Duminica 22 dupa Rusalii – Sfantul Chiril al Alexandriei

Duminica 22 dupa Rusalii – Sfantul Chiril al Alexandriei


Din “Comentar la Sfanta Evanghelie de la Luca”
Sfantul Chiril al Alexandriei
Ed. Pelerinul Roman
Oradea, 1998

16, 19: ” Un om oarecare era bogat si se îmbraca în porfira si în vison, veselindu-se în toate zilele în chip stralucit

Ar putea însa sa întrebe careva: “Oare, asa dupa cum graieste împotrivirea Evangheliei care zice ca cel sarac a mers la odihna, iar cel bogat la osînda, oare s-au petrecut si au fost adevarate aceste fapte, si s-a dat o rasplata cuvenita fiecaruia din ei, sau chipul si simbolul din aceasta parabola reprezinta judecata viitoare?

Caci ar putea zice acest om, de vreme ce da numele, chiar a lui Lazar, s-a petrecut aceasta cu adevarat si a fost. De ce sa nu spuna: “un om sarac oarecare”, ci sa spuna “Lazar”.

Ca sa arate prin acest nume grait ca faptele s-au petrecut cu adevarat.

Catre acest om vom spune: Pretutindeni dumnezeiasca Scriptura, spune ca judecata va fi dupa învierea mortilor. Si nu va fi învierea. mortilor, pîna cînd Hristos nu va veni la noi coborînd din ceruri în slava Tatalui, împreuna cu sfintii îngeri. Asa spune si preaînteleptul Pavel: “Caci Insusi Domnul dupa vestirea data de un arhanghel si de trîmbita lui Dumnezeu se va pogorî din cer. Caci va suna din trîmbita si mortii se vor scula, înviind nestricaciosi în Hristos” (Tesal. 4, 16).

Dar înca nu a pogorît din ceruri Judecatorul tuturor, si nici nu a fost învierea mortilor. Si atunci cum sa nu fie cu neputinta de înteles si de cugetat ca s-a produs rasplata pentru faptele bune sau rele. Prin urmare este în asa fel înfatisata parabola aceasta, încît ea prezinta cu iscusinta cele graite de catre Hristos cu privire la bogat si la Lazar.

Si pricina pentru care vorbeste în felul acesta parabola, este ca era un oarecare Lazar pe vremea aceea în Ierusalim, asa cum afirma traditia evreilor, si el se gasea în cea mai mare saracie si boala. Pe el îl pomeneste Domnul, luîndu-l ca pilda si exemplu pentru aratarea mai limpede a lucrului.

Prin urmare, întrucît Hristos nu se pogorîse din ceruri, nu era rasplata a faptelor pentru unii oameni, ci parabola descrie într-un chip si o icoana (simbol) pe un bogat ce se desfata în bunatati si lipsit de mila, si de asemenea zugraveste pe un sarac cuprins de boala (si face aceasta) pentru ca sa cunoasca cei ce poseda bogatia lumii acesteia, ca de nu vor voi sa fie buni, si de nu-si vor împarti averile cu bucurie, si de nu se vor îngriji de obstea oamenilor (kinoniki) din care sînt si ei, si de nu vor voi sa ajute nevoile neaparate ale celor sarmani, vor cadea într-o osînda cumplita si cu neputinta de scapat.

Este neaparat de trebuinta, socot eu, sa spunem mai întîi, care a fost pricina si prilejul care a prilejuit aceasta parabola, sau pentru aratarea carui lucru a faurit si a alcatuit asa de frumos Hristos parabola de fata.

Deci Hristos vrea ca sa fim împlinitori ai faptelor bune, si voieste ca noi sa ne slavim cu stralucirea virtutilor noastre. Caci El voia ca noi sa avem dragoste unii fata de altii si sa fim iubitori de saraci, si sa ne luptam cu barbatie pentru ostenenile acestor fapte.

Si mai cu seama pentru bogatii acestei lumi, întocmeste El îndemnurile de mai sus, si îi aduce pe ei pe o cale cuvenita si potrivita sfintilor. Caci le spune: “Vindeti-va averile si faceti milostenie”. Porunca aceasta este frumoasa, buna si mîntuitoare.

Desigur Hristos stia prea bine, ca nu sta în puterea oamenilor din popor si din multime sa poata împlini cele poruncite. Caci mintea omeneasca este întotdeauna slaba spre a savîrsi faptele cele grele si anevoioase. Dar fiind El bun si iubitor de oameni, a cugetat si inventat (epinoise) o modalitate de a le veni în ajutor. Aceasta pentru ca nu cumva saracia vesnica si de nelepadat, sa se dea bogatului de aici din lumea aceasta, si pentru ca osînda vesnica sa nu fie primita si luata de catre desfatarile vremelnice de aici.

Hristos le spune – “Daca nu puteti rabda sa va lipsiti de bogatia cea iubitoare de placere, si nu puteti suferi sa vindeti toate averile voastre în întregime, si sa le dati celor nevoiasi, cu toate ca va straduiti sa fiti bineplacuti celor saraci, atunci spune El, faceti-va pe voi prieteni ai lui Mamona cel nedrept. Adica faceti ca bogatia voastra sa nu fie numai a voastra, ci întindeti mîna si celor nevoiasi (tis deomenis).

Indurati-va împreuna cu cei bolnavi, mîngîiati (paramitisaste – consolati) pe sfintii care iubesc saracia, pentru ca ei sa slujeasca lui Dumnezeu netulburati. Acest lucru nu va fi pentru noi, fara de nici o rasplata. Atunci cînd ne va lipsi bogatia pamînteasca, cînd vom fi ajuns la capatul vietii, atunci ne vom face partasi ai nadejdilor lor, si ai mîngîierii date acestor sfinti de catre Dumnezeu.
Caci Dumnezeu fiind bun îi va tamadui si le va da puteri celor ce au fost bolnavi si suferinzi în aceasta viata, si care cu evlavie au purtat povara cea grea a saraciei. Acest lucru îl sfatuieste si preaînteleptul Pavel, acelor oameni ce se afla în bogatie, spunînd cu privire la cei nenoriciti: “Prisosul vostru sa se îndrepte spre lipsa lor” (II Cor. 8, 14). Dar aceasta înseamna ca el nu poruncea altceva nimic decît ceea ce spune Hristos: “Faceti-va prieteni ai lui mamona cel nedrept” (trad. Bibi. Nicod. “faceti-va prieteni cu bogatia nedreapta”). Hristos arata ca este aducator de nenorocire si de foc [nestins, a nu vrea si a nu suferi sa faci aceasta asa, si de aceea ne graieste noua – parabola de fata: “Era odata un om bogat foarte”.

Iar, aici priveste si ia seama cu amanuntime la cuvintele Mîntuitorului nostru, care ne arata multa întelepciune, în parabola de acum. Caci desi ar fi putut sa spuna: “Cutare era un om bogat” ca despre Iov, totusi n-a zis asa. Ci Hristos l-a numit în chip simplu un om bogat, însa a pomenit numele saracului.

Ce trebuie luat seama si bagat de seama aici?

Bogatul este lipsit si fara de nume, înaintea lui Dumnezeu, ca unul ce a fost fara de milostivire. Caci Dumnezeu a spus odata prin glasul Cîntaretului de Psalmi, cu privire la oamenii ce nu se tem de El: ,,Nu îmi voi aminti de numele lor pe buzele mele” (Ps. 15).

Precum spuneam, saracul era numit cu numele sau de limba lui Dumnezeu, însa vedem ca bogatul nu acorda nici o bagare de seama lucrurilor care sînt neaparat trebuincioase (sufletului). Caci ce spune cu privire la el Hristos: “se îmbraca în porfira si vison” (visonul era un in foarte fin si nu o blana).

Adica el se straduia sa fie frumos îmbracat în haine foarte de pret. Saracul însa era aruncat înaintea portii, apasat de boala si de saracie si nu era învrednicit de nici o luare în seama. Caci nimeni nu-i purta de grija si n-avea mila de el, si cauta spre a se satura cu cele nefolositoare si care cadeau de la masa bogatului. Pe deasupra era muncit si de o boala cumplita, si “cîinii venind îi lingeau ranile”.

Iar aceasta o faceau nu spre a-i pricinui vreun rau, dupa cît e posibil, ci oarecum fiindu-le mila de el si îngrijindu-l. Caci cu limba lor îsi opresc tamaduindu-si si bolile bolile lor ca si cum si-ar sterge si curata vatamarea lor si si-ar unge cu grija ranile. Iar bogatul care era mai crud chiar decît fiarele, lipsit de mila si nemilostiv si se dovedea ca este plin de toata neomenia.

16, 22: “Si a murit saracul si a fost dus de îngeri în sinul lui Avraam. Si a murit si bogatul si a fost înmormîntat si în iad, ridicîndu-si ochii, fiind în chinuri, el a vazut de departe pe A vraam si pe Lazar în sînul lui

… Dar nu (a murit) în felul acesta Lazar, ci a plecat din lume însotit de toata purtarea de grija, si cu nadejdile cele mai bune. Caci plecarea de la starile noastre omenesti, este o îndepartare de la dureri si întristari, pentru cei ce au nadejde de la Dumnezeu. Si asa ceva ne-a învatat si Solomon zicînd: “Ei par în ochii celor fara de minte ca au murit, si este socotit un rau plecarea lor, iar îndepartarea de la noi e socotita o nimicire a lor. Dar ei sînt în pace si nadejdea lor e plina de nemurire” (Int. lui Sol. 3, 2).

Caci li se da lor mîngîiere deopotriva de mare cu suferintele lor, si poate rasplata este mult mai mare decît durerile lor. Intrucît Hristos a grait: “Turna-se-va în sînul vostru masura buna, îndesata, clatinata si cu vîrf” (Lc. 6,38). De aceea: “Lazar a fost dus de sfintii îngeri în sînul lui Avraam, iar bogatul a murit, zice, – si a fost îngropat”.

Fiindca moartea este pentru acel care a fost aspru si lipsit de mila, îndepartarea de trup. Bogatul a mers de la desfatare la osînda, de la slava la necinste, de la lumina la întuneric.