Sf. Ioan Gura de Aur_Duminica 4 dupa Rusalii

Sf. Ioan Gura de Aur_Duminica 4 dupa Rusalii

din PSB 23 – “Omilii la Matei”
Sfantul Ioan Gura de Aur
Ed IBMBOR

OMILIA XXVI – fragment

„Intrînd Iisus în Capernaum,
s-a apropiat de El un sutaş, rugîndu-L pe El şi zicînd:
Doamne, sluga mea zace în casă bolnav, cumplit
chinuindu-se. Şi i-a zis Iisus: „Venind îl voi vindeca”

I

Leprosul s-a apropiat de Domnul, pe cînd Domnul Se pogora de pe Munte; sutaşul, pe cînd Domnul intra în Capernaum.

–  Pentru ce nu s-au urcat pe Munte nici leprosul, nici sutaşul ?

– Nu din pricina trîndăviei – că la amîndoi credinţa le era fierbinte -, ci ca să nu întrerupă învăţătura Domnului.

Apropiindu-se de Hristos, sutaşul a zis: „Sluga mea zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se”.

Unii comentatori spun că sutaşul a spus pricina pentru care n-a adus cu el şi sluga, pentru a se scuza. Nici nu era cu putinţă, spun aceştia, să-l aducă; era paralizat, chinuit de dureri si pe moarte. Că era pe moarte o spune evanghelistul Luca: „Era pe moarte”.

Eu însă susţin că aceste cuvinte ale sutaşului sînt o dovadă a marii lui credinţe, cu mult mai mare decît a acelora care au coborît pe slabanog prin acoperişul casei.

Sutaşul socotea că e de prisos să-şi aduci sluga la Hristos, pentru că ştia bine că era de ajuns numai poruncii lin Hristos ca să vindece pe cel bolnav.

–  Şi ce-a făcut Iisus?

– N-a făcut ce făcuse mai înainte. Hristos de obicei urmează voinţa celor care-L roagă; acum însă o ia înainte şi nu numai că-i făgăduieşte sutaşului că-i va vindeca sluga, dar şi că se va duce în casa lui. O face ca să aflăm credinţa sutaşului. Dacă nu i-ar fi făgăduit aceasta, ci i-ar fi spus: „Du-te acasă, să fie vindecată sluga ta!”, n-am fi ştiut cit e de mare credinţa lui. La fel şi cu cananeanca, numai că în sens invers.

Sulaşului ii spune, fără să fie chemat, că Se va duce acasă la el, ca să afli credinţa sutaşului şi marea lui smerenie; cananeencei însă îi refuză datul, pentru a face să stăruie în cererea ei.

Doctor înţelept şi iscusit fiind, ştie să dobîndească cele contrarii prin contrarii. Intr-un caz, prin ducerea Sa de bună voie în casa sutaşului; în celălalt, prin amînarea îndelungată şi prin refuzul Său, descoperă credinţa femeii.

Aşa face şi cu Avraam, spu-nîndu-i: „Nu voi ascunde de sluga Mea Avraam”, ca să afli dragostea de oameni a lui Avraam şi purtarea sa de grijă pentru sodomiţi.

La fel şi cu Lot; îngerii trimişi la el au refuzat să intre în casa lui, ca să afli cît de mare era iubirea de străini a dreptului Lot.

–  Ce a răspuns sutaşul?

„Nu sînt vrednic să intri sub acoperişul meu”.

Să ascultăm aceste cuvinte toţi cîţi avem să-L primim pe Hristos! Că e cu putinţă să-L primim şi acum. Să le ascultăm, să le urmăm ca să-L primim tot cu atîta rîvnă! Cînd primeşti în casa ta pe cel sărac, pe cel flămînd si pe cel gol, pe Hristos Il primeşti, pe El Il hrăneşti.

„Ci zi numai cu cuvîntul şi se va tămădui sluga mea!”

Iată că şi sutaşul, ca si leprosul, are despre Hristos părerea cuvenită Lui. Nici sutaşul n-a zis: „Cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor!”, sau: „roagă-te Lui şi cere-I!”, ci: „Porunceşte numai!”. Apoi temîndu-se ca nu cumva Domnul, din smerenie, să refuze, a adăugat:

„Că si eu sînt om sub stăpînire, avînd sub mine ostaşi; şi spun acestuia: „Du-te ” şi se duce; şi celuilalt: „ Vino!” şi vine; şi slugii mele: „Fă aceasta!” şi face”.

