Pr. Teofil Paraian_Duminica 4 dupa Rusalii

Pr. Teofil Paraian_Duminica 4 dupa Rusalii

Din „Credinta lucratoare prin iubire ”, Arhim. Teofil Paraian

Duminica a 4-a după Rusalii
(Vindecarea slugii sutaşului)
Mc. 8, 5-13

Virtuţile sutaşului – virtuţile noastre

„Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă”

Prea Cuvioase părinte stareţ, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, Prin cele ce s-au citit din Sfânta Evanghelie la această Liturghie, ne-am întâlnit cu o altă minune şi cu un om minunat: cu o minune şi cu un om de care şi Domnul Hristos s-a minunat. Este vorba de vindecarea servitorului unui sutaş din Capernaum, aceasta este minunea pe care Domnul Hristos a făcut-o de la depărtare, şi este vorba de omul minunat, omul de care s-a minunat Domnul Hristos, sutaşul din Capernaum.

Pentru noi este un om cunoscut, citim despre el în Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul 8, şi în Sfânta Evanghelie de la Luca, capitolul 7. Ne întâlnim cu el de câte ori citim aceste texte din Sfânta Evanghelie şi ar fi bine să luăm aminte de omul minunat, de omul de care s-a minunat Domnul Iisus Hristos ca să fim şi noi ca el: cu credinţă, nădejde, iubire şi smerenie. Acestea sunt patru virtuţi pe care sigur le-a avut sutaşul din Capernaum şi pe care trebuie să le aibă toţi creştinii – sutaşul din Capernaum încă nu era creştin – şi pe care le au toţi sfinţii: credinţă, nădejde, iubire şi smerenie.

Despre sutaşul din Capernaum, ofiţerul mai mare peste 100 de oameni, de care pomeneşte Sfânta Evanghelie (sfinţii evanghelişti Matei şi Luca), avea un servitor bolnav. Şi în Sfânta Evanghelie de la Luca citim că stăpânul îl iubea pe servitorul cel bolnav. Pentru că-l iubea îi dorea binele, îi căuta binele. Şi a auzit stăpânul acelui rob, care se chinuia cumplit, că este între oameni un om care poate face mai mult decât fac oamenii obişnuiţi şi s-a gândit să mijlocească pentru servitorul său bolnav. I-a prezentat Mântuitorului situaţia slujitorului său şi Domnul Hristos a zis: “Eu venind îl voi tămădui”.

In Sfânta Evanghelie de la Luca spune că au mijlocit pentru sutaşul din Capernaum şi nişte bătrâni ai lui Israel din Capernaum şi au zis că „ este vrednic să-i faci lui aceasta – servitorului său -pentru că iubeşte neamul şi sinagoga chiar el a clădit-o “.

Domnul Hristos era hotărât să-l vindece pe slujitorul sutaşului şi de fapt l-a şi vindecat numai că înainte de acestea s-au întâmplat nişte lucruri care-l pun în atenţie pe sutaşul din Capernaum. Nu ştim cum l-a chemat, nu ştim ce vârstă a avut, nu ştim ce pregătire a avut, dar ştim că a avut credinţă.

Şi o credinţă întemeiată, şi asta este mare lucru iubiţi credincioşi. Mare lucru pentru noi care zicem că credem în Domnul Hristos, că credem în Dumnezeu şi totuşi nu ducem o viaţă din care să se vadă credinţa noastră.

Sutaşul din Capernaum şi-a arătat credinţa în ceea ce a făcut el. Şi anume, mai întâi de toate L-a rugat pe Domnul Hristos să-l vindece pe servitorul său şi rugându-L era sigur că Domnul Hristos îi va împlini rugămintea.

Şi Domnul Hristos i-a şi împlinit rugămintea.

Cine crede se roagă, şi cine se roagă nădăjduieşte.

Deci sutaşul din Capernaum avea nu numai credinţă, ci avea o credinţă întemeiată cu nădejde. El avea siguranţa că Domnul Hristos îl va ajuta cu puterea pe care o are, că îl va vindeca pe servitorul lui.

Şi aşa a fost, dar Domnul Hristos a zis că va merge să vindece pe servitorul sutaşului, va intra în casa acestui ofiţer, la acest om de treabă, dar sutaşul a zis că este prea mare cinstea ca Domnul Hristos să intre în casa lui; se socotea nevrednic de această cinste şi a zis: „Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi se va face sănătos servitorul meu. Că şi eu sunt sub stăpânire, şi eu am oameni sub stăpânirea mea si zic unuia „ Du-te” şi se duce, zic altuia „ Vino ” si vine, şi servitorului meu îi spun „ Fă aceasta ” şi face ” (Mc. 8, 8-10).

Şi Domnul Hristos a zis că nici în Israel, acolo unde trebuia să fie credinţă, n-a găsit atâta credinţă. Sutaşul nu făcea parte din Israel, dar au zis bătrânii aceea că „ iubeşte neamul nostru “. S-a minunat Domnul Hristos de sutaşul acesta!

