lupul duhovnicesc, căruia Iisus Hristos nu i-a îngăduit să răpească oile. Acela nu este numai un lup, ci încă ÅŸi un leu: „Diavolul umblă răcnind ca un leu, căutînd pe cine să înghită” (1 Petru, 5,8). El este ÅŸarpele ÅŸi dragonul: „CălcaÅ£i peste ÅŸerpi ÅŸi peste scorpii” (Luc. 10,19).

Lasă un răspuns