Sari la conținut

Invierea fiicei lui Iair – Parintele Teofil Paraian

Duminica a 24-a după Rusalii

(Invierea fiicei lui Iair)
Lc. 8, 41-56

Credinţa care despovărează şi mântuieşte

Credinţa care despovărează
„Nu te teme, crede numai ÅŸi se va mântui fiica ta „

Iubiţi credincioşi,
Cuvintele acestea, „Nu te teme, crede numai ÅŸi se va mântui fiica ta „, sunt cuvinte pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a rostit în legătură cu învierea fiicei lui Iair. Cuvintele au fost rostite către Iair ,care era mai marele unei sinagogi. Acesta s-a dus la Domnul Hristos ÅŸi I-a spus că are o fiică bolnavă pe moarte ÅŸi L-a rugat pe Domnul Hristos s-o ajute, s-o ridice din boală.

ÃŽntre timp, din casa lui Iair a venit vestea că copila a murit. BineînÅ£eles că Iair a intrat în panică – se gândea el că Domnul Hristos ar putea să o vindece pe fiica lui, dar n-a avut gândul c-ar putea s-o ÅŸi învie din morÅ£i. Åži atunci Domnul Hristos a intervenit, spre folosul, binele ÅŸi bucuria lui Iair, ÅŸi a spus: „ Nu te teme, crede numai – deci stăruie în credinţă – ÅŸi se va mântui fiica ta „.

Cuvintele acestea, adresate lui Iair ÅŸi rămase în cuprinsul Sfintei Evanghelii, ne sunt adresate de fapt ÅŸi nouă, ÅŸi mai ales ne sunt adresate ÅŸi nouă când ajungem în împrejurări grele, în împrejurări de verificare, de cercetare de noi înÅŸine. CredinÅ£a noastră – am spus de multe ori – este o credinţă despovărătoare. Ce înseamnă asta?

Înseamnă că cineva care are credinţă în Domnul Hristos are linişte sufletească, are bucurie, are mângâiere, are din credinţă curaj, are îndrăzneală în faţa necazurilor; cineva care are credinţă în Hristos n-are niciodată pricină să se teamă, ci are întotdeauna pricină să fie încredinţat că Domnul nostru Iisus Hristos îi stă întru ajutor.

Noi nu ştim care e planul Mântuitorului cu fiecare dintre noi, dar ştim că credinţa noastră ne lipeşte de Domnul Hristos şi că nu mai suntem singuri în lumea aceasta. Teama e semn de necredinţă, frica e semn de necredinţă, îngrijorarea e semn de necredinţă, neliniştea sufletească de orice fel ar fi, e semn că nu avem credinţă.

Åžtim că o dată, pe când ucenicii călătoreau pe mare împreună cu Domnul Hristos, s-a stârnit o furtună ÅŸi ucenicii au intrat ÅŸi ei în neliniÅŸte, în groază. Domnul Hristos dormea ÅŸi L-au trezit ÅŸi I-au zis: „Doamne, mântuieÅŸte-ne, că pierim” (Mc. 8, 25). Atunci Domnul Hristos a zis către ucenici: „De ce vă este frică, puÅ£in-credincioÅŸilor? ” (Mt. 8, 26), iar apoi a certat vântul ÅŸi marea ÅŸi s-a făcut liniÅŸte.

Când Domnul Hristos le-a spus ucenicilor „ Unde vă este credinÅ£a? ” (Lc. 8, 25) a avut în vedere o împrejurare grea, nu o împrejurare uÅŸoară, aÅŸa că Domnul Hristos vrea să avem credinţă ÅŸi în împrejurări grele. E uÅŸor să zici că ai credinţă când nu te întâmpină nimic rău, când toate merg uÅŸor, când ÅŸi cu credinţă ÅŸi fără credinţă tot aÅŸa ar fi, dar să ai credinţă în împrejurări grele, în împrejurări de margine; să ai credinţă în împrejurări în care alÅ£ii se tem ÅŸi tu să nu te temi, aceasta este un dar de la Dumnezeu.
ÃŽn ceea ce priveÅŸte credinÅ£a, noi foarte des avem putinÅ£a să ne cercetăm pe noi înÅŸine dacă suntem în credinţă, după cuvântul SfanÅ£ului Apostol Pavel din Epistola a II-a către Corinteni, anume: „CercetaÅ£i-vă pe voi înÅŸivă dacă sunteÅ£i în credinţă ” – se înÅ£elege, dacă sunteÅ£i cu credinţă în Dumnezeu, dacă credeÅ£i în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. „Cred Doamne!, ajută necredinÅ£ei mele!” (Mc. 9,24) a spus un om chinuit de situaÅ£ia grea a fiului său când Domnul Hristos a spus: „ Dacă tu poÅ£i crede, toate-i sunt cu putinţă celui ce crede ” (Mc. 9,23), ÅŸi omul acela a zis cu lacrimi „ Cred, Doamne!, ajută necredinÅ£ei mele!”

