Sari la conținut

Sfantul Grigorie Palama_Adormirea Maicii Domnului

 dscn8789.jpg

Omilii – volumul 3
Sfantul Grigorie Palama
Editura Anastasia
2007

Omilia 37

La preacuvioasa Adormire a Preacuratei Stăpânei noastre
de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioarei Maria

1. Dorul şi datoria au alcătuit, pentru dragostea voastră, omilia noastră de astăzi. Dar nu este numai dorirea mea de a supune atenţiei voastre cuvântul mântuitor primit în auzul vostru cel iubitor de cuvântări dumnezeieşti şi de a vă hrăni de aici sufletele voastre şi nu numai fiindcă voiesc ca pentru dragostea voastră să îmi fac datoria, după sfintele rânduieli: ci şi fiindcă, mai mult decât oricare alt subiect, acesta este dintre cele mai pline de folos pentru mine însumi şi mai îndrăgit de mine, dacă voi rosti cu laude în Biserică minunile pururea Fe¬cioarei şi Maicii Domnului. Iar cât priveşte dorul, care este, nu unul, ci îndoit, acela mă înalţă şi mă cheamă şi îndeamnă, iar datoria neabătut mă con¬strânge, căci singur cuvântul nu se poate apropia de cele ce sunt mai presus de cuvânt, precum nici ochiul nu poate privi neabătut la soare. Apoi, iarăşi, deşi nu se cade a grăi cele ce sunt mai presus de cuvânt, însă, pentru iubirea de oameni, ni se îngăduie totuşi să slăvim pe cele slăvite, şi deşi trebuie ca cele ce sunt de neatins să rămână neatinse, putem, prin cuvinte, să ne plătim datoria şi să ne exprimăm acest dor către Maica Domnului, cântând-o după putere.

2.  Åži dacă „cinstită este moartea cuvioÅŸilor ÅŸi pomenirea dreptului cu laudă” (Ps. 115:6) oare cu cât mai mult se cuvine să facem, cu cele mai înalte cuvinte de laudă, pomenirea Adormirii pururea Fe¬cioarei ÅŸi Maicii Domnului, Sfânta Sfintelor, din care purcede toată sfinÅ£irea către sfinÅ£i? Precum ÅŸi facem, când o prăznuim, astăzi fiind Sfânta Ador¬mire ÅŸi mutare la viaţă a Maicii Domnului. Maica Domnului, fiind cu puÅ£in micÅŸorată faţă de îngeri, este fără de asemănare mai presus de îngeri, de arhangheli ÅŸi de toate puterile cele mai presus de lume, prin apropierea de Dumnezeu mai presus de toate, ÅŸi prin minunile ce din veac sunt scrise despre aceasta ÅŸi săvârÅŸite în ea.

3.  Căci pentru ea mai dinainte s-au vestit dum¬nezeieşti profeţii ale profeţilor celor inspiraţi de Dumnezeu. Minuni mai dinainte au închipuit cea mai mare minune a tot pământul care este această pururea Fecioară şi Maică. Schimbări ale neamu¬rilor şi lucrurilor au deschis drum împlinirii acestei noi taine. Pronii ale Duhului Sfânt, mai dinainte au închipuit adevărul ce avea să fie. Ea este sfârşitul, sau mai curând, începutul şi rădăcina atâtor minuni şi lucrări ale lui Dumnezeu, făgăduinţa Lui cea plină de rod către Ioachim şi Ana, aceste culmi ale vir¬tuţii, care erau fără de copii din tinereţe, ca să nască la vremea unei bătrâneţi înaintate pe cea care fără de sămânţă avea să nască pe cel născut fără de ani din Dumnezeu Tatăl Cel mai înainte de veci.

Şi iarăşi rugăciunea celor care au născut-o într-un chip atât de neobişnuit pe cea care avea să nască, într-un chip şi mai neobişnuit, au făcut legământ să dea înapoi Dăruitorului pe cea dăruită. Prin această preavrednică rugăciune mai presus de fire, s-a petrecut mutarea Maicii Domnului încă de pruncă din casa tatălui său în casa lui Dumnezeu. Neobişnuita ei petrecere nu a fost pentru puţină vreme, ci patru ani în însăşi Sfânta Sfintelor unde s-a hrănit cu comoara hranei celei izvorâte din purtarea de grijă a îngerilor, din care hrană Adam nu a ajuns să guste, căci altminteri nu ar fi căzut din viaţă, precum nu a căzut această fecioară preacurată, măcar că pentru Adam şi pentru a fi arătată fiică a lui Adam, s-a supus pentru puţină vreme cerinţelor firii, ca şi Fiul ei, mutându-Se astăzi de pe pământ la ceruri.

4. Căci din negrăită hrana aceea s-a petrecut cea mai de taină iconomie a logodnei, străină unire şi mai presus de cuvânt, prin Arhanghelul pogorât din cer, la porunca şi îndemnul lui Dumnezeu, întorcând pedeapsa Evei şi a lui Adam spre tămăduirea de blestemul lor pe care l-a preschimbat în binecuvân-tare. Căci a poftit în chip tainic frumuseţea pururea Fecioarei acesteia, Împăratul a toate, precum mai dinainte a grăit David, şi a plecat cerurile şi a umbrit-o pe ea sau mai curând a sălăşluit întru ea puterea cea enipostaziată a celui Preaînalt. Căci nu prin întuneric şi foc, precum la văzătorul de Dum¬nezeu Moise, nici ca la profetul llie în furtună, nici în nor şi-a arătat venirea, ci nemijlocit şi fără văl puterea Celui Preaînalt a umbrit pântecele preacurat şi feciorelnic. Nimic nu a mijlocit între ei, nici aer, nici văzduh, nici altceva dintre cele simţitoare sau dintre cele mai presus de ele, iar aceasta nu mai este doar simplu umbrire, ci curată unire.

5. Dar fiindcă ceea ce umbreÅŸte transmite pro¬pria formă ÅŸi imprimă chipul propriu în cel umbrit, ceea ce a avut loc în pântece nu numai unire simplă a fost, ci ÅŸi plămădire, fiind format din ambele, din puterea celui Preaînalt ÅŸi din pântecele preasfânt ÅŸi feciorelnic, din care s-a întrupat Cuvântul lui Dum¬nezeu. ÃŽn acest chip, s-a adăpostit negrăit în ea, ÅŸi din ea s-a născut cu trupul Cuvântul lui Dumnezeu, „şi a fost văzut pe pământ ÅŸi amestecat cu oamenii laolaltă” (Octoih, Stihira Născătoarei de Dumnezeu, glas plagial 4).

A îndumnezeit firea noastră ÅŸi ne-a dăruit nouă, după spusa dumnezeiescului Apostol, pe cele „la care ÅŸi îngerii doresc să privească”. (I Petru, 1:12). Åži aceasta este lauda cea peste fire ÅŸi slava cea preaslăvită a acestei Pururea Fecioare Maici faţă de care orice minte ÅŸi tot graiul, chiar de ar fi în¬gereÅŸti, se micÅŸorează. Iar cât despre cele referi¬toare la naÅŸterea cea negrăită cine oare ar avea grai să grăiască? Căci împreună lucrând ÅŸi împreună pătimind prin această deÅŸertare din înălÅ£ime a Cuvântului lui Dumnezeu, cu împreună slavă a fost slăvită ÅŸi  pe drept cuvânt a fost preaînălÅ£ată, adăugând mereu cele mai mari daruri la celelalte mai presus de fire dăruite de mai înainte. Dar chiar ÅŸi după urcarea la ceruri a Celui Care a luat trup dintr-însa, prin lucrările cele mai presus de minte ÅŸi de cuvânt plinite în aceasta de către El, a fost ca ÅŸi când ar fi înzestrat-o cu noi ÅŸi mari daruri. Prin înfrânarea cea mai aspră ÅŸi prin felurite chipuri ale nevoinÅ£ei duhovniceÅŸti, prin rugăciunile cele pentru întreaga lume, de asemenea, cu ostenelile, sfătuirile ÅŸi învăţăturile către cei care mergeau până la marginile lumii să propovăduiască pe Dumnezeu, tuturor acestora ea însăşi le-a fost singură întărire, ÅŸi mângâiere, fiind ascultată ÅŸi cercetată ÅŸi împreună lucră’toare la propovăduirea pretutindenea a dumnezeieÅŸtii Evanghelii. Åži astfel a arătat o pildă de viaţă în luptă aspră ÅŸi o petrecere desăvârÅŸite, după minte ÅŸi cuvânt.

6. Aşadar pentru aceasta şi moartea ei de viaţă purtătoare a fost mutare la viaţă cerească şi nemuritoare. Iar pomenirea acesteia este sărbătoare plină de bucurie şi lauda întregii făpturi, nu numai pentru că S-a reînnoit pomenirea minunilor Maicii Domnului, ci se adaugă la acestea şi minunea comună şi nouă a adunării sfinţilor Apostoli din toate neamurile la preasfânta ei înmormântare, şi cântările acelea de Dumnezeu insuflate şi de Dumnezeu descoperite, slujirile îngereşti, corurile şi liturghiile îngereşti şi ale Apostolilor. Sfinţii Apostoli au petrecut-o, au urmat-o, au conlucrat şi s-au împotrivit împreună răutăţii, au ajutat şi au fost ajutaţi şi împreună au slujit şi cântat, cu toată puterea, cu cei care pururea preamăresc trupul acela de viaţă începător şi de Dumnezeu dăruit, tămăduirea mântuitoare a neamului nostru, lauda întregii făpturi. Sfinţii Apostoli, luptând şi împotrivindu-se în ascuns şi stând împotriva prigonitorilor evrei, care cu braţul şi cu hula se ridicau împotriva ei şi a lui Dumnezeu, au preaslăvit acest trup la care însuşi Domnul Savaoth şi Fiul pururea Fecioarei acesteia, în chip nevăzut, au fost de faţă şi i-au adus cinstire Maicii Domnului la obştescul sfârşit. Şi a primit în dumnezeieştile mâini şi Duhul cel purtător de Dumnezeu al Maicii lui Dumnezeu, prin Care şi cu Care trupul însoţindu-se spre vieţuire veşnică, s-a mutat la sălaşul cel ceresc, precum se cuvenea şi era potrivit cu aceasta de la început şi până acum.

7. Căci au fost mulÅ£i cei ce din veac au dobândit dumnezeiasca bunăvoire, slavă ÅŸi putere, precum spune ÅŸi David, „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, ÅŸi foarte s-a întărit stăpânirea lor ÅŸi-i voi număra pe ei ÅŸi mai mult decât nisipul se vor înmulÅ£i”(Ps. 138, 1-18). Åži „mulÅ£i au dobândit bogăţie ÅŸi multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate.” (Pildele lui Solomon, 31:29), atât cât a fost cu putinţă să spună. Căci singură stând între Dumnezeu ÅŸi întreg neamul omenesc, L-a făcut pe Dumnezeu Fiul Omului, pentru ca fii ai lui Dumnezeu să-i facă pe oameni, pământul, cer ÅŸi omenirea a îndumnezeit-o. Åži singură între toate femeile, Maică a Domnului, a născut cu firea, mai presus de fire, pe Dumnezeu, fiind, prin naÅŸterea ei negrăită, împărăteasă a făpturii celei din lume ÅŸi celei mai presus de lume. Åži astfel înălţându-i pe cei supuÅŸi ei, prin ea, ÅŸi i-a făcut pe cei supuÅŸi ei ucenici cereÅŸti în loc de pământeÅŸti. Iar ea însăşi s-a împărtăşit de cea mai bună virtute ÅŸi de cea mai înaltă putere, a fost învrednicită de ungerea cea din ceruri prin Duhul Sfânt, fiind rânduită cea mai înaltă între cele înalte ÅŸi împărăteasă preafericită a neamului fericiÅ£ilor aleÅŸi.

8. Iar acum are cerul cuvenit sălaÅŸ, fiindcă prin ea a venit împărăţia, la care s-a mutat de la pământ astăzi, ÅŸi ÅŸade de-a dreapta împăratului a toate în haină aurită ÅŸi preaînfrumuseÅ£ată după spusa profetului psalmist cu privire la ea. „Cu haină aurită” (Ps. 44 :11) vei cugeta trupul acela de Dumnezeu strălucit, preaînfrumuseÅ£at de felurimi de virtuÅ£i; căci numai ea are loc în cer cu trupul cel preaslăvit de Dumnezeu, împreună cu Fiul Său. Căci nu a Å£inut până la sfârÅŸit pământul ÅŸi mormântul ÅŸi moartea trupul cel începător al vieÅ£ii ÅŸi primitor de Dumnezeu, sălaÅŸ ceresc ÅŸi mai desfătat decât cerul cerurilor. Căci dacă un suflet care a dobândit harul, este sălaÅŸ al lui Dumnezeu ÅŸi către ceruri urcă atunci când este dezlegat de cele de aici, precum ÅŸi s-a făcut prin multe arătat ÅŸi precum credem, cum oare nu va fi înălÅ£at de la pământ la ceruri tocmai trupul care nu numai că a primit în sine pe însuÅŸi Fiul Lui Dumnezeu cel Unul născut ÅŸi mai înainte de veci, izvorul cel pururea curgător al harului, ci I-a ÅŸi dat naÅŸtere? Aceea care numai de trei ani fiind, mai înainte ca Pruncul cel ceresc să se sălăşluiască în ea ÅŸi să îmbrace trup din ea, sălăşluindu-Se în Sfânta Sfintelor, fiind dăruită cu atâtea ÅŸi atâtea daruri, ÅŸi petrecând cu trupul mai presus de ceruri ÅŸi cu adevărat mai presus de lume, va fi oare cu putinţă să devină pământ supunându-se stricăciunii morÅ£ii? Åži ce noimă ar putea avea aceasta pentru cineva care cugetă raÅ£ional?

9. Pentru aceasta, trupul care a născut astfel împreună se preaslăveÅŸte cu slava celui născut din ea, cuvenită lui Dumnezeu. Åži va învia, după cântarea profetică, împreună cu Cel Care mai înainte a înviat a treia zi, Hristos, ca una care era „chivotul sfinÅ£irii Lui” (Ps. 131:8). Åži s-a făcut înÅŸtiinÅ£are ucenicilor despre învierea ei din morÅ£i. Căci numai acoperămintele ÅŸi giulgiurile de îngropăciune au rămas în mormânt ÅŸi numai acestea au fost găsite în el de către cei ce veniseră să caute, precum ÅŸi mai înainte s-au găsit la Fiul ei ÅŸi Stăpânul nostru (Luca, 24 :12). Căci nu era de trebuinţă ca ea să petreacă în pământ chiar ÅŸi numai pentru puÅ£ină vreme, pre¬cum Fiul ÅŸi Dumnezeul ei a petrecut în mormânt timp de trei zile. Drept aceea, pe drept cuvânt a fost ridicată din groapă la sălaÅŸul cel mai presus de ceruri de unde iarăşi, ce mărgăritare strălucitoare ÅŸi ce haruri dumnezeieÅŸti au luminat până la pământ, străluminând toată suflarea de pe pământ, fiind astfel preamărită, închinată ÅŸi cântată de toÅ£i credincioÅŸii.