– Şi ce-i cu asta, m-ar putea întreba cineva, dacă sutaşul credea că Hristos este Dumnezeu? Pe mine mă interesează să aflu dacă Hristos încuviinţa această credinţă, dacă o întărea?

– Intrebarea este bine si înţelept pusă. Să o cercetăm si vom vedea că lucrul care s-a petrecut cu leprosul s-a petrecut şi cu sutaşul. După cum leprosul a spus: „Dacă vrei”     – că noi susţinem cu tărie Dumnezeirea şi puterea lui Hristos, întemeiaţi nu numai pe cuvintele leprosului, ci chiar pe cuvintele Domnului; că Domnul nu numai n-a vestejit părerea leprosului, ci a întărit-o şi mai mult, adăugind chiar ce era de prisos să spună, adică: „Vreau, curăţeşte-te!””, tocmai pentru a-i întări credinţa – tot aşa este drept să vedem dacă s-au petrecut la fel lucrurile şi cu sutaşul. Şi vom găsi că s-au petrecut la fel. Cînd sutaşul a spus despre Domnul lucruri atît de mari, cînd a mărturisit că are o atît de mare putere, Hristos nu l-a tinut de rau, ci i-a primit cuvintele si a facut mai mult decat ca le-a primit. Nici evanghelistul n-a spus numai ca Domnul a laudat spusesle sutasului, ci , aratand, cat de mult l-a laudat, spune ca S-a si minunat de credinta sutasului; si nu numai ca S-a minunat de credinta lui, ci l-a si dat ca pilda intregului popor si celorlalti, pentru a-i urma credinta.

Vezi, dar, ca fiecare din cei ce au fost martori la cuvintele Lui se mirau de puterea lui Hristos?

„Si se mirau si multimile de invatatura Lui, ca ii invata ca Acela are putere ”. Si nu numai ca Domnul n-a tinut de rau multimile, ci luandu-le, S-a pogorat cu ele de Munte, iar prin vindecarea leprosului, le-a intarit credinta.

Leprosul spunea: „Dacă vrei, poţi să mă curăţesti”; iar Domnul nu numai că nu l-a mustrat, ci l-a şi tămăduit şi l-a curăţit, aşa precum leprosul Il rugase; iar sutasul I-a zis: „Zi numai cu cuvîntul şi se va tamadui sluga mea”; iar Domnul, minunîndu-Se de credinţa lui, i-a spus:
„Nici în Israel n-am aflat atîta credinţă”

II

Dar îţi voi dovedi Dumnezeirea lui Hristos pe o altă cale, contrara celei de pînă acum. Marta nu I-a spus Domnului ce I-a zis leprosul si sutasul, ci cu totul dimpotrivă: „Oricîte vei cere de la Dumnezeu îţi va da “, de aceea Domnul nu numai că n-a lăudat-o – cu toate că-I era cunoscută, apropiată şi una din persoanele cu multă rîvnă pentru El -, ci chiar a mustrat-o şi a îndreptat-o, că nu grăise bine despre El, zicîndu-i: „Nu ţi-am spus că de vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”.

A ţinut-o de rău, ca pe o necredincioasă. Şi iarăşi, cînd Marta I-a spus: „Oricîte vei cere de la Dumnezeu Iţi va da”, Domnul îi scoale din minte o părere ca aceasta şi o învaţă că El n-are nevoie să primească o astfel de putere de la altul, ci El este izvorul bunătăţilor, spunîndu-i: „Eu sînt învierea si viaţa”; adică: „Nu aştept să primesc putere, ci fac totul cu propria Mea putere”.

De aceea Domnul îl laudă pe sutaş, îl dă ca pildă poporului, îl cinsteşte, dîndu-i împărăţia cerurilor şi cheamă şi pe alţii să meargă pe urmele lui. Şi ca să afli că a spus acestea ca să înveţe şi pe ceilalţi sa creadă cum a crezut sutasul, ascultă precizia cu care evanghelistul arată acest lucru, spunînd:

„Şi întorcindu-Se, Iisus a zis celor ce veneau după El: „Nici în Israel n-am aflat atîta credinţă”.