Iubiţi credincioşi,
Cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt tot atât de vii ÅŸi trebuie să fie tot atât de lucrătoare cum au fost în vremea când Domnul Hristos le-a rostit. I-a zis Domnul Hristos lui Iair: „Nu te teme… „, ne spune ÅŸi nouă «nu te teme», la fiecare dintre noi ne spune «nu te teme». I-a spus lui Iair „ crede numai”, adică stăruie în credinţă, nu te clinti din credinţă „şi se va mântui… ” Sunt cuvinte pe care ni le spune ÅŸi nouă.

Am zis că noi nu ÅŸtim planurile lui Dumnezeu cu noi, iar dacă ÅŸtim că Domnul Hristos ne este favorabil, că este pentru noi, că ne ajută, că ne întăreÅŸte în împrejurări grele, că ne scapă de împrejurări pe care noi nu le putem ocoli. De aceea, credinÅ£a noastră e despovărătoare, credinÅ£a noastră e mântuitoare. Ce înseamnă mântuire? Mântuire înseamnă eliberare, despovărare ÅŸi dacă zicem că credinÅ£a ne mântuieÅŸte, zicem în acelaÅŸi timp ÅŸi că credinÅ£a ne despovărează. Noi nu aÅŸteptăm ca Domnul Hristos să învie acum pe cei morÅ£i ai noÅŸtri, dar ÅŸtim că va fi o înviere, cum a zis ÅŸi Marta despre fratele său, Lazăr: „Åžtiu că va învia, la înviere, în ziua cea de apoi” (In. 11, 24).

Credinţa în înviere şi în nemurirea sufletului

Moartea nu-i ultimul cuvânt, nu-i ultimul lucru în viaţa oamenilor, pentru că sufletul e nemuritor, sufletul nu moare niciodată, nu poate muri. Este şi o moarte a sufletului, dar asta nu înseamnă nimicirea sufletului, ci înseamnă depărtarea sufletului de Dumnezeu; asta e moartea sufletului, o moarte fără moarte, moarte în care moartea nu poate face nimic. De ce? Pentru că Dumnezeu rânduieşte lucrurile în aşa fel încât omul să nu moară şi chiar dacă moare omul, moare ca să învie. Aceasta este credinţa noastră, şi cine n-are credinţa asta n-are nici credinţă despovărătoare, are o credinţă care nu-i lucrătoare.

Cineva, însă, care are o credinţă despovărătoare, o credinţă lucrătoare, acela ştie că trecem din această viaţă prin moarte la o altă viaţă, la viaţa de după viaţă. Aceasta e credinţa noastră pentru că aceasta e învăţătura Bisericii. Noi credem ce învaţă Biserica, noi credem ce învaţă Evanghelia, şi dacă nu credem trebuie să ne silim să credem, să cerem de la Domnul Hristos ajutorul ca să ne dea mai multă credinţă să credem şi în nemurirea sufletului, să credem şi în judecata particulară, să credem şi în judecata universală, să credem în rai şi în iad, să credem în răsplată, să credem în toate acestea pentru că toate acestea ni le descoperă numai credinţa.

E adevărat că flecare dintre noi suntem în aÅŸa fel alcătuiÅ£i încât nu ne vine să credem că murim; ÅŸtim că vom muri, dar nu ne vine să credem. De ce? Pentru că noi am fost făcuÅ£i de Dumnezeu pentru viaţă, pentru nemurire, pentru înviere, ÅŸi nouă ne spune Domnul Hristos cum i-a spus Martei: „ Eu sunt învierea ÅŸi viaÅ£a, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, viu va fi „, ÅŸi noi, mărturisind această credinţă zicem la slujbele pentru cei răposaÅ£i, pentru cei morÅ£i, pentru cei trecuÅ£i din viaÅ£a aceasta: „ Că Tu eÅŸti învierea ÅŸi viaÅ£a ÅŸi odihna adormitului robului Tău, Hristoase Dumnezeul nostru, ÅŸi Å¢ie mărire înălţăm, împreună ÅŸi Celui fără de început al Tău Părinte ÅŸi Preasfântului ÅŸi bunului ÅŸi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum ÅŸi pururea ÅŸi în vecii vecilor „. Spunem aceasta pentru că credem aceasta.

ÃŽnvierile din Sfânta Scriptură – Noul Testament

Iubiţi credincioşi,
În Sfintele Evanghelii ni s-au păstrat istorisirea câtorva învieri din morţi, trei, şi anume:
– învierea tânărului din Nain,
– învierea fiicei lui Iair ÅŸi
– învierea lui Lazăr.
Iar în cartea Faptelor Sfinţilor Apostoli avem de asemenea două istorisiri de minuni ale învierii şi anume
– învierea unei tinere, Tavita, despre care citim, în Faptele SfinÅ£ilor Apostoli în capitolul IX, că Sf. Apostol Petru a înviat pe o tânără,
– învierea unui tânăr, Eutihie, minune descrisă tot în Faptele Sf. Apostoli, ÅŸi pe care a făcut-o tot Sf. Apostol Pavel (F. Ap. 20).

Este interesant de observat că toate învierile istorisite în Sfânta Scriptură a Noului Testament, toate cele cinci, se referă la tineri nu la oameni în vârstă. Noi, bătrânii, ştim ce ne aşteaptă, deşi nu ne vine să credem, nu e în firea omului să creadă că moare.
Trebuie să faci fel şi fel de raţionamente, să ai fel de fel de gânduri, să te sileşti cumva să crezi că mori pentru că nu crezi că mori, nu-ţi vine să crezi că mori; asta e experienţa bătrânilor.

Am început odată să întreb pe oamenii în vârstă, pe oamenii bătrâni, oameni serioşi, dacă se simt mai aproape de moarte la bătrâneţe decât la tinereţe şi toţi mi-au spus că nu se simt mai aproape de moarte la bătrâneţe, decât s-au simţit la tinereţe. Ce înseamnă aceasta, iubiţi credincioşi? Aceasta înseamnă ceva: înseamnă că omul nu moare, că omul nu-i făcut să dispară, că omul nu-i făcut să se nimicească, ci e făcut să dăinuiască. Bineînţeles că dacă nu avem gândul că vom muri, vom muri fără gândul acesta, numai că nu vom muri în înţelesul că s-a gătat cu noi, că acum gata, nu se mai întâmplă nimic după moarte.

Åžtim că se întâmplă: judecata particulară, judecata universală, răsplata pentru cele bune ÅŸi pentru cele rele pe care le-am făcut în viaţă, ÅŸi apoi răsplata cea veÅŸnică. Acesta este, iubiÅ£i credincioÅŸi, avantajul credinÅ£ei noastre. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I-a către Tesaloniceni zice: „ Să nu vă întristaÅ£i ca cei ce nu au nădejde „.

Oameni ca noi din Sfânta Scriptură

Noi avem credinţă, avem nădejde, avem iubire, avem atâtea ÅŸi atâtea avantaje faţă de cei necredincioÅŸi ÅŸi toate acestea ne aduc bucurie în suflet. Mai întâi, iubiÅ£i credincioÅŸi, pentru viaţă, în faÅ£a morÅ£ii ÅŸi în faÅ£a veÅŸniciei să avem gândul acesta pe care ni-1 dă Domnul Hristos când zice: „ Nu te teme, crede numai ÅŸi se va mântui…”.

Åži, iubiÅ£i credincioÅŸi, vreau să vă mai spun ceva: aÅŸa îmi e de drag să mă gândesc la faptul că în Sfânta Evanghelie sunt înfăţiÅŸaÅ£i ÅŸi oameni cam cum suntem noi: cu viaţă amestecată ÅŸi cu credinţă, ÅŸi cu necredinţă, ÅŸi cu siguranţă, ÅŸi cu nesiguranţă, ÅŸi cu lumină, ÅŸi cu întuneric, ÅŸi, iată, Iair era unul dintre aceÅŸtia. L-a luat groaza când a auzit că fiica lui a murit, ÅŸi Domnul Hristos îi spune să nu se îngrozească: „Nu te teme, crede numai ÅŸi se va mântui… „.

Hai să ne mai gândim la un om ca noi, omul acela care a zis: „ Cred Doamne, ajută necredinÅ£ei mele!” – ÅŸi cred ÅŸi nu cred – ÅŸi, iată, Sfânta Evanghelie ni-1 înfăţiÅŸează ca pe un om care a fost primit de Domnul Hristos cu credinÅ£a cât a avut-o ÅŸi i-a împlinit Domnul Hristos cererea.

HaideÅ£i să ne gândim ÅŸi la SfinÅ£ii Apostoli cărora Domnul Hristos, într-o împrejurare, le-a spus că nu au putut face o minune anume pentru că nu au avut destulă credinţă. L-au întrebat: „ De ce noi n-am fost în stare să-l scoatem? ” ÅŸi Domnul Hristos a spus: „Din pricina puÅ£inei voastre credinÅ£e” (Mt. 17, 19-20). Apostolii necredincioÅŸi? Da, uite că se poate ca ÅŸi apostolii să fie necredincioÅŸi.

BineînÅ£eles că nu tot timpul au fost aÅŸa, dar au fost ÅŸi necredincioÅŸi, ÅŸi atunci înseamnă că ÅŸi noi, care avem ÅŸi mai puÅ£ină credinţă decât ei, putem nădăjdui să avem mai multă credinţă. Ucenicii Domnului Hristos care au zis către Domnul Hristos „ Da¬-ne mai multă credinţă”, ÅŸi-au dat seama că n-au credinţă câtă trebuie ÅŸi ÅŸtiÅ£i că Domnul Hristos i-a spus Sfântului Apostol Petru: „ Simone, Simone, iată că Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu-Å£i piară credinÅ£a, iar tu, oarecând revenindu-Å£i, întăreÅŸte-i pe fraÅ£ii tăi” (Lc. 22, 31-32).

Şi a venit împrejurarea în care Sfântul Apostol Petru s-a lepădat de trei ori de Domnul Hristos, dar aceasta a fost o împrejurare de scurtă durată, nu a rămas în împrejurarea aceasta pentru că Domnul Hristos 1-a întărit în credinţă.

Ei, asta trebuie să facem şi noi, iubiţi credincioşi: să ne întărim în credinţă, să facem faptele credinţei, să cerem înmulţirea credinţei, să cerem înmulţirea iubirii, să cerem să avem o credinţă lucrătoare prin iubire, să cerem să avem credinţa aceea care ne asigură că murind nu murim, ci trăim şi după moarte; să avem credinţa aceea care ne asigură că va fi o înviere a morţilor, nu din puterea omului, ci din puterea lui Dumnezeu.

AÅŸa cum Domnul Hristos a înviat pe Lazăr, cum a înviat pe tânărul din Nain ÅŸi pe tânăra fiică a lui Iair, tot aÅŸa va face El prin puterea Lui să ni se realcătuiască trupurile la învierea cea de apoi ÅŸi vom fi vii ÅŸi cu sufletul ÅŸi cu trupul – cu sufletul care nu moare ÅŸi cu trupul care moare, se descompune ÅŸi se recompune. Dacă nu avem credinÅ£a aceasta, să ÅŸtiÅ£i că nu avem destulă credinţă. Dacă avem credinÅ£a aceasta suntem fericiÅ£i ÅŸi în viaţă ÅŸi în moarte. Amin!

Din “Credinţa lucratoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”, Arhim. Teofil Pârâian

Lasă un răspuns