10. Căci precum a binevoit Dumnezeu să zidească chipul a toată frumuseÅ£ea ÅŸi să arate asemănarea Sa atât întru oameni, cât ÅŸi întru îngeri, astfel pe Maica lui Dumnezeu, în chip preafrumos, cu adevărat, a zidit-o. Căci, îmbinând împreună pe toate câte erau dezbinate a împodobit lumea, la fel a făcut-o ÅŸi pe ea o lume a tuturor bunătăţilor, văzute ÅŸi nevăzute. Sau, mai degrabă, arătând de o unime frumuseÅ£ea celor omeneÅŸti cu frumuseÅ£ea cea mai presus de lume a celor dumnezeieÅŸti, îngereÅŸti, a împodobit întru ea amândouă lumile, „atât lumea văzută cât ÅŸi cea nevăzută”, începând lucrarea de la pământ ÅŸi ajungând până la cer. Mai mult, a depăşit ÅŸi cerul, prin cea care astăzi din mormânt s-a înălÅ£at la ceruri, unind pe cele de jos cu cele de sus, ÅŸi cuprinzând întreaga CreaÅ£ie cu minunile ei. Åži precum, pe scurt am spus la început, că „micÅŸoratu-te-ai pe El cu puÅ£in faţă de îngeri”, faptul că a gustat moartea a făcut să crească vrednicia Maicii lui Dumnezeu faţă de toate celelalte zidiri, drept aceea astăzi toate îi aduc laudă ÅŸi împreună îi săvârÅŸesc slavoslovia.

11.  Căci se cuvenea ca cea care a cuprins pe Cel Care pe toate le umple, însăşi să covârÅŸească toate ÅŸi să fie mai presus de toate, prin virtuÅ£ile ei ÅŸi prin mărimea vredniciei ei. AÅŸadar toate virtuÅ£ile de care au avut nevoie toÅ£i cei care din veac au fost împărtăşiÅ£i cu cele mai bune pentru a se face mai buni, ÅŸi toate cele dăruite de Dumnezeu, pe acelea, atât oamenii cât ÅŸi îngerii, le-au avut în parte, însă Maica Domnului, primindu-le desăvârÅŸit pe toate ÅŸi numai ea toate plinindu-le ÅŸi numai ea pe toate covârÅŸindu-le cum nu se poate spune, are acum faptul acesta mai presus de toate de a fi nemuritoare după moarte. Åži numai ea, singură între toÅ£i cu trupul, pe¬trece împreună cu Fiul ÅŸi cu Tatăl în ceruri ÅŸi de acolo izvorăşte ÅŸi către cei care o cinstesc pe ea, cel mai îmbelÅŸugat har, împărÅ£indu-l celor care tind către ea. Maica Domnului fiind discul purtător al atâtor daruri ÅŸi revarsă bogăţia atâtor haruri din „nemărginita ei bunătate ÅŸi niciodată nu încetează să ne dăruiască nouă cele de folos ÅŸi cele mai îmbelÅŸu¬gate haruri. Cel care priveÅŸte către această mulÅ£ime ÅŸi adunare a atâtor bunuri ar spune că Fecioara radiază virtutea pentru toÅ£i cei care petrec în virtute, aÅŸa cum soarele sensibil îi luminează pe cei care petrec în lumina lui. Iar dacă am aÅ£inti ochii minÅ£ii noastre către Soarele care a răsărit oamenilor, mai presus de fire, din Fecioara Maria, Cel Care are toate darurile din fire, dar ÅŸi mai presus de fire, precum ÅŸi pe cele dobândite de ea prin har, atunci, în chip preadrept, cer ni se arată a fi Fecioara. Cu atât mai mult a dobândit belÅŸugul tuturor bunătăţilor în chip dumnezeiesc ÅŸi cu atât mai plină de haruri este între cei dăruiÅ£i de sub cer ÅŸi cei mai presus de cer, ÅŸi pe cât mai mare decât soarele este cerul, iar decât cerul, mai strălucitor este Soarele.

12.  Cine poate să scrie cuvânt despre frumuseţea ta cea plină de strălucire, Maica lui Dumnezeu, Fecioară, căci nu este cu putinţă să afle hotar cunoştinţa ta prin cugete sau cuvinte, fiindcă toate covârşesc şi cuget şi cuvânt. Este doar îngăduit să te cântăm pe tine cea care ne primeşti cu iubire de oameni. Căci tu eşti lăcaş a toate harurile şi plinirea a toată bunătatea şi toată frumuseţea, chip şi icoană însufleţită a tot binele şi a toată bunătatea, ca una care singură te-ai învrednicit a primi întru tine harurile Duhului Sfânt. Şi avându-L sălăşluit în pântecele tău în chip de negrăit pe Cel întru care se află comorile tuturor harurilor, pentru El te-ai făcut cort în chip de neînţeles. Iar acum de aici te-ai sălăşluit de la moarte la nemurire. Şi pe drept te-ai mutat de la pământ la cer ca să fii împreună cu El sălăşluită în corturile cele supracereşti. Şi acolo rămânând la moştenirea ta şi prin rugăciunile cele neadormite, pururea ceri milă de la El pentru toţi.

13.  Căci cu cât mai aproape este ea de Dumnezeu decât cei mai de aproape ai Lui? Astfel cu cât mai mare este mijlocirea de care s-a învrednicit Maica Domnului faţă de toÅ£i, ÅŸi nu vorbesc numai de oameni, ci ÅŸi de înseÅŸi toate ierarhiile îngereÅŸti. Căci despre aceste ordine de sus ale îngerilor mărturiseÅŸte ÅŸi Isaia „Şi serafimii stau în cerc în jurul Lui”(Is. 6 :2) iar despre Maica Domnului iarăşi David zice: „şi a stătut împărăteasa de-a dreapta Ta” (Ps. 44 :11) VedeÅ£i deosebirea de stări? De la aceasta puteÅ£i pricepe ÅŸi deosebirea rânduielii de sus după vrednicie. Căci serafimii stau în jurul lui Dumnezeu, iar mai mult decât atât, lângă însuÅŸi Acela stă împărăteasa, cea care este preamărită ÅŸi lăudată de însuÅŸi Dumnezeu care o mărturiseÅŸte puterilor Lui ÅŸi zice după cele spuse în Cântarea Cântărilor: „Ce frumoasă eÅŸti, comoara mea!” „Mai strălucitoare decât lumina, mai înfloritoare decât raiul ÅŸi mai împodobită decât toată făptura cea văzută ÅŸi cea nevăzută” (Cântarea Cântărilor, 4:1). Nu numai „aproape de Dumnezeu”, ci ÅŸi la dreapta Tatălui ÅŸezând, adică la dreapta măririi unde a stat Hristos însuÅŸi, urcându-se la ceruri, acolo ÅŸi ea a stătut acum când s-a înălÅ£at de la pământ la ceruri. Nu numai fiindcă a dorit ÅŸi a fost la rându-i dorită, mai mult decât oricare dintre făpturi, prin însăşi rânduiala firii, ci ÅŸi fiindcă este cu adevărat tron pentru Acela. Iar unde este ÃŽmpăratul acolo se află ÅŸi tronul.

14. Acest tron, ÅŸi Isaia l-a văzut în soborul acela heruvimic ÅŸi l-a mărturisit ca fiind „înalt ÅŸi măreÅ£” (ÃŽs. 6:1), preînchipuind pe Maica lui Dumnezeu ca trecând puterile cele cereÅŸti. Åži pentru această pricină aduce ÅŸi pe înseÅŸi puterile cele îngereÅŸti care neîncetat aduc slavă lui Dumnezeu ÅŸi spun despre aceasta „Binecuvântată este slava Domnului în veac din lăcaÅŸul cel sfanÅ£ al Lui.” (Ezechiel, 3 :12). Iar Iacob Patriarhul prin taine mai presus de fire văzându-L pe El „ca înfricoÅŸat lăcaÅŸul Lui; căci nu este El, ci sălaÅŸul lui Dumnezeu ÅŸi aceasta este poarta cerului” (Fac. 28 :17). David, în altă parte, care a strâns la sine mulÅ£imea celor mântuiÅ£i, ÅŸi ca niÅŸte coarde ÅŸi sunete diferite, a fost nevoit să-i unească pe toÅ£i la un loc, ÅŸi pe cei de alt neam, ÅŸi să-i aducă la o singură credinţă, armonizându-i pe toÅ£i prin această pururea fecioară, ca să-i cânte cântare nouă ÅŸi atot-armonioasă, „pomeni-voi numele tău întru tot neamul ÅŸi neamul; pentru aceasta neamurile îţi vor mărturisi Å£ie în veac ÅŸi în veacul veacului.”(Ps. 44: 20-21).

15. VedeÅ£i că întreaga făptură mărturiseÅŸte pe această Fecioara Maică ÅŸi asta nu doar în vremurile trecute, ci în veacul veacului? Putem înÅ£elege de aici că nu va înceta în veacul veacului să reverse bunătatea ei către toată făptura ÅŸi nu mă refer numai la noi, ci ÅŸi la ordinele cele îngereÅŸti mai presus de fire ÅŸi nematerialnice. Căci ÅŸi acestea cu noi laolaltă numai prin ea se împărtăşesc ÅŸi se unesc cu Dumnezeu prin neatinsă fiinÅ£a aceleia, precum lămurit arată Isaia. Căci l-a văzut pe Serafimul acela primind cărbunele din altarul acela nu în chip nemijlocit, ci prin cleÅŸte, prin care atingând buzele profetului i-au dăruit curăţie: (Is. 6, 6-7) ÅŸi aceasta era cleÅŸtele din acea măreaţă vedenie, aceeaÅŸi pe care ÅŸi Moise a privit-o în taina rugului aprins care arde ÅŸi nu se consumă. Cine oare nu vede că însăşi Fecioara Maică este rugul acela ÅŸi cleÅŸtele sau dumnezeiescul foc care nu arde pe care L-a primit Isaia, ÅŸi oare nu prin aceasta este preînchipuită conceperea prin arhanghelul care-i slujea celei prin care Hristos a luat ÅŸi a ridicat păcatul lumii ÅŸi prin care s-a unit cu neamul omenesc, curăţindu-ne pe noi prin negrăită unirea aceea. AÅŸadar ea însăşi este veriga de legă¬tură dintre zidire ÅŸi firea cea nezidită ÅŸi nimeni nu are puterea de a veni la Dumnezeu dacă nu este luminat prin ea cu strălucirea dumnezeirii, ca ÅŸi cu o adevărată candelă „Căci Dumnezeu este în mijlocul ei ÅŸi nu se va clinti”, zice psalmistul. (Ps. 45 :5).

16. Dacă darurile sunt după măsura dragostei pentru Hristos iar cel ce iubeşte pe Fiul Îl iubeşte prin acesta pe Însuşi Tatăl ceresc şi se face sălaş amândurora, care se sălăşluiesc şi rămân întru acesta după făgăduinţa cea stăpânească (Ioan, 4:21-23), cine oare Îl va iubi pe acesta mai mult decât Maica Lui? Şi aceasta nu numai fiindcă este singur născut, ci şi fiindcă L-a născut fără împreunare bărbătească, astfel încât dregostea ei să fie îndoită, fiind neîmpărţită cu nici un soţ. Şi iarăşi, care mamă este mai mult iubită decât de Fiul cel unul născut care a ieşit numai din ea în chip negrăit la sfârşitul veacurilor precum mai înainte de veci a ieşit numai din Tatăl? Cum aşadar nu se va înmulţi cinstirea da¬torată celei care trăia după lege de la Acela care venise să împlinească legea? (Mat. 5 :17).

17. Aşa precum numai prin ea a fost văzut coborându-Se la noi pe pământ şi amestecându-se cu oamenii, rămânând nevăzut tuturor mai înainte de ea, la fel şi în veacul viitor nesfârşit, orice purcedere a luminii dumnezeieşti şi orice descoperire a dum¬nezeieştilor taine şi orice vedere a harismelor du¬hovniceşti vor fi tuturor cu neputinţă în afara ei. Deoarece aceasta primeşte mai întâi plinirea Celui Ce toate plineşte (Efes. 1, 23 ; 4, 10) şi Care vine prin toate, cuprinzând toate, împărţind după pu¬terea fiecăruia, după asemănarea şi măsura curăţiei fiecăruia, astfel încât tot ea este şi comoara şi întâiul administrator al bogăţiilor dumnezeieşti.

18. Căci apoi este şi această rânduială veşnică în ceruri, ca prin cele mai mari şi cele mai mici să ia parte la fiinţa cea mai presus de fiinţă. Iar mai mare decât toate fără de asemănare este Maica Domnu¬lui şi prin ea se împărătăşesc toţi câţi sunt părtaşi lui Dumnezeu şi vor fi în acest locaş necuprins toţi câţi Îl cunosc pe Dumnezeu. Şi toţi câţi Îl preamăresc pe Dumnezeu şi pe ea o vor preamări după Dumnezeu. Căci ea este pricina celor de mai înainte de ea şi călăuza celor după ea şi dătătoarea celor veşnice. Ea este subiectul atâtor profeţii, începutul apostolilor, sprijinul mucenicilor, temelia învăţătorilor. Ea este slava celor de pe pământ, desfătarea celor cereşti, podoaba a toată făptura. Ea este începutul şi izvorul şi rădăcina negrăitelor bunătăţi. Ea este înălţimea a toată sfinţenia şi desăvârşirea.

19. O, Fecioară dumnezeiască şi de-acum cereas¬că, cum voi mărturisi toate câte le ai? Cum te voi preaslăvi cu laudă pe tine care eşti vistierie a slavei? Şi numai pomenirea ta îl sfinţeşte pe cel aflat în nevoi, şi numai cea mai mică tindere spre tine face mai strălucitoare mintea, ridicând-o către înălţimea cea dumnezeiască. Prin tine se limpezeşte ochiul minţii; prin tine se luminează duhul nostru, la venirea Sfântului Duh. Căci te-ai făcut vistiernică şi cuprin¬dere a tot harul, dar nu ca să le ai la tine, ci pentru ca pe toate să le umpli de harul tău. Căci eşti vistie-ria nesecată a atâtor comori pe care le păstrezi doar pentru ca să le împarţi. Căci pentru ce oare ar fere¬ca cineva o fericire ce niciodată nu se împuţinează?

20.  Revarsă cu îmbelşugare darul tău către tot poporul tău, clerului împarte mila ta şi harul tău, Stăpână. Dă-ne nouă dezlegare din chinurile care ne stăpânesc. Vezi, Stăpână, că suntem covârşiţi de câte şi mai câte, de ale noastre proprii şi de cele străine, de cele dinafară şi de cele dinlăuntru. Pe toate le întoarce spre bine cu puterea ta, pe cei din¬lăuntru şi de acelaşi neam îi îmblânzeşte cu dragoste unii către alţii, iar pe cei din afară, asemenea cu fiarele cele sălbatice care ne împresoară, după dreptate, îi depărtează. Aşază în locul patimilor noastre ajutorul şi vindecarea ta, împărţind trupu¬rilor şi sufletelor noastre belşugul de har cel prea îndestulător către toţi. Dacă noi nu înaintăm în virtute, lucrează tu ca noi să ne facem mai în măsură şi astfel mai vrednici să fim mântuiţi prin harul tău. Şi învredniceşte-ne ca sp slăvim pe Cel Care pentru noi din tine a luat trup, Cuvântul cel din veac împreună cu cel fără de început al sîu
Părinte, şi cu de viaţă făcătorul lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Lasă un răspuns