Virtuţile sutaşului – virtuţile noastre

Iubiţi credincioşi,

După ce a spus Domnul Hristos acestea, a adăugat ceva care ne interesează, a zis că „mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă… – se vor odihni, în împărăţia lui Dumnezeu – împreună cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob în împărăţia cerurilor”.

Deci toţi cei care vor fi în împărăţia lui Dumnezeu se vor asemăna cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob, vor fi asemănători cu sutaşul din Capernaum, deci vor avea credinţă, nădejde, iubire şi smerenie.

Să căutăm şi noi să avem aceste virtuţi, să ne cercetăm pe noi înşine dacă avem credinţa sutaşului.

Dar nu numai în împrejurări de felul acesta, împrejurări asemănătoare cu cea a sutaşului din Capernaum, ci în toate împrejurările de viaţă să avem încredinţarea că ne ajută. Şi Domnul Hristos se va minuna de noi şi ne va ajuta.

Ştiind noi acestea, este firesc să ne întrebăm dacă avem credinţă. Să ştiţi că la această întrebare cei mai mulţi dintre oameni răspund: „Da, am credinţă”. Şi spunem, mărturisim credinţa noastră cu cuvântul când zicem Crezul.

Numai că nu avem o credinţă statornică, o credinţă care să schimbe ceva în viaţa noastră care să ne facă pe noi credincioşii altfel de oameni decât sunt cei necredincioşi.

Sunt unii oameni care sunt înclinaţi să facă fapte bune, sunt unii oameni care-s înclinaţi să mângâie, să ajute şi să nu se gândească la Dumnezeu neapărat când fac binele. Dar sunt şi lucruri pe care nu le pot face oamenii care nu au credinţă în Dumnezeu.

Un doctor care a lucrat în Oastea Domnului, odinioară, mai înainte cu vreo 40 de ani, doctorul Ioan Suciu, spunea că mai ales două lucruri nu le poate face omul care nu are credinţă în Dumnezeu şi anume să crească copii buni şi să rabde o suferinţă grea.

Apoi sunt şi alte lucruri pe care la fac credincioşii, faptul că se roagă (credincioşii se roagă, necredincioşii nu se roagă), credincioşii postesc, iar necredincioşii ţin regim, nu se poate spune că postesc; credincioşii merg la biserică, iar necredincioşii nu merg la biserică; credincioşii sunt voitori, iar necredincioşii sunt nepăsători.

Dar iubiţi credincioşi, sunt lucruri pe care credincioşii ar trebui să le facă mai bine ca să se asemene cu credinţa sutaşului din Capernaum.

La credinţă trebuie apoi să adăugăm nădejdea. Să avem încredere că Dumnezeu este cu noi, că făgăduinţele lui Dumnezeu se împlinesc, să avem încredere că nu suntem singuri în această lume.

Apoi, la credinţă şi la nădejde trebuie să adăugăm iubirea, iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de oameni.

Şi toate acestea trebuie învăluite în smerenie, adică să ne supunem cu mintea, asta înseamnă să ai smerenie, să te supui cu mintea la învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos. Să faci ceea ce a făcut şi sfântul apostol Petru când a zis: „Doamne, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare “.

Să primeşti îndrumarea celor ce au rost de îndrumător, să nu te împotriveşti.

Bineînţeles că în smerenie intră şi simţirea smereniei, adică să ajungi să te simţi îndestulat cu ceea ce poţi face tu însuţi (n. ed.: să fii mulţumit cu ceea ce ai) şi să aştepţi darul lui Dumnezeu, să aştepţi puterea lui Dumnezeu care ridică pe cei smeriţi, îi înalţă pe cei smeriţi. A şi zis Domnul Hristos că „ cel ce se smereşte pe sine se va înălţa ” (Lc. 18, 14), va fi înălţat de Dumnezeu ca vameşul din pilda cu vameşul şi fariseul.

Aşadar, iubiţi credincioşi, să avem în vedere aceste virtuţi ale sutaşului, să căutăm să le avem şi mai ales să căutăm să ne întemeiem viaţa pe credinţa în Dumnezeu, pe o credinţă lucrătoare în iubire, pe o credinţă în care se manifestă viaţa noastră lăuntrică.

Pentru că măsura vieţii, felul cum ne trăim viaţa, arată câtă credinţă avem şi ce credinţă avem.

Nădejdea ne dă linişte sufletească, iubirea ne dă fericire, şi smerenia ne pune în atenţia lui Dumnezeu.

Să fim deci cu grijă, să avem aceste patru virtuţi. Bineînţeles că dacă avem acestea, avem şi multe altele şi să ştiţi, iubiţi credincioşi, că smerenia nu este numai aceasta, să-ţi recunoşti neştiinţa, să-ţi recunoşti păcatele, ci este şi o smerenie a sfinţilor, a Maicii Domnului, a Preasfintei Fecioare Măria, care a zis: „ Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău “. Aceasta arată smerenia Maicii Domnului sau a sfântului Ioan Botezătorul care a zis: „ Acela – adică Domnul Hristos – trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (In. 3,30).

Smerenia aceasta este smerenia sfinţilor. Sfântul Isaac Sirul spune că smerit cu adevărat nu este acela care caută smerenia, ci care o are.