Gîndeşte deci şi tu lucruri mari despre Hristos! Gîndul acesta aduce credinţă, împărăţia cerurilor şi celelalte bunătăţi.

Hristos nu S-a mărginit să-l laude pe sutaş doar prin cuvinte, ci i-a dat, în schimbul credinţei sale, sănătos pe cel bolnav, îi împleteşte  cununa strălucită şi-i făgăduieşte mari daruri, grăindu-i aşa:

„Mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi se vor odihni în sînurile lui Avraam şi ale lui Isaac şi ale lui Iacov, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi afară”.

Hristos le vorbeeşte cu mai multă îndrăznire, pentru că făcuse multe minuni. Apoi, ca să nu creadă cineva că Domnul vrea să-l linguşească pe sutaş cu aceste cuvinte, arătînd tuturora ce suflet avea sutasul, i-a zis:

„Du-te, după cum ai crezut, fie ţie!”.

Şi îndată a urmat vindecarea, mărturie a puternicei credinţei sutaşului:

„Şi s-a vindecat sluga lui din ceasul acela”.

Aşa s-a întîmplat şi cu cananeanca; că şi aceleia i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie precum voieşti! Şi s-a vindecat fiica ei”.

Dar pentru că evanghelistul Luca, istorisind minunea vindecării slugii sutaşului, adaugă si alte fapte, care se deosebesc de cele spuse de evanghelistul Matei, este de neapărată treubuinţă să lămuresc şi deosebirile acestea.

–  Ce spune Luca?

– Că sutasul a trimis la Iisus pe bătrînii iudeilor sa-L roage să vină; Matei, dimpotrivă, spune că chiar sutasul s-a dus la Iisus şi I-a spus: „Nu sînt vrednic”.

Unii comentatori spun că e vorba de doi şutaşi deosebiţi, deşi sînt multe asemănări între istorisirile celor doi evanghelişti. Despre sutasul de la Luca, bătrînii poporului spun:  „El ne-a zidit sinagoga noastră şi iubeşte neamul nostru” ; despre sutasul de la Matei Iisus spune: „Nici în Israel n-am aflat atîta credinţă”, dar despre cel de la Luca n-a spus că:

„Mulţi vor veni de la răsărit si de la apus”, ceea ce ne face sa bănuim ca sutaşul de la Luca era iudeu.

Ce vom răspunde, deci?

Explicaţia dată de aceşti comentatori este uşoară, dar intrebarea este dacă e şi adevărată. După părerea mea, în amîndouă istorisirile evanghelice este vorba de una şi aceeaşi persoană.

– Cum poate fi una si aceeaşi persoa’nă, m-ar întreba cineva, cind Matei spune că sutaşul s-a apropiat de Domnul şi I-a spus: „Nu sint vrednic să intri sub acoperişul meu”,  iar Luca spune că a trimis la Iisus pe bătrînii iudeilor ca să-L cheme să vină?

– Sînt de părere că Luca, în istorisirea sa, ne descoperă linguşeala iudeilor, că în nenorociri oamenii sînt nestatornici şi îşi schimbă de foarte multe ori părerile. Probabil că sutaşul, vrînd să plece la Iisus, a fost împiedicat de iudei, linguşindu-l si spunîndu-i: „Ne ducem noi să-L aducem!” Vezi că chiar propunerea lor este plină de linguşeală, pentru că au spus: „Ne iubeşte neamul nostru şi ne-a zidit sinagoga”.

Nici nu ştiu cum să-l laude. Ar fi trebuit să grăiască aşa: „A vrut el să vină să Te roage, dar l-am oprit noi, văzîndu-i nenorocirea şi pe bolnav zăcînd în casă”. Aşa ar fi trebuit să grăiască, pentru a-I arăta lui Iisus cît de mare este credinţa sutaşului.

Dar ei nu grăiesc aşa! Din pricina invidiei nici n-au voit să descopere credinţa sutaşului, ci au voit mai bine să umbrească virtutea sutaşului, pentru care veniseră să facă rugămintea, decît să-şi ajungă scopul venirii lor, lăudîndu-i credinţa. Invidia e în stare să întunece judecata. Dar Domnul, Care cunoaşte cele ascunse, împotriva voinţei bătrînilor iudeilor, l-a lăudat pe sutaş.

Că aceasta este adevărata interpretare, ascultă-1 iarâşi pe Luca, care însuşi dă această interpretare. El spune aşa: „Şi nefiind Iisus departe de casă, a trimis sutaşul la El zicand: „ O, Doamne, nu Te osteni, că nu sînt vrednic să intri sub acoperişul meu”. Cînd a scăpat deci sutaşul de gura bătrînilor iudeilor, a trimis la Iisus, spunîndu-I: „Sa nu socoteşti că de lene n-am venit, ci m-am socotit nevrednic să te primesc în casa mea”.

III

N-are importanţă dacă Matei spune că sutaşul n-a rostit aceste cuvinte prin prietenii săi, ci le-a rostit cu propria sa gură. Intrebarea este dacă fiecare evanghelist a înfăţişat rîvna sutaşului şi dacă sutaşul a avut despre Hristos părerea ce I se cuvenea. Se poate ca însuşi sutaşul să se fi dus la Iisus, după ce a trimis pe prietenii săi, şi să-I fi spus aceleaşi cuvinte.

Dacă Luca n-a spus că s-a dus sutaşul la Domnul, apoi nici Matei n-a spus că a trimis pe prietenii lui la El.

Nu este deci o contrazicere între un evanghelist şi altul, ci unul completează cele lăsate la o parte de celălalt.

Uită-te că Luca a lăudat şi în alt chip credinţa sutasului, spunînd că „sluga lui era pe moarte”. Asta însă nu l-a deznădăjduit, nu l-a făcut să-şi piardă nădejdea, ci nădăjduia cu tărie că se va face sănătos.

Dacă Matei a spus că Hristos a zis: „Nici în Israel n-am aflat atata credinţă”, iar prin aceste cuvinte a arătat că sutaşul nu era israilitean, iar dacă Luca a spus că a zidit sinagoga iudeilor, deci s-ar părea că este iudeu, nici aceasta nu e o contrazicere între Matei şi Luca. Era cu putinţă să nu fie iudeu si totuşi să zidească sinagoga si să iubească poporul iudeu.

Tu nu-mi cerceta numai cuvintele sutaşului, ci adaugă la ele şi slujba lui, şi atunci vei vedea virtutea bărbatului.

Că mare este mîndria oamenilor care sînt în slujbe şi nici nenorocirile nu le moaie cerbicia. Omul împărătesc de la evanghelistul Ioan Il cheamă pe Iisus acasă la el, spunîndu-I: „Coboarâ-Te! Copilul meu trage să moară”.

Sutaşul nu-i ca acesta, ci-i cu mult mai bun si decît acest om împărătesc şi decît cei care au coborît pe slăbănog prin acoperişul casei.

Sutaşul nu-I cere Domnului prezenţa Sa trupească, nici n-a adus pe cel bolnav lîngă doctor. Aceasta arată că nu avea o părere mică despre Iisus, ci una cu cuviinţă dumnezeiească.

De aceea a şi spus: „Zi numai cu cuvîntul!” nici n-a spus de la început: „Zi numai cu cuvîntul!”, ci la început îşi povesteşte numai durerea; că nici nu se aştepta, din pricina marii lui smerenii, ca Hristos să-i facă îndată pe voie şi să Se ducă acasă la el.

De aceea, cînd L-a auzit spunînd: „Eu venind il voi vindeca”, I-a spus: „Zi numai cu cuvantul!”.

Durerea nu i-a întunecat judecata, ci chiar în suferinţă filozofa, uitîndu-se nu atît la sănătatea slugii sale, cît la a nu părea că face ceva necuviincios. Deşi nu L-a silit el pe Hristos, prin rugăminţile sale, să-i vindece sluga, ci Hristos, de buna Sa voie, i-a făgăduit vindecarea., totuşi şi aşa se temea să nu pară că cererea îi depăşeşte dregăroria şi că primeşte un lucru mai presus de merit.

