Alexis Kniazev_Adormirea Maicii Domnului

Alexis Kniazev_Adormirea Maicii Domnului

80535.jpeg

Din „Maica Domnului in Biserica ortodoxa”
De Alexis Kniazev
Editura Humanitas 1998

Adormirea Maicii Domnului

Se poate oare afirma că liturghia marială bizantină care, efectiv, o aşează pe Maica Domnului într-o perspectivă eshatologică oferă şi viziunea unei posibile învieri corporale anticipate a acesteia ? Anumite texte şi realitatea liturgică pot oferi indicii în acest sens.

Absenţa totală, constatată dintotdeauna, a moaştelor Născă¬toarei de Dumnezeu este primul şi cel mai cunoscut indiciu: poate fi considerată o problemă dogmatică. Lipsa venerării ră¬măşiţelor trupeşti ale Maicii lui Hristos este specifică tutu¬ror liturghiilor, nu numai celei bizantine. La sfîrşitul secolului al IV-lea, Sfîntul Epifanie al Ciprului a declarat că nu ştie nici dacă Fecioara Maria era moartă, nici dacă nu era moartă, nici unde i se află mormîntul . Se ştie de asemenea că, în epoca lui Epifanie, cultul sfinţilor, în special al mucenicilor, era strîns legat de locul unde-şi aveau mormîntul. Ulterior nu s-a mai pus problema, deşi venerarea moaştelor va rămîne mereu unul din elementele esenţiale ale cultului sfinţilor în Biserică. Or, dacă în epoca care a urmat-o pe cea a Sfîntului Epifanie s-a vorbit despre mormîntul sau chiar despre mormintele Fecioarei , nu a existat niciodată în Biserică o venerare recunoscută a moaştelor Maicii de pe pămînt a lui Hristos. Singura venerare recunoscută era cea a unor părţi din veşmintele Fe¬cioarei; aceasta a dus la apariţia unor sărbători precum Adu¬cerea Veşmîntului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Vlaherne, înscrisă în calendarul liturgic bizantin la data de 2 iulie. Astfel de fapte constituie desigur un argument sensi¬bil în sprijinul doctrinei învierii cu trupul a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu.

Al doilea indiciu al afirmării acestei învăţături în liturghia bizantină este reprezentat de o parte a imnografiei dedicate Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (15 august). Este vorba despre partea în care şi-a găsit ecou întrebarea episcopului palestinian Teoteknos de Livias, ale cărui predici au fost descoperite şi publicate de părintele Antoine Wenger . Teoteknos se întreba dacă trupul teofor al celei care era Maica vieţii putea sau nu să cunoască stricăciunea morţii. Astfel, o parte a imnografiei închinate Adormirii Maicii Dom¬nului nu face decît să afirme că sufletul Măriei a fost primit după moarte în slava cerească şi că, chiar după ce a părăsit acest pămînt, Maica Domnului nu a părăsit Biserica văzută, continuînd să mijlocească pentru cei credincioşi Fiului ei. Se poate cita troparul sărbătorii:
„In naşterea ta fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai pă¬răsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale mîntuieşti din moarte su¬fletele noastre.”

Dar, pe lîngă aceasta, se găsesc şi alte lucrări imnografice influenţate de ideile lui Teoteknos de Livias şi de Sfîntul Gherman al Constantinopolului (m. 733) , Sfîntul Andrei Criteanul (m. 760)  şi mai ales Sfîntul Ioan Damaschin (m. 760)  prin cea de-a doua predică despre Adormirea Maicii Domnului. In cea de-a doua predică, Sfîntul Ioan Damas¬chin reia relatarea evenimentului, aşa cum era cunoscut în Biserică în epoca sa, cu detalii mai mult sau mai puţin legen¬dare, şi îl foloseşte pentru a proclama credinţa în învierea cu trupul a Maicii lui Hristos. Un exemplu de text care expri¬mă această credinţă este condacul sărbătorii:
„Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită şi întru folosinţe nădejdea cea neschimbată, mormîntul şi moartea nu o au ţinut, căci pe Maica Vieţii la viaţă o a mutat, Cel ce s-a sălăşluit în pîntecele ei cel pururea feciorelnic.”(Cosma de Maiuma)