Câtă vreme noi căutăm să fim smeriţi şi suntem nemulţumiţi că nu suntem smeriţi, înseamnă că nu suntem smeriţi, dar când smerenia izvorăşte din sufletele noastre învăluitoare spre binele altora, înseamnă că avem smerenie care poate fi şi o amintire a păcatelor noastre, dar poate fi şi o depăşire a păcatelor, o ajungere la starea aceea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul când zicea că: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”.

Aşadar, iubiţi credincioşi, ne-am întâlnit cu un om de care s-a minunat Domnul Hristos.

Oare de noi s-ar putea minuna Domnul Iisus Hristos? Oare credinţa noastră este la măsura sutaşului? Şi doar ştiţi că sutaşul nu a avut cea mai mare credinţă cu putinţă. Au fost alţii care au avut mai multă credinţă decât sutaşul din Capernaum, aceia care au suferit chinuri, aceia care au murit pentru Domnul Iisus Hristos, aceia au avut mult mai multă credinţă.

Dar cu credinţa sutaşului se începe: nu ai credinţa sutaşului, nu poţi avea nici credinţa mucenicului.

Şi când Domnul Hristos s-a minunat de sutaş, s-a minunat de toate câte a avut, s-a minunat de credinţa lui, s-a minunat de nădejdea lui, s-a minunat de iubirea lui, s-a minunat de smerenia lui, s-a minunat de sutaşul însuşi care, gândiţi-vă, iubiţi credincioşi, ce stare sufletească a avut încât le-a făcut sinagogă iudeilor, le-a făcut sinagogă evreilor deşi nu era evreu, deşi nu avea credinţa celor pe care i-a ajutat să-şi manifeste credinţa.

Noi, creştinii, ar trebui să facem şi mai mult bine, pentru că noi ştim că avem poruncă de la Dumnezeu să facem bine în lumea aceasta, nu numai la măsura în care suntem în stare să facem binele, ci să ne depăşim pe noi înşine, să tragem de noi înşine ca să putem ajunge nu numai la măsura sutaşului, ci şi mai mult decât sutaşul.

O maică care a întemeiat un ordin călugăresc pentru ajutorarea celor mai săraci dintre săraci, Tereza de Calcutta, a curăţit rănile unui bolnav, nişte răni foarte urât mirositoare, şi a trecut cineva pe lângă ea şi a zis că nu ar face aceasta nici pentru un milion de dolari. Şi maica Tereza a zis: „Nici eu nu aş face pentru un milion de dolari, dar pentru Dumnezeu fac “.

Să ne pătrundem de credinţa în Dumnezeu, să ne gândim că omul de lângă noi este lângă noi pentru că l-a adus Dumnezeu lângă noi, să ne gândim că avem o datorie lăsată de Dumnezeu în viaţa noastră să fim măcar la credinţa sutaşului.

Să avem măcar atâta iubire câtă a avut sutaşul care a mijlocit pentru servitorul său, să avem măcar atâta smerenie câtă a avut sutaşul şi atunci sigur vom merge spre împărăţia lui Dumnezeu împreună cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob şi cu cei mulţi de la răsărit şi de la apus care vor sta la masă în împărăţia lui Dumnezeu.

Să avem deci încredinţarea aceasta că în măsură în care avem şi noi ce a avut sutaşul din Capernaum, putem avea parte împreună cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob în împărăţia lui Dumnezeu.

Să ne rugăm bunului Dumnezeu să nu-l uităm niciodată pe sutaşul din Capernaum,

să ne rugăm lui Dumnezeu să ni se modeleze sufletul după sufletul sutaşului din Capernaum,

să ne rugăm lui Dumnezeu să ne întărească credinţa,

să ne rugăm lui Dumnezeu să ne întărească nădejdea,

să ne rugăm lui Dumnezeu să ne întărească iubirea,

să ne rugăm lui Dumnezeu să ne întărească smerenia şi să ne ducă Dumnezeu până la măsurile la care poate ajunge omul care începe cu credinţa sutaşului, cu nădejdea sutaşului, cu iubirea sutaşului şi cu smerenia sutaşului.

Au mai fost şi alţi ofiţeri, oameni de treabă pomeniţi în Sfânta Evanghelie. De exemplu Longhin, sutaşul care a stat la crucea Domnului Iisus Hristos când Domnul Iisus Hristos a fost răstignit şi care a spus: „Cu adevărat omul acesta Fiul lui Dumnezeu a fost”, deci L-a mărturisit pe Domnul Hristos.

Să ne gândim şi la Corneliu, sutaşul pe care l-a învrednicit Dumnezeu să-1 întâlnească pe Sfântul Apostol Pavel şi să-l convertească la creştinism, citim despre el în capitolul 10 din Faptele Apostolilor.

Să avem şi noi credinţa lui luliu, sutaşul care l-a însoţit pe Sfântul Apostol Pavel în drumul spre Roma, când Sfantul Apostol Petru era arestat. Şi noi în împrejurările noastre să ne silim să avem credinţă, nădejde, iubire şi smerenie şi darul lui Dumnezeu va fi cu noi acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin!