Sf.Ioan Gura de Aur_Duminica orbului din naştere_1

Sf.Ioan Gura de Aur_Duminica orbului din naştere_1


din „Comentar la Evanghelia de la Ioan”
Sfantul Ioan Gura de Aur
Editura „Pelerinul Roman” – Oradea

OMILIA 59

„Şi l-au dat afară. Auzind Iisus că l-au dat afară şi aflîndu-I, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Şi cine este, Doamne ca să cred în El?” (Cap.9 Vers.35-Cap.10, Vers.13).

1. Iisus Hristos vine înaintea orbului din naştere ca pentru a-l lăuda pentru mărturisirea sa curajoasă, el îi dă un nou har.

2. După care semne diferite se cunoaşte hoţul şi păstorul.

3. Iisus este adevăratul Păstor şi adevăratul Hristos.

1. Dumnezeu îi cinsteşte mai ales pe cei care, pentru adevăr şi mărturisirea numelui lui Iisus Hristos, suferă ceva rău sau ceva batjocoritor. Căci, precum este adevărată păstrarea bogăţiilor pierzîndu-le pentru Dumnezeu, şi a iubi viaţa sa urînd-o în această lume (Ioan 12,25); la fel înseamnă a-şi aduna comoară de slavă fiind aici înconjurat de batjocuri. Aşa a fost soarta orbului: evreii l-au alungat din templu, şi Domnul templului l-a primit. El a fost alungat dintr-o adunare stricată, şi a aflat izvorul mîntuirii: el a fost necinstit prin cei ce-l necinsteau pe Iisus Hristos, şi Domnul îngerilor l-a cinstit: acelea sînt răsplăţile celor ce apără adevărul. Aşa noi înşine, după ce ne-am desprins de bogăţiile de aici de jos, dobîndim bunătăţile cereşti; dacă sîntem înconjuraţi de batjocuri pentru sfîntul nume al lui Dumnezeu şi dacă am dat săracilor bogăţiile noastre vom fi cinstiţi şi aici jos şi acolo sus. Iisus l-a întîlnit pe orb imediat ce l-au alungat din templu. Evanghelistul vrea să spună că Iisus vine în mod expres ca să se întîlnească cu el. Şi priviţi răsplata pe care i-o dă: el îi dă cel mai mare din toate bunurile, căci i se face cunoscut lui, care nu-l cunoştea de loc mai înainte, şi îl asociază cu ucenicii săi.

Pentru voi, dragii mei ascultători, vă rog să vedeţi în ce fel evanghelistul face să se cunoască graba lui Iisus Hristos şi înţelepciunea de care se foloseşte el; Iisus zicîndu-i orbului: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” Orbul răspunde: „Şi cine este Doamne?” căci el nu-i cunoştea încă cu toate că l-a vindecat, căci el era orb înainte de a fi primit binefacerea vindecării sale; şi după ce şi-a dobîndit vederea a fost tras într-o parte şi-n alta de aceşti turbaţi, Iisus deci, ca şi grecul Agonotet, primeşte pe acest atlet care iese din luptă victorios şi triumfător. Şi ce îi zice el? „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” ce vrea să spună aceia? După ce s-a luptat aşa de mult împotriva evreilor, după atîtea cuvinte pe care ie-a zis pentru apărarea adevărului, Iisus îl întreabă dacă crede; aceasta nu fiindcă el nu ştie, ci fiindcă voia să se facă cunoscut, şi să arate cît cinsteşte el credinţa acestui om. O aşa de mare mulţime de popor, zice el, m-a încărcat cu batjocuri, eu nu mă îngrijorez de loc; singurul lucru pe care-i doresc este ca tu să crezi în mine, căci un singur om care face voia iui Dumnezeu, valorează mult mai mult decît o mulţime de bîrfitori „Unul valorează mai mult decît o mie” zice Eclesiastul. „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” Iisus Hristos îl întreabă ca şi cum el ar fi Fiul iui Dumnezeu, el care este prezent în faţa ochilor săi şi începe prin a-i inspira dorinţa de a-l cunoaşte. Căci el nu i-a zis: crezi, imediat; ci l-a întrebat pentru credinţa lui. Ce răspunde deci? „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?” Răspunsul unui om care doreşte şi aşteaptă cu căldură, el nu-l cunoaşte pe acela pentru care a vorbit aiî’îa, şi în aceia vă face să cunoaşteţi măreţia iubirii sale pentru adevăr: nici favoarea, nici pteresul nu l-a făcut să vorbească, pentru că nu l-a văzut încă pe binefăcătorul său.

„Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Chiar cel Care vorbeşte cu tine Acela este” (37). El nu zice: eu sînt; folosindu-se încă de protejare zice: „L-ai şi văzut”. Aceste cuvinte erau întunecate, pentru aceasta adaugă mai clare, şi zice: Cel Care vorbeşte cu tine”. Orbul a răspuns: „Cred Doamne. Şi s-a închinat Lui” (38). Mîntuitorul nu numai că nu i-a zis: Eu sînt care te-am vindecat, eu sînt care-ţi vorbesc: du-te şi te spală în scăldătoarea Siloamului; ci trecînd în aceste lucruri sub tăcere îi zice. Crezi tu în Fiul lui : Dumnezeu?”. Pentru care orbul s-a aruncat înaintea lui şi i s-a închinat cu o dovadă mare de iubire: ceea ce au făcut o parte mică din cei pe care i-a vindecat, ca şi leprosul şi alţii cîţiva. Iisus îi descopere apoi puterea sa divină; căci, ca să nu se creadă că acelea erau simple cuvinte, el adaugă şi mărturia faptelor. Şi cum orbul era încă culcat înaintea picioarelor lui pentru a i se închina, el adaugă: „Spre judecată am venit în lumea aceasta, pentru ca cei care nu văd să vadă, iar care văd să fie orbi” (39).

Sfîntul Pavel spune acelaşi lucru: „Ce vom zice deci? Că păgînii care nu căutau dreptatea au dobîndit dreptatea, însă dreptatea din credinţă; Iar Israel, urmînd legea dreptăţii n-a ajuns la legea dreptăţii” (Rom. 9,30,31).

Cînd a zis Iisus Hristos: „Spre judecată am venit în această lume” el l-a întărit pe orb în credinţă, şi i-a invitat pe cei ce-l urmau, să ştie pe farisei. Şi acest cuvînt: „spre judecată”, înseamnă un chin mai mare; prin aceia arată că cei ce-l condamnau pe el erau ei înşişi condamnaţi şi că cei ce-l numeau un păcătos erau ei înşişi în păcat. Mai mult, Mîntuitorul declară aici că se pot primi două feluri de vederi, şi două orbiri: una simţită şi alta duhovnicească. Atunci unii din cei ce-l urmau i-au zis: „Nu cumva şi noi sîntem orbi?” (40).

Şi cum cu altă ocazie au zis: „Noi n-am fost niciodată robi nimănui” (Ioan 8,33) şi: „Noi nu sîntem născuţi din desfrînare” (Ibid. 41): acum ei la fel n-au ochi şi urechi decît pentru lucrurile sensibile, şi aceia este orbirea pentru care vor roşi. După care Iisus Hristos, pentru a-i face să cunoască, că ar fi mai bine pentru ei ca să fie orbi decît să vadă, le zice: „Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat” (41). Evreii privind ca blestem boala de a fi orbi, Iisus Hristos întoarce vorbirea sa împotriva lor, şi le zice: chiar aceia vă va face mai puţin vinovaţi, şi voi n-aţi fi aşa de aspru pedepsiţi. Astfel Mîntuitorul înlătură întotdeauna sentimentele omeneşti şi trupeşti, şi ridică sufletul insuflîndu-i gînduri mari şi minunate. Voi spuneţi deci acum că vedeţi.

Cum Iisus Hristos le-a spus altădată: Voi spuneţi că el este Dumnezeul vostru; la fel le spune aici: „Dar acum ziceţi: că vedeţi; căci cu adevărat nu vedeţi”. Aici Iisus Hristos le arată evreilor că ceea ce priveau ei ca un subiect foarte mare de slavă şi de laudă, va fi pricina unei pedepse aspre la care vor fi condamnaţi. Ei mîngîie pentru orbirea lui pe orbul din naştere. Apoi vorbeşte despre orbirea lor; căci, de teamă ca ei să nu spună: dacă noi nu te urmăm, dacă nu te credem, aceasta nu este din cauză că noi sîntem orbi, ci fiindcă ne temem de tine ca de un înşelător; e! nu le vorbeşte decît despre acest subiect.

2. Şi nu fără motiv a arătat evanghelistul că, cîţiva dintre fariseii, care erau cu Iisus, au înţeles aceste cuvinte şi i-au zis: „Nu cumva şi noi sîntem. orbi?” Aceasta pentru a face să se vadă că erau aceiaşi care s-au retras mai înainte să-l urmeze, şi care au aruncat cu pietre în el. Căci unii îl urmau prin felul de a cîştiga; la fel şi ei îl părăseau şi se întorceau uşor împotriv lui. Prin ce dovedeşte Iisus Hristos că el nu este un înşelător şi un şarlatan, ci păstorul? O face punîndu-le pe unele împotriva altora şi pe semnele păstorului şi pe ale şarlatanului, prin care ie dă mijlocul de a cunoaşt adevărul şi de a-l cerceta. Şi mai întîi, el arată ce este furul şi tîlharul spunînd aşa chiar prin Scripturi.

„Adevărat, adevărat zic vouă: Cel care nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tîlhar” (Cap. 10,1). Vedeţi fraţilor semnele tîlharului: mai întîi, el nu intră ziua, nici pe faţă; în al doilea rînd, el nu intră prin autoritatea Scripturilor, căci, a intra prin Scripturi, înseamnă a intra prin uşă. Apoi, Mîntuitorul îi arată aici pe proorocii mincinoşi, pe păstorii falşi, care au fost înainte de el, şi pe cei care trebuie să-l urmeze: Antihrist, falşii hristoşi, Iuda, Teuda (Fap. 5,36) şi toţi ceilalţi din această specie; şi cu dreptate numeşte el Scripturile uşă.

Acestea sînt care ne duc la Dumnezeu şi ni-l fac cunoscut: ele sînt care le fac pe oi: acestea sînt care le păzesc şi care le închid intrarea lupilor. în sfîrşit, Scripturile ca o poartă sigură, îi împiedică pe eretici să intre, garantîndu-ne păstrarea a tot ceea ce voim noi să păstrăm, şi păzindu-ne de orice rătăcire. Şi dacă nu deschidem noi înşine această uşă, duşmanii noştri nu vor putea să ne prindă uşor. Prin acelea vom deosebi şi-i vom cunoaşte pe cei ce sînt păstori adevăraţi, şi pe cei ce nu sînt. Dar ce înseamnă acest cuvînt: „în staul”? el face aluzie la oi şi la păzirea lor. Căci, cel ce nu intră prin sfîntă Scriptură, ci urcă prin alt loc, adică, cel care-şi alege un alt drum decît cel pe care l-a arătat Scriptura şi ni l-a descris, acela, zic eu este un hoţ.

Nu vedeţi fraţilor, că Iisus Hristos, invocînd mărturia Scripturilor, arată în acest fel unirea sa cu Tatăl? pentru aceasta le zicea evreilor: „Cercetaţi Scripturile” (Ioan 5,39); pentru aceasta l-a luat pe Moise ca martor, şi la fel pe toţi proorocii. „Toţi cei ce-i ascultă pe prooroci vor veni la Mine zice el”. Şi: „Căci dacă aţi fi crezut pe Moise M-aţi fi crezut şi pe Mine” (Ioan 5,46). Dar aici zice aceste lucruri în mod metaforic. Şi atunci cînd zice: „Care intră prin altă parte”, el i-a numit pe cărturari, care călcau legea, învăţînd învăţături omeneşti ca adevărată învăţătură şi prescripţii ale Domnului, Iisus Hristos le face o mustrare, zicînd: „Şi nimeni dintre voi nu ţine legea” (Ioan 7,19).

Divinul Mîntuitor a spus foarte bine: „Care urcă şi nu care intră: ceea ce arată fapta unui hoţ care face eforturile sale pentru a trece un zid şi nu încetează de a se expune la pericole. Vedeţi acest portret al hoţului? Dar acum învăţaţi ceea ce înseamnă păstor. „Iar cel care intră pe uşă păstor este oilor” (2). Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui şi oile sale le cheamă pe nume şi le mîna afară” (3). Şi cînd le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui” (4).

Iisus Hristos a făcut portretul păstorului şi al furului; vedeţi în ce fel le aplică cuvintele care urmează: „Acestuia portarul îi deschide”. El continuă cu metafora pentru a da mai multă forţă şi energie cuvintelor sale. păci dacă vreţi să examinaţi în mod deosebit fiecare termen din parabola «a, nimic nu ne împiedică să-l înţelegem pe Moise sub acest nume de portar, căci lui i-a descoperit Dumnezeu tainele sale; vocea lui o ascultă oile, „şi el le cheamă pe oile sale după numele lor”. în sfîrşit, cum cărturarii şi fariseii îl numeau adesea pe Mîntuitorul un înşelător, şi întăreau poporul prin necredinţa lor, zicînd: „Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei?” (Ioan 7,48), el îi face să vadă şi zice că nu este un înşelător fiindcă ei îl cred aşa, ci ei trebuie să fie numiţi înşelători şi răi, fiindcă ei nu-i ascultă şi nu cred în el; şi la fel pentru acest motiv, ei sînt pe drept alungaţi din staul.

Dacă este pentru păstor să intre prin poarta cea adevărată, şi dacă Iisus a intrat prin aceia, toţi cei ce-l vor urma vor putea fi ‘ oile lui; cei ce dimpotrivă s-au separat, nu i-au făcut pentru aceia rău păstorului, ci şi-au făcut lor separîndu-se de adunarea oilor. Căci dacă se numeşte pe sine uşă, nu vă tulburaţi;: el se numeşte pe sine însuşi şi păstor şi oaie după diferitele funcţii pe care şi le atribuie. Astfel atunci cînd ne oferă pe noi Tatălui său, el se numeşte uşă; cînd poartă grijă de noi, el se numeşte păstorul. Şi îşi zice păstor, ca să nu credeţi că a ne oferi pe noi Tatălui său, acesta ar fi tot lucrul său.

„Şi oile ascultă de glasul lui şi oile sale le cheamă pe nume şi le mînă afară”. „Şi cînd le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor”- Deşi în obiceiul comun, se întîmplă tocmai contrarul, păstorii merg după oi. Dar Iisus Hristos, pentru a arăta că el îi va duce pe toţi oamenii la adevăr, lucrează tocmai contrar obiceiului păstorilor; la fel ca atunci cînd a făcut să iasă oile sale, el nu le-a depărtat de lupi (Mt. 10,16) ci le-a trimis în mijlocul lor: grija păstorească la divinul păstor este cu totul diferită faţă de a noastră; este de altfel cu totul admirabilă.

3. Apoi, mi se pare că orbul este desemnat aici, pentru că Iisus l-a chemat atunci cînd era în mijlocul evreilor, şi acesta a auzit glasul lui şi l-a recunoscut. „Iar după un străin, ele nu merg, ci vor fugi de la el, pentru că nu cunosc glasul străinilor” (5). în acest ioc Iisus Hristos vorbeşte despre cei ce l-au urmat pe Teuda sau pe Iuda (Fap. 5,36) despre care este scris că toţi cei ce au crezut în ei, s-au risipit, sau şi despre hristoşii falşi care vor trebui să-i înşele pe mulţi oameni după aceia. Şi de teamă ca fariseii să nu zică, că el era unul din aceşti falşi hristoşi face să se vadă că el era cu totul deosebit de ei.

Prima deosebire pe care o aduce ei constă în aceia că doctrina sa provenea din Scripturi, şi că prin aceia le conducea el pe oile sale: ori, ceilalţi nu făceau la fel. Oile sale n-au crezut în el numai atunci cînd trăia, ci şi după moartea sa; pe cînd celelalte oi s-au separat în mod continuu de păstorii lor. Noi putem să mai adăugăm încă, ceea ce nu este de puţină însemnătate; este că aceşti falşi hristoşi, aceşti profeţi falşi lucrau ca nişte tirani, făceau tot ceea ce puteau pentru a îndemna poporul la revoltă: dar Iisus Hristos era aşa de departe de această purtare, că fuge atunci cînd poporul voia să-l facă rege (Ioan 6,15); şi atunci cînd vin să-l întrebe dacă este îngăduit să plătească dajdie cezarului, el răspunde că trebuie s-o plătească (Mt. 22,17) şi a plătit-o el însuşi (Ibid. 17,26).

Mai mult, el a veni pentru mîntuirea oilor, ca ele să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug (loat 10,10); dar alţii chiar le-au luat viaţa aceasta prezentă. Aceia le-au trădat p< oile care s-au încrezut în ei, şi au luat-o la fugă; dar Iisus Hristos a rămaţ aşa de tare, şi i-a apărat cu atîta curaj, încît şi-a dat viaţa sa pentru ele; Aceia au suferit împotriva voii lor şi a inimii lor; dar Iisus Hristos n-a suferii nimic decît liber şi în mod voit.

„Această pildă le-a spus-o Iisus, dar n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui” (6). Pentru ce le vorbea el într-un fel întunecos? O făcea pentru a-i fac^i mai atenţi. Dar imediat după aceia el ia orice întuneric prin aceste cuvinte: „Eu sînt uşa, de va intra cineva prin Mine, se va mîntui, şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla” (9) adică el va trăi în linişte şi în libertate, Iisus Hristos numeşte aici păşune hrana oilor, şi puterea şi autoritatea pe care le-o dă lor: adică oaia rămîne în staul, şi nimeni n-o va putea face să iasă. Şi aceia li s-a întîmplat apostolilor, care intrau şi ieşeau ca nişte stăpîni ai lumii întregi, şi nimeni n-a putut să-i mai alunge. „Toţi cîţi au venit mai înainte de Mine sînt furi şi tîlhari, dar oile nu i-au ascultat” (8).

Iisus Hristos nu vorbeşte acolo despre prooroci, cum o pretind ereticii; căci oile i-au ascultat, şi prin ei au crezut în Iisus Hristos, toţi cei care au crezut în el; ci el vorbeşte despre Teuda, despre Iuda, şi despre alţi înşelători. Mai mult aceste cuvinte: oile nu i-au ascultat, el le zice spre lauda oilor. Ori, niciodată el nu-i laudă pe cei ce nu i-au ascultat pe profeţi; dimpotrivă îi j dispreţuieşte şi-i mustră foarte aspru: de unde se vede că despre aceşti j înşelători zice Mîntuitorul că oile nu i-au ascultat.

„Furul nu vine decît să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi mai mult să aibă” (10). Precum s-a întîmplat în răzvrătirea lui Teuda, în care toţi au fost stîrpiţi şi măcelăriţi. „Eu am venit ca viaţă să aibă şi mai mult să aibă”. Ce este aceasta vă rog o viaţă din belşug? Este împărăţia cerurilor. Dar el n-o arată încă, şi se foloseşte de numele de viaţă ca arătînd un nume care lor le este cunoscut. „Eu sînt păstorul cel bun, Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oi” (11). Aici în sfîrşit Iisus Hristos vorbeşte despre patima sa, face să se vadă că va suferi pentru mîntuirea lumii şi că nu va merge la moarte în ciuda sa.

După aceia dumnezeiescul Mîntuitor aduce încă un mijloc de a-l recunoaşte pe păstor şi pe năimit. „Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oi. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sînt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte” (12). Prin aceste cuvinte Iisus Hristos arată că el este egal cu Tatăl său în putere şi în autoritate; căci el însuşi este păstorul, căruia îi aparţin oile.

Nu vedeţi dragii mei ascultători, că în parabole Iisus Hristos vorbeşte într-un fel mai înalt, fiindcă vorbirea este mai ascunsă şi mai tainică, şi nu dă ocazie” ascultătorilor să critice, „Cel plătit vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte”. Aceia au făcut falşii hristoşi; dar adevăratul Hristos a făcut tocmai contrarul; atunci cînd l-au prins, el a zis: „Deci dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă, ca să se împlinească cuvîntul spus de El: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe niciunul” (Ioan 18,8,9). Se poate înţelege în acest loc lupul duhovnicesc, căruia Iisus Hristos nu i-a îngăduit să răpească oile. Acela nu este numai un lup, ci încă şi un leu: „Diavolul umblă răcnind ca un leu, căutînd pe cine să înghită” (1 Petru, 5,8). El este şarpele şi dragonul: „Călcaţi peste şerpi şi peste scorpii” (Luc. 10,19).

Leave a Reply