Foarte semnificative sînt mărimurile canonului al 2-lea al sărbătorii care preamăreşte înălţarea cu trupul a Maicii Dom¬nului :
„Îngerii s-au mirat văzînd Adormirea Fecioarei. Cum se mută Fecioara de pe pămînt la cer?”

Din canonul lui Cosma se poate cita troparul al 4-lea, cîntarea 1, iar din canonul lui Teofan Graptos de la utrenia din 14 august, troparul 1 al cîntării a 5-a. Învierea cu trupul a Maicii Domnului este redată foarte expresiv şi în canonul slav din ajunul sărbătorii  şi în Acatistul slav închinat Ador¬mirii Maicii Domnului .

Există şi al treilea indiciu, reprezentat de imensa cantitate de rugăciuni de mijlocire pe care Biserica le adresează Maicii lui Hristos. Aceste rugăciuni sînt mult mai numeroase decît cele care solicită ajutorul sfinţilor, lucru care presupune ur¬mătoarele fapte:

a.  Credinţa Bisericii în eficacitatea rugăciunilor Maicii Domnului o prezintă pe Măria mai aproape de Fiul ei şi de oameni decît ceilalţi sfinţi, ceea ce ar putea să însemne că ea a revenit la viaţă  mai intens decît ceilalţi sfinţi.

b.  „Atotprezenţa” Născătoarei de Dumnezeu în liturgică şi în rugăciunea Bisericii de Răsărit . Datorită cîntărilor Născătoarei de Dumnezeu şi ale Crucii născătoare, imnografia marială bizantină depăşeşte mult cadrul strict al săr¬bătorilor mariale şi apare chiar în oficierea sfintelor taine şi a altor slujbe. Există multe sărbători mariale în cursul anului liturgic datorită înmulţirii sărbătorilor votive şi sărbătorilor legate de cultul icoanelor. De asemenea, există multe rugă¬ciuni adresate Fecioarei atît în evlavia liturgică, cît şi în evlavia personală. Rezultă că Maica lui Hristos este mai mult decît prezentă în toate acolutiile, în toate slujbele publice sau particulare. Această „atotprezenţa” poate fi de asemenea ex¬presia credinţei într-o nouă viaţă dincolo de mormînt, in¬finit mai măreaţă şi mai intensă, care te duce pur şi simplu cu gîndul la înviere.

c.  Intervenţiile miraculoase, totdeauna numeroase, tot¬deauna posibile ale Fecioarei în viaţa Bisericii şi a credincio¬şilor. Tocmai am menţionat înmulţirea sărbătorilor datorate evlaviei faţă de Maica Domnului alături de sărbătorile istorice, legate de evenimentele istoriei mîntuirii. Lista acestor săr¬bători închinate Maicii Domnului nu este închisă. Aceasta arată, o dată în plus, că, după Adormire, Maica lui Hristos este foarte vie şi apropiată de oameni.