Ai văzut înţelepciunea sutaşului? Uită-te şi la prostia bătrînilor iudeilor, care spuneau: „Este vrednic să-i faci darul acesta”‘. Ar fi trebuit să facă apel la iubirea de oameni a lui Iisus; dar ei îi vorbesc de dregătoria sutaşului; şi nici nu ştiu cum să vorbească. Sutaşul însă n-a grăit aşa, ci I-a spus că-i cu totul nevrednic nu numai de binefacerea Domnului, ci şi de primirea Sa în casa lui. De aceea, după ce a spus:

„Sluga mea zace în casă bolnav”, n-a mai adăugat: „Spune sa se vindece!”, temîndu-sc   că e nevrednic să primească darul,   ci I-a vorbit numai de durerea sa. N-a stăruit mai departe în rugămintea lui, nici cînd L-a văzut pe Hristos binevoitor, ci a rămas mai departe modest, păstrînd măsura cuvenită.

Dacă cineva m-ar întreba: Pentru ce Hristos nu l-a cinstit pe sutas, ducîndu-Se în casa lui?, îi voi răspunde aşa: Hristos l-a cinstit foarte mult. Mai întîi, pentru că a arătat tuturor de ce simţăminte era însufleţit sutaşul cînd a spus că nu-i vrednic să se ducă în casa lui; apoi, pentru că i-a dat împărăţia cerurilor şi l-a preţuit mai mult decît pe tot poporul iudeu. Pentru că sutaşul s-a socotit nevrednic să-L primească pe Hristos în casa sa, a ajuns vrednic de împărăţia cerurilor si vrednic de dobîndirea bunătăţilor de care se bucură Avraam.

–  Dar pentru ce leprosul, m-ar întreba cineva, n-a fost lăudat de Hristos, deşi a spus lucruri mai mari decît sutaşul? N-a spus ca sutaşul atît: „Zi numai cu cuvîntul”, ci ceva cu mult mai mult: „Voieşte numai!”; aceleaşi cuvinte pe care profetul le-a rostit despre Tatăl: „Toate cîte a voit a făcut”.

– A fost lăudat si leprosul. Cînd Iisus i-a spus leprosului: „Du darul pe care l-a poruncit Moise spre mărturie lor”, nu i-a spus altceva decît: „Vei fi acuzatorul lor, pentru că ai crezut”. De altfel nu-i acelaşi lucru să crezi fiind iudeu şi să crezi nefăcînd parte din neamul iudeu. Că sutaşul nu era iudeu se vede şi de acolo că era sutas, dar si din cuvintele Domnului: „Nici în Israel n-am aflat atîta credinţă”.

IV

Este mare lucru ca un om, care nu făcea parte din neamul iudaic, să aibă despre Hristos o părere atît de mare. După socotinţa mea, sutaşul se gîndea că oştirile cele cereşti, bolile, moartea şi toate celelalte se supuneau lui Hristos, aşa cum i se supuneau lui ostaşii săi. De aceea si spune: „Că şi eu sînt om sub stăpînire”; cu alte cuvinte sutaşul spunea: „Tu eşti Dumnezeu, eu sînt om; eu sînt sub stăpînire, Tu nu eşti sub stăpînire. Aşadar, dacă eu, om fiind şi sub stăpînire, am atîta putere, cu mult mai mult Tu, Care eşti Dumnezeu şi nu eşti sub stăpînire”.

Sutaşul voia să-L încredinţeze cu tărie pe Iisus că nu rosteşte aceste cuvinte ca să arate că este vreo asemănare între ei, ci, dimpotrivă, foarte mare deosebire. „Dacă eu, spune sutaşul, care sînt un supus si sînt sub stăpînire, pot atata, datorita micii mele functii, incat nimeni nu-mi poate sta impotriva, ci se va face tot ce poruncesc , chiar cand poruncile sunt diferite – „Ca zic acestuia:”Du-te!” si se duce, si altuia :”Vino!” si vine”- cu atat mai mult vei putea Tu!”.

Unii citesc din Matei aşa: „Că dacă eu, care sînt om”; apoi, dupa ce pun un semn de punctuaţie, adaugă: „Avînd sub stăpînirea mea ostaşi”.

Tu uită-mi-te că sutaşul a arătat că Hristos poate să stăpînească moartea ca pe un rob şi poate să-i poruncească ca Stăpîn. Cînd spune: „Vino!” şi vine şi: „Du-te!” si se duce , sutaşul acesta spune „Dacă porunceşti să nu vină peste el moartea, nu va veni”.

Ai văzut cît era de credincios? Căci ceea ce avea să fie cunoscut tuturora mai tîrziu, sutaşul o ştia; ştia că Hristos are putere asupra morţii şi vieţii, că pogoară la porţile iadului şi ridică.

Şi n-a vorbit numai de ostaşi, ci şi de slugi, la care ascultarea e şi mai mare. Şi deşi avea o credinţă atît de puternică, se socotea totuşi nevrednic.

Hristos însă arătîndu-i că este vrednic să-i intre în casă, l-a cinstit şi mai mult; l-a admirat, l-a lăudat înaintea tuturora şi i-a dat mai mult decît i-a cerut.

Sutaşul venise să ceară numai sănătate trupească pentru sluga sa şi a plecat luînd cu sine şi împărăţia cerurilor.

Ai văzut că s-au şi împlinit cuvintele: „Căutaţi împărăţia cerurilor şi acestea toate se vor adăuga vouă”.

Pentru că a arătat multă credinţă si smerenie, Hristos i-a dat cerul si i-a adăugat şi sănătatea slugii. Şi nu l-a cinstit numai cu atîta, ci i-a arătat că intră în locul celor scoşi din împărăţia cerurilor.

Iar prin aceasta Hristos face cunoscut tuturora că mîntuirea se dobîndeste prin credinţă, nu prin faptele legii vechi.

De aceea darul împărăţiei cerurilor nu este numai pentru iudei, ci şi pentru păgîni; şi mai mult pentru păgîni decît pentru iudei.

„Să nu socotiţi, spune Hristos, că darul împărăţiei cerurilor s-a dat numai sutaşului! Darul acesta va fi dat întregii lumi!”

Spunea acestea, profeţind despre păgîni, dîndu-le bune nădejdi. Că în mulţimile de oameni, care Il urmau, erau si păgîni din Galileea neamurilor.

Spunea acestea ca să nu-i lase fără nădejde pe păgîni şi să alunge din mintea iudeilor gîndul că numai ei sînt poporul ales.

Hristos nu vorbise pînă acum de venirea păgînilor la credinţă, pentru ca nu cumva cuvintele Sale să supere pe ascultătorii Săi si pentru ca să nu le dea pricină de atac; prilejuit însă de credinţa sutaşului, vorbeşte şi de asta, dar nici acum nu rosteşte cuvintul „păgîn”; n-a spus: „multi păgîni”, ci: „Mulţi, de la răsărit şi de la apus”.

A arătat pe păgîni, dar n-a supărat pe iudei: cele spuse erau învăluite. Nu numai aceasta învăluieşte noutatea învăţăturii Sale, ci şi prin înlocuirea „împărăţiei cerurilor” cu „sînurile lui Avraam”.

Că nici nu le era cunoscut numele de „împărăţia cerurilor”; si Domnul vorbeşte de sanurile lui Avraam, pentru că pe iudei îi ustura mai mult această pierdere.

Tot aşa şi Ioan Botezătorul n-a vorbit îndată despre gheenă, ci le a le-a spus ceea ce-i durea mai mult: „Să nu vi se pară că puteţi zice: „Sîntem copiii lui Avraam”!.

Odată cu aceasta Hristos a arătat că nu este potrivnic Vechiului Testament. Preţuind pe patriarhi şi numind sînurile lor fericirea celor buni, surpă din temelii această bănuială. Nimeni să nu creada ca pe iudei îi ameninţă numai o singură pedeapsă!

Că dublă este pedeapsa iudeilor si dublă este si fericirea paginilor; iudeii nu numai că au pierdut sînurile lui Avraam, ci au pierdut ce era al lor; paginii nu numai ca au dobîndit împărăţia cerurilor, ci au dobîndit ce nu se aşteptau; si pe lîngă acestea si o a treia, că au luat cele ale iudeilor.

Hristos îi numeste pe iudei „fiii împărăţiei”, pentru că împărăţia cerurilor lor le era pregătită. Şi aceasta îi durea mai ales pe iudei. Şi-i izgoneşte din sanurile lui Avraam, după ce le-a arătat că prin făgăduinţă trebuiau să fie în sanurile acelea. Apoi, pentru că spusele lui Hristos erau o hotărîre, o face crezută prin minunea săvîrşită, după cum minunea la rîndul ei a fost intarită de profeţia realizată mai tîrziu.

Cel ce nu crede deci în însănătoşirea de atunci a slugii sutasului, sa creadă pe temeiul profeţiei realizate astăzi. Că si profeţia, chiar înainte de realizarea ei, a ajuns cunoscută atunci pe temeiul minunii.

De aceca Iisus a rostit mai întîi profeţia, după aceea a vindecat sluga bolnava, pentru ca să fie crezute cele viitoare pe temeiul celor prezente si ceea ce este mai mic, pe temeiul a ceea ce este mai mare.

Nu-i deloc nefiressc, ba, dimpotrivă, o lege raţională si dreaptă, ca cei virtuoşi să se bucure de bunătăţi, iar cei păcătoşi să sufere dureri; dar e mai presus de fire sa înzdrăveneşti un slăbănog şi să învii un mort.

Totuşi, la acesl lucru, mare si minunat a contribuit, nu puţin, şi sutaşul; lucrul acesta l-a aratat şi Hristos prin cuvintele: „Du-te şi cum ai crezut, fie ţie!”.

Ai văzut ca vindecarea slugii a proclamat puterea lui Hristos, a făcut cunoscuta credinţa sutasului şi a făcut crezută profeţia? Dar, mai bine spus, toate au proclamat puterea lui Hristos. Că Iisus n-a tămăduit numai trupul slugii, ci, prin minune, a atras la credinţă şi sufletul sutasului.

Tu însă nu mi te uita numai că sutaşul a crezut, că sluga s-a vindecat, ci minunează-te si de iuţeala vindecării. Aceasta a arătat-o evanghelistul prin cuvintele: „Si s-a  vindecat sluga lui în ceasul acela”, aşa precum a spus şi despre lepros: „îndată s-a curăţit”.

Puterea lui Hristos s-a arătat nu numai prin aceea că a vindecat sluga sutasului, ci şi prin aceea că vindecarea s-a facut in chip minunat şi într-o clipită.

Şi nu numai prin aceasta ne este folos, ci şi prin aceea că de cîte ori face Iisus cîte o minune vorbeşte şi de împărăţia cerurilor si caută să ne atragă pe toţi spre ea.

Chiar pe cei pe care-i ameninţă că are să-i alunge din împărăţia cerurilor, nu-i ameninţă ca să-i alunge, ci ca să-i înfricoşeze cu aceste cuvinte, spre a-i atrage la împărăţia cerurilor.

Iar daca nu se folosesc nici de pe urma acestei ameninţări, apoi toată vina e a lor si a tuturor celor ce suferă de aceeaşi boală.

Poţi vedea că s-a întîmplat aceasta nu numai cu iudeii, ci si cu cei ce au crezut. Că şi Iuda era fiu al împărăţiei şi auzise împreună cu ucenicii: „Veţi şedea pe cele douăsprezece tronuri”, dar a ajuns fiu al gheenei; iar etiopianul, barbar fiind – din cei de la răsărit şi de la apus – s-a bucurat de cununi împreună cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov.

Aceasta se întimplă şi acum în vremea noastră. „Că mulţi dinţii vor fi pe urmă, a spus Hristos, şi cei de pe urmă, întîi”.

Hristos a spus aceste cuvinte pentru ca nici cei din urmă să nu se trîndăvească, gîndindu-se ca nu mai au nici o putere să ajungă în frunte, si nici cei dinţii să nu se încreadă prea mult în ei înşişi gîndindu-se că sînt în frunte.

Acelaşi lucru la profeţit mai înainte şi Ioan Botezătorul, spunînd: „Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam”.

Şi pentru că profeţia avea sa se implineasca, a fost predicata mai dinainte, pentru ca nimeni să nu se tulbure la împlinirea ei de un lucru aşa de minunat. Ioan o dă numai ca posibila, ca o spusese primul, Hristos insă o da ca sigură şi o intareste prin minunea savarsita indata dupa savarsire profetiei.