Trebuie menţionat în sfîrşit al patrulea indiciu oferit de li¬turghie. Este vorba de slujba înmormîntării Fecioarei, numită „Prohodul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” . Această slujbă aminteşte prin structura ei de slujba înmoi mîntării lui Hristos, oficiată în Sîmbăta Mare. Varianta u ierusalimiteană, mai veche, este oficiată în 14 august la Ghei simani, fiind legată de sărbătoarea Adormirii Maicii Dom nului. Cu ocazia acestei slujbe, epitaful Fecioarei, aşezat în mijlocul bisericii, rămîne acolo pînă în 24 august, ultima zi a sărbătorii. Varianta rusă, oficiată iniţial în marile mînăs-tiri, e răspîndită astăzi şi în bisericile parohiale. Este mult mai elocventă decît slujba de la Ghetsimani în privinţa pro¬clamării înviem Maicii Domnului; se oficiază după 15 au¬gust, deoarece învierea Născătoarei de Dumnezeu a fost recunoscută la trei zile după punerea ei în mormînt, potrivit scrierilor apocrife. Ca şi utrenia din Sîmbăta Mare, slujba rusă are strofe cu tropare intercalate între versetele Ps. 118. Aceste tropare exprimă mirarea credincioşilor în faţa tai¬nei înmormîntării şi a învierii celei care este Maica Vieţii. Urmează imnele de binecuvîntare care proclamă triumfal învierea cu trupul a Născătoarei de Dumnezeu, aşa cum im¬nele de binecuvîntare din Sîmbăta Mare afirmă învierea lui Hristos.

Acestea sînt indiciile liturgice ale existenţei în Biserica bizantină a învăţăturii despre învierea cu trupul a Maicii de pe pămînt a lui Iisus Hristos. Ce spune teologia ortodoxă ? Teologii ruşi din secolul al XX-lea — Bulgakov pe de o parte, Florovsky şi Lossky pe de alta — consideră învierea Maicii Domnului o dogmă revelată. Teologii greci au rezerve . Re¬zerva se explică într-o anumită măsură prin reticenţa or¬todoxă faţă de Imaculata Concepţie, proclamată de papa Pius IX dogmă de credinţă catolică în anul 1854, iar de papa Pius XII temei teologic al dogmei înălţării în anul 1950.

Reamintim că, pentru teologii ortodocşi care admit învierea cu trupul a Maicii Domnului, această înviere nu poate fi decît efectul învierii lui Hristos şi consecinţa maternităţii ei divine. Alt motiv al opoziţiei ortodoxiei la această doctrină catolică este lipsa lui semper care trebuie să însoţească — potrivit Sfîntului Vincenţiu de Lerin  — orice dogmă revelată. într-ade¬văr, această doctrină pare să fi fost în întregime ignorată de Biserică de-a lungul primelor patru sau cinci secole ale isto¬riei sale. La aceasta s-ar putea răspunde totuşi că absenţa moaştelor Maicii lui Hristos în această perioadă şi mai tîrziu este un argument a silentio putînd ţine locul lui semper.

Dar a sosit momentul să revenim la apropierea pe care o face imnul acatist între Pămîntul Făgăduinţei şi Maica de pe pămînt a lui Iisus Hristos. Fără să se pronunţe definitiv asupra învierii cu trupul a Născătoarei de Dumnezeu ca despre o dogmă revelată (fapt ce trebuie lămurit pe cale sinodală — sinodul se cuvine să o facă dacă, într-o zi, vene¬rarea Maicii Domnului este pusă, într-un fel sau altul, sub semnul întrebării), se poate afirma chiar de pe acum că Biserica a pus efectiv în legătură imaginea pe care o are despre Maica Domnului cu aşteptarea eshatologică. Manologia şi eshatologia sînt termeni corelaţi, cum sînt ecleziologia şi eshatologia ori ecleziologia şi mariologia. Născătoarea de Dumnezeu este însăşi imaginea Bisericii. Or, Biserica, fiind Trup al lui Hristos şi Templu al Sfîntului Duh, poartă în ea eshatologia împlinită. Aşadar, Născătoarea de Dumnezeu, adevărata Maică a lui Dumnezeu în care s-a întrupat Logo¬sul divin conceput de Sfîntul Duh, Maica fecioară înainte, în timpul şi după naştere, este personificarea Bisericii atît în taina sa, cît şi ca Maică a credincioşilor. Ea este imaginea eshatologică a Bisericii, care o venerează ca atare în rugă-ciunea ei şi vede în ea un semn al împărăţiei ce va să vină, semn vestitor al pămîntului nou sub ceruri noi.

Leave